Winamp Logo
Thinking Made Visible Cover
Thinking Made Visible Profile

Thinking Made Visible

Romanian, Finance, 1 season, 119 episodes, 5 days, 16 hours, 35 minutes
About
Thinking Made Visible este un context. Un context în care mi-am propus să aduc la un loc oameni minunați, care creează și aduc în plan fizic idei. E creat cu iubire în primul rând, pentru că asta pun în cam tot ce fac. Apoi i-am spus și structură, pentru că asta mi-e meseria de cu zi cu zi - să pun viziunea altora în structuri, prin marketing, comunicare și conținut. Iar în final, e creat prin înțelepciunea celor care au acceptat invitația mea și aleg să își facă gândirea vizibilă, pentru tine.
Episode Artwork

118 - Georgiana Spătaru - Ce este Psihologia Spațiului și cum îți influențează emoțiile?

Mulți dintre noi, la început de an, facem liste de obiective, stabilim rezoluții, ne uităm la noi, la viața noastră și ne dorim să facem schimbări acolo unde nu ne mai regăsim sau ne dorim mai mult.Ce îți propun eu astăzi, când încă ne aflăm în vibrația aceasta a începuturilor și a transformărilor, e să te uiți și la spațiul din jurul tău, fie că îl numești „acasă” sau „la muncă”, și să vezi cum acesta e conectat cu lumea ta interioară.Pentru asta, am adus-o din nou alături de mine pe Georgiana Spătaru, un veritabil „designer de interioare emoționale”.Ca să îți vorbească despre Psihologia Spațiului. Despre cum spațiile noastre personale și profesionale sunt influențate de emoțiile, de personalitatea sau de energia noastră … și invers. Despre cum un spațiu trebuie să-l exprime pe cel care îl locuiește și trebuie să aibă amprenta lui, nu a unui designer sau a unui arhitect, dar și despre cum spațiul trebuie să te cuprindă și să te îmbrace.Dă play! O să îți placă. Vei conecta lucruri din viața ta care până acum păreau că nu au legătură unele cu altele. Uite și alte idei care merită atenția ta:🎧 Cine este Georgiana astăzi? (04:30)🎧 Care sunt formările pe care le parcurge în prezent? (14:00)🎧 Despre Psihologia Spațiului și cum o vede Georgiana? (18:00)🎧 Este important ca un designer /arhitect să țină cont de Psihologia Spațiului în munca sa? (30:00)🎧 Cum a gândit spațiul MUZA - Mandala Urban Zen Alignment? (39:00)🎧 Cum poți să creezi spațiul care ți se potrivește? (49:00)🎧 Cum explici unui designer / arhitect că e importantă pentru tine Psihologia Spațiului? (01:00:00)Dacă nu ai făcut-o deja, online sau în episoadele Thinking Made Visible, te invit să o descoperi pe Georgiana aici:🎙 Website - https://exercitiidefericire.ro/🎙 Youtube - https://bit.ly/3AUm8Ej🎙 Facebook - https://www.facebook.com/exercitiidefericire🎙 Instagram - https://bit.ly/3Uk5ogBDacă vrei să asculți și alte episoade cu Georgiana, ți le recomand pe acestea:🎙Cum înveți fericirea - cu Georgiana Spătaru🎙Cum să nu îți mănânci emoțiile de sărbători? - cu Georgiana Spătaru🎙Cercurile de femei - în ce fel aduc vindecare emoțională? - cu Georgiana SpătaruPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
1/18/20241 hour, 17 minutes, 37 seconds
Episode Artwork

117 - Andrei Dunuță - Arta de a pune întrebări în Vânzări

Bine ai venit 2024! Te întâmpin în noul an cu un episod la finalul căruia s-ar putea să îți dai seama că e mai ușor decât credeai să vinzi.Și asta datorită energiei și informațiilor pe care ți le va transmite invitatul meu, Andrei Dunuță, care spune despre el că „are vânzările în sânge”.Andrei este Keynote Speaker / Public Speaking Trainer / Speakings Creator și recunoaște că este pasionat de mintea umană, de ceea ce ne face să spunem da sau nu, să ne lăsăm convinși sau nu.Pentru el, vânzarea este o stare de spirit și un mod de a trăi, iar ascultând noul episod vei afla de ce, din punctul lui de vedere, copiii sunt cei mai buni vânzători, oamenilor nu le place să li se vândă, dar le place să cumpere, dar și🎧 Cine este Andrei? (04:30)🎧 Dacă vrei să fii bun la vânzări, e nevoie să știi Public Speaking? (08:00)🎧 E oricine făcut să vândă? (15:30)🎧 Le place sau nu oamenilor să li se vândă? (22:00)🎧 De ce funcționează întrebările atunci când vrei să vinzi? (24:30)🎧 5 Întrebări de folosit atunci când vrei să vinzi un produs / serviciu (34:00)🎧 Cum arată vânzătorul ideal, care se antrenează constant? (58:30)🎧 Mesajul lui pentru cei care iau în calcul rescrierea propriilor percepții despre vânzări (01:04:00)  Conectează-te cu Andrei online:🎙 Website - https://andreidunuta.com/🎙 Facebook - https://www.facebook.com/andrei.dunuta🎙 Grupul „Arta de a NU vinde” - https://www.facebook.com/groups/artadeanuvinde🎙 Instagram - https://www.instagram.com/andrei.dunuta/🎙 LinkedIn - http://tinyurl.com/yjs99n4z Dacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Cum faci să vinzi mai mult? - cu Alina Andriuță🎙Copywriting: între artă, disciplină și vânzări - cu Iosif Vidoni🎙7 întrebări (și răspunsuri) despre Content Marketing - cu Mădălina Vasiu  Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisible ABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
1/3/20241 hour, 12 minutes, 33 seconds
Episode Artwork

116 - Mihaela Maricescu - Ce este și cum funcționează șamanismul?

În ultimul episod din 2023, mi-am dorit-o alături de mine pe Femeia Colibri 💙. Și s-a întâmplat. Și mi-am mai dorit ca tu să asculți o conversație tihnită la care poate nu te-ai așteptat la final de an, despre șamanism.Am rugat-o pe Mihaela Maricescu, căreia îi spun cu drag și recunoștință „șamanul meu”, să își pună această etichetă pentru mai bine de o oră și să își facă gândirea vizibilă cu privire la darurile ei.Iar pe tine te rog să asculți până la final și cu mintea deschisă această discuție despre ritualuri, tabere și ceremonii, vindecare și creștere, despre spiritualitate și pe alocuri despre știință. O discuție care poate mișca bucăți din tine în feluri pe care nu le poți bănui acum. Și nici nu trebuie. Dă doar play și o să afli:    🎧 Cine este Mihaela? (03:30)🎧 Cum își poară eticheta de șaman și ce este, de fapt, un șaman? (06:00)🎧 Ce este Roata Vindecării? (17:00)🎧 Ce trebuie să înțelegem legat de animale și șamanism? (22:00)🎧 Cum o percep cei care află despre darurile ei? (29:00)🎧 Cine sunt oamenii care o caută și apelează la ea? (34:00)🎧 De câte sesiuni de șamanism cu Mihaela ai nevoie? (40:00)🎧 Poți merge la Mihaela și la un psiholog, în același timp? (44:00)🎧 Ce se întâmplă în perioada de așteptare de după întâlnirile cu Mihaela? (47:00)🎧 Ce sunt cercurile de lucru și de ce merită să te vulnerabilizezi în cadrul lor? (51:00)🎧 Povești ale femeilor care i-au trecut pragul (57:00)🎧 De ce uneori vindecarea femeii vine dacă pleacă de lângă bărbat? (01:06:00)🎧 Povestea unui bărbat care și-a găsit calea venind la ea (01:09:30) Deși te invit să o descoperi pe Mihaela față în față, să te conectezi la energia ei stându-i alături, vreau să știi că o poți urmări și online, unde prezența și cuvintele ei au și acolo o forță doar a lor:🎙 Linktree - https://linktr.ee/femeia_colibri🎙 Facebook - https://www.facebook.com/femeiacolibri/🎙 Instagram - https://www.instagram.com/femeia_colibri/   Dacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Ce sunt Constelațiile Familiale? - cu Dragoș Riti 🎙Cercurile de femei - în ce fel aduc vindecare emoțională? - cu Georgiana Spătaru🎙Cum înveți, practic, să găsești echilibrul? - cu Dacian Pășcuță   Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisible ABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
12/20/20231 hour, 24 minutes, 57 seconds
Episode Artwork

115 - Vasile Nemeș - Cum funcționează postul cu apă?

Ideea de post nu e nouă. Ne este cunoscută tuturor din familie ori din practica personală, dar a devenit la modă în ultimii ani, când a fost popularizată sub numele de „fasting”, intermitent sau prelungit, și „autofagie”.Așa că l-am invitat alături de mine pe Vasile Nemeș, îndrumător în arta postului cu apă, ca să vorbim pe îndelete despre cum un astfel de post poate fi transformațional, regenerativ și chiar vindecător. Deși pare că toți ne-am pricepe la asta, o să vezi că sunt multe lucruri mai puțin cunoscute și la fel de multe greșeli pe care le poți face. Cele mai importante sunt însă beneficiile și modul în care un post cu apă îți poate schimba viața.Iată câteva întrebări la care vei găsi răspunsuri ascultând episodul până la final:🎧 Cine e Vasile Nemeș? (02:30)🎧 Ce înseamnă o tabără de post cu apă? (07:00)🎧 Când a ținut primul post semnificativ cu apă? (10:30)🎧 Ce i-au adus primele zile de post? (15:00)🎧 Ce este autofagia? (17:30)🎧 Vieți care au fost schimbate în urma postului cu apă (22:00)🎧 Care e diferența între postul cu apă și cel religios? (31:00)🎧 Poate oricine să țină un asemenea post? (33:30) 🎧 Cum mă pregătesc pentru un post cu apă vindecător? (36:00) 🎧 Despre curățarea colonului, un subiect tabu (43:00)🎧 Ce înseamnă ieșirea și revenirea din post? (49:00)  🎧 De câte ori pe an recomandă postul cu apă? (53:30)🎧 De ce foamea ne aduce beneficii pe termen lung? (01:01:00) Află mai multe despre Vasile și postul cu apă aici:🎙 Website - https://www.postulcuapa.ro/🎙 Facebook - https://www.facebook.com/vasile.nemesh🎙 Grupul de Facebook „Postul cu apă - Transformare și vindecare” - https://www.facebook.com/groups/postulcuapatransformaresivindecare Dacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Ce sunt Constelațiile Familiale? - cu Dragoș Riti 🎙Cercurile de femei - în ce fel aduc vindecare emoțională? - cu Georgiana Spătaru🎙Cum înveți, practic, să găsești echilibrul? - cu Dacian Pășcuță   Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisible ABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
12/7/20231 hour, 7 minutes, 47 seconds
Episode Artwork

114 - Oana Gheorghiu & Carmen Uscatu - #NoiFacemUnSpital - proiectul care schimbă sistemul

În spatele inițiativei #NoiFacemUnSpital se află voința și generozitatea a peste 350.000 de donatori și 7.000 de companii, dar și 1 echipă care clădește, iar uneori reclădește - cărămidă cu cărămidă, pas cu pas - secții, laboratoare, spitale … speranțe și încrederea că fiecare dintre noi putem avea un impact vizibil în societatea noastră.Au dat voce echipei Dăruiește Viață invitatele mele de astăzi, Oana și Carmen, și a fost o mare bucurie să le ascult făcându-și gândirea vizibilă cu privire la cel mai mare proiect de implicare socială din România - reconstrucția Spitalului Marie Curie din București - care dă viață și transformă în ceva palpabil hashtag-ul #NoiFacemUnSpital.  🎧 Cine sunt Oana și Carmen? (04:00)🎧 Cine erau cu 11 ani în urmă? (06:00)🎧 Cum a fost să-și dea demisia de la job? (08:00)🎧 De unde a venit ideea de a construi un spital din bani privați? (13:00)🎧 Proiectele în care s-au implicat înainte de acesta? (24:00)🎧 De unde curajul și îndârjirea de a-și vinde viziunea? (28:00)🎧 Cum a contribuit faptul că sunt femei și mame la proiectul #NoiFacemUnSpital? (31:00)🎧 De ce merită să contribui la contrucția unui spital în București? (35:00)🎧 Cum le-au schimbat toți acești ani? (42:00)#NoiFacemUnSpital este un proiect pe termen lung. Care este următorul pas? Un campus medical la standardele Vestului. Iată cum poți să contribui și tu la a schimba radical felul în care se oferă îngrijire medicală copiilor din România:📱 SPITAL la 8864 - trimite SMS cu acest mesaj și donezi 4 euro/lună.✍🏻 Completează declarația 177 pentru sponsorizarea retroactivă din impozitul pe profit rămas disponibil de anul trecut.Împreună arătăm că se poate!Pune cărămida ta la proiectele Dăruiește Viață și urmărește-le evoluția aici:🌐 Website - www.daruiesteviata.ro/sponsorizeaza🌐 Facebook - www.facebook.com/daruiesteviata.ro🌐 Instagram - www.instagram.com/daruiesteviata/🌐 LinkedIn - www.linkedin.com/company/daruieste-viata-give-life-association-/🌐 Youtube - www.youtube.com/@daruiesteviataro1  Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
11/22/202349 minutes, 33 seconds
Episode Artwork

113 - Mădălina Vasiu - 7 sfaturi pe care să le iei în calcul când îți faci site

Click aici, ca să citești detaliile despre Voucher: https://www.madalinavasiu.com/voucherAnul acesta a fost anul în care parcă, mai mult ca niciodată, mi s-a solicitat ajutorul, părerea sau ghidajul cu privire la crearea de site-uri, pentru afaceri mici sau branduri personale. Dar treaba asta cu „Îmi fac un site pentru afacerea mea” e mult mai complexă decât pare. E un întreg proces pe care l-am trăit pe pielea mea de antreprenor, pentru ca tu să poți să vezi azi www.madalinavasiu.com așa cum e el. În acest episod, îți explic fiecare etapă din proces și îți vorbesc despre oamenii care m-au ajutat să creez site-ul-cu-numele-meu. Îți povestesc cu sinceritate despre provocări și victorii, despre momentele în care am fost chiar eu sabotor. Și îți fac o mărturisire întimă, ca să înțelegi de ce lansarea www.madalinavasiu.com e un proces de recunoaștere, pentru mine. M-am gândit c-ar fi fain să celebrez lansarea website-ului cu un cadou 🎁  în bani, pentru tine. Cel mai mare cadou pe care l-am oferit, până acum, oamenilor care își doresc să lucreze cu mine. Așa că o să afli ce este  #VoucherulMădălinei, pe care îl găsești aici 🔗 https://tinyurl.com/mr39xt2p, și de ce merită să profiți de el, la fel ca și de sfaturile de mai jos:🎧 1. Nu face site-ul la început de proces in marketing (07:30)🎧 2. Implică în planurile tale avocați specializați în Business Law sau Drept Comercial (14:30)🎧 3. Investește în identitatea vizuală a brandului tău ca să îți construiești un site eficient (22:00)🎧 4. Cine ar trebui să scrie textele în site? Un copywriter (27:30)🎧 5. Investește în fotografii dacă nu le vei folosi doar pentru website (35:30)🎧 6. Setează obiective pentru website și discută-le înainte să începi dezvoltarea lui (47:00)🎧 7. Observă cum ești sau poți fi sabotor al propriului site? (57:00)🎧 Ce este #VoucherulMădălinei? (01:05:30)I-am rugat pe oamenii din echipa mea să-și facă gândirea vizibilă, fiecare pe domeniul său, ca să-ți împărtășească perspective utile legate de crearea unui website, ca să completeze ceea ce am pus eu în acest episod. Găsești întreaga serie, sunt 15 postări, pe profilele mele de Social Media - Facebook, Instagram și LinkedIn. Ascultă și alte episoade în care mi-am făcut gândirea vizibilă:🎙Cum fac eu Marketing, de faptSau 🎙Cum gândesc eu Avatarul de Client Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
11/8/20231 hour, 11 minutes, 44 seconds
Episode Artwork

112 - Horia Radu - Cum să stopezi manipularea emoțională și lupta pentru putere în relația ta?

Conversațiile cu Horia Radu sunt în topul celor mai ascultate episoade #ThiningMadeVisible și indiferent dacă discutăm despre convingeri limitative sau bani, Horia place, educă și convinge, în stilul său caracteristic și inconfundabil.Perspectivele lui nu sunt mereu confortabile, dar sunt digerabile, sunt întotdeauna autentice și extrem de folositoare … dacă ai deschiderea de a trece la următorul nivel în dezvoltarea ta.Și de data aceasta am abordat împreună subiecte delicate, provocatoare și pentru unii dintre noi chiar tabu: manipularea emoțională și lupta pentru putere în relația de cuplu. Dar am vorbit și despre ce înseamnă o relație de cuplu armonioasă și cum poți avea una, de ce nu ne alegem partenerii întâmplător sau pentru că suntem predestinați și, ca de obicei, Horia a dat exemple din propria sa experiență personală și profesională. Iată câteva dintre ideile care merită atenția ta:🎧 Cine este Horia? (03:00)🎧 Cum arată o lună din viața lui? (08:00)🎧 Cum menține o relație de cuplu echilibrată în acest ritm al vieții sale? (10:30)🎧 Ce înseamnă o relație de cuplu armonioasă? (15:00)🎧 Cum ne alegem partenerii? (27:00)🎧 Cum arată manipularea emoțională într-o relație de cuplu? (39:00)🎧 Despre posesivitate și gelozie (45:00)🎧 Luptele de putere în relațiile de cuplu (60:00)Conectează-te cu Horia online accesând:🎙 Website - https://www.horiaradu.ro/🎙 Are Sens Podcast - http://aresens.ro/podcast/🎙 Facebook - https://www.facebook.com/HoriaRadu.NLP🎙 Instagram - https://www.instagram.com/__horiaradu__/🎙 LinkedIn - https://tinyurl.com/yc3dyp2h🎙 Youtube - https://tinyurl.com/44vdeem9Ascultă și celelalte episoade în care l-am avut alături de mine pe Horia Radu:🎙Cum transformi frica în combustibil pentru reușită? - cu Horia Radu🎙Cum scapi de convingerile limitative? - cu Horia Radu🎙De ce nu faci banii pe care îi vreil? - cu Horia Radu  Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
10/25/20231 hour, 27 minutes, 44 seconds
Episode Artwork

111 - Ioana Moga - Ce sunt Coloanele Destinului?

Acest episod este despre a-ți da voie. A-ți da voie să înțelegi sau să aprofundezi un instrument care mie mi-a transformat viața acum câțiva ani și tocmai de aceea am vrut să afli și tu despre el: Coloanele Destinului.Te invit să lași  la o parte prejudecățile, temerile, lipsa de timp sau ceea ce crezi că știi deja și să asculți până la final un episod cu Ioana Moga - femeie pasionată, mamă de gemeni, soție și antreprenor, Business Strategist și Energetic Sales Coach - în care am vorbit despre cum te ajută Coloanele Destinului în business sau ca angajat, despre vânzare ca proces vindecător și antreprenoriat ca un curs de dezvoltare personală, dar și despre:🎧 Cine este Ioana? (03:00)🎧 Cine apelează la serviciile Ioanei? (04:30)🎧 Ce sunt Coloanele Destinului? (07:30)🎧 Cum au ajuns Coloanele Destinului în viața ei? (16:30)🎧 Cum te ajută Coloanele Destinului să îți construiești sau să îți dezvolți afacerea? (21:00)🎧 Ce înseamnă că „atragem ceea ce suntem”? (28:30)🎧 Cum te pot ghida Coloanele Destinului ca angajat? (40:30)🎧 Cum ajută Coloanele Destinului în relația cu banii? (51:30)🎧 Despre frica de valorizare în bani (01:01:30)🎧 Ce să alegi dintre programele de învățare și dezvoltare ale Ioanei? (01:11:00)Dacă vrei să schimbi energia din spatele vânzării, să îți depășești fricile și să ajungi să îți facă plăcere acest proces, încă te poți înscrie la acest workshop gratuit, live și online, pe care Ioana îl desfășoară zilele acestea 🔗 https://afaceredinpasiune.ro/3-part-workshop-sa-te-indragostesti-de-vanzari.Pe Ioana o găsești aici:🎙Website - https://afaceredinpasiune.ro🎙Instagram - https://www.instagram.com/afaceredinpasiune/🎙Facebook - https://tinyurl.com/4jjeeph3🎙LinkedIn - https://tinyurl.com/5n92za5fDacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Ce sunt Constelațiile Familiale? - cu Dragoș Riti 🎙Cercurile de femei - în ce fel aduc vindecare emoțională? - cu Georgiana Spătaru🎙Cum înveți, practic, să găsești echilibrul? - cu Dacian Pășcuță  Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
10/9/20231 hour, 18 minutes, 34 seconds
Episode Artwork

110 - Alexandra Ciucanu - Cum folosești corect Instagram, ca să îți promovezi afacerea?

„Bună, sunt Alexandra Ciucanu și sunt patetică!”Aceasta este introducerea pe care o face invitata mea despre sine și prima reacție este: „Cum? Am auzit bine?!”. Apoi tot ea completează: „Da, fac totul cu multă pasiune”.Unică și contagioasă, aș adăuga eu. Și mai vreau să știi despre ea că este specialist în comunicare, trainer, consilier în dezvoltare personală și coach în formare. Și are un job full-time pe care te las pe tine să îl descoperi.Am adus-o pe Alexandra Ciucanu ca să îți explice cum poți folosi Instagram pentru promovarea ideii, afacerii sau a felul tău de gândi, într-un mod isteț și accesibil. Așa că te invit să asculți până la final un episod care face curățenie în curiozitățile, prejudecățile sau chiar fricile pe care le ai cu privire la această platformă socială, iar la finalul lui mi-aș dori să ai încrederea de a începe să comunici și acolo sau de a experimenta mai mult, de acum înainte.Te invit să iei din ideile de mai jos ceea ce îți este de folos și să îl dai mai departe cui crezi că i-ar fi util.🎧 Cine este Alexandra Ciucanu? (05:00)🎧 Ce face Alexandra în rolul să de zi cu zi din zona de Cyber Security? (09:00)🎧 Cum a apărut pasiunea pentru Instagram? (11:00)🎧 Povești de succes de pe Instagram, ale clienților ei (16:00)🎧 Cum te ajută platformele sociale să te dezvolți la nivel personal? (22:00)🎧 Din ce perspectivă trebuie privit Instagramul? (25:00)🎧 Primele 3 greșeli pe Instagram: Greșeala 1. Oamenii nu știu cine vor să fie pe Instagram (26:30)🎧 Greșeala 2. Oamenii nu știu să folosească corect platforma (34:00)🎧 Greșeala 3. Oamenii nu creează descrieri pentru postări (42:00)🎧 Ce sunt Instagram Highlights și cum le putem folosi în avantajul nostru? (49:30)🎧 Bune practici pentru crearea carousel-urilor și a postărilor statice (55:00)🎧 Ce sunt Reels-urile și de ce trebuie să ținem cont în crearea și promovarea lor? (01:06:30)🎧 Tot ceea ce trebuie să știi despre Stories (01:18:30)🎧 Despre eBook-ul la care lucrează (01:27:00)O găsești pe Alexandra pe social media, dar și în căsuța ei virtuală, pe https://storyspelling.ro 💻, și tot acolo găsești provocarea #PoveștiPeSticlă!🤳 despre care îți vorbeam. Conectează-te cu ea și dacă ai nevoie de magia pe care o face pe Instagram, scrie-i aici - https://tinyurl.com/3vb3j8dw ⭐ 🎙 Instagram - https://tinyurl.com/2a456mj9🎙 Facebook - https://www.facebook.com/alexa.ciucanu🎙 LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/alexandraciucanu/Dacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙 Cum funcționează Algoritmul? - cu Paul Ardeleanu🎙 Copywriting: între artă, disciplină și vânzări - cu Iosif Vidoni🎙7 întrebări (și răspunsuri) despre Content Marketing - cu Mădălina Vasiu Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
9/28/20231 hour, 36 minutes, 45 seconds
Episode Artwork

109 - Alexandra Gross - Adaptarea la creșă și grădiniță - cum faci să fie un proces echilibrat?

Suntem cu gândul la vacanță sau deja ne bucurăm de ea, dar pentru mulți dintre părinți acestea sunt doar câteva săptămâni de așteptare și anticipare, care îi despart de emoțiile primelor zile de creșă, grădiniță sau școală.Pentru tine, dragă părinte, care te regăsești în descrierea de mai sus, am gândit acest episod în care am avut-o alături pe Alexandra Gross și mi-am dorit să îl lansăm la timp, ca să îți fie de folos.Am vorbit cu Alexandra mai mult despre cum faci ca adaptarea la creșă sau grădiniță să fie un proces echilibrat și despre workshop-ul pe care îl organizează pe acest subiect atât de important, dar vei primi sfaturi sau idei și despre cum poate fi abordat marele moment al începerii școlii. Dă play și ascultă până la final ca să afli mai multe despre:🎧 Cât de important este pentru un copil procesul de adaptare la creșă sau grădiniță? (03:30)🎧 Dar pentru un părinte? (04:30)🎧 Care sunt etapele procesului de adaptare pentru ca acesta să fie echilibrat? (08:30)🎧 Ce simte un copil când rămâne la creșă sau grădiniță pentru prima oară? (24:30)🎧 Greșeli pe care le fac părinții sau educatorii în adaptare (27:30)🎧 Cele mai importante lucruri pe care le are de făcut un educator pentru a sprijini dinamica părinte-copil-educator? (33:00)🎧 Cum se clădește încrederea între educator și părinte? (37:00)🎧 Situații reale și răspunsul Alexandrei cu privire la ele (40:00)🎧 Cum integrăm acomodarea în cuplu? (48:00)🎧 Când e mai ușor de introdus un copil în colectivitate: mai devreme sau mai târziu? (52:30)🎧 Despre workshop-ul pentru adaptare la creșă și grădiniță (01:01:30)🎧 Care este diferența dintre adaptarea la creșă/grădiniță și adaptarea la școală? (01:06:00)🎧 Pentru cine este workshop-ul de acomodare la grădiniță sau cresă? (01:10:00)🎧 Cum gestionăm comparațiile care apar după începerea acestei etape din viața copilului și a părintelui? (01:13:00)🎧 Cine este Alexandra în viața de zi cu zi? (01:15:00)Înscrie-te la workshop-ul intensiv despre care îți spuneam în episod aici 👉 https://shorturl.at/dzSX0, iar apoi conectează-te cu Alexandra pentru a fi la curent cu evenimentele online și offline pe care le pregătește accesând:Pagina Parenting prin Iubire - https://www.facebook.com/parentingpriniubireGrupul Parenting prin Iubire - https://bit.ly/3yPly9RWebsite - https://bit.ly/3D8nKvEFacebook - https://www.facebook.com/alexandra.d.grossInstagram - https://www.instagram.com/alexandradanagross/Dacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙10 Mituri din parenting și cum te încurcă să le crezi - cu Alexandra Gross🎙Ce le citim copiilor? - cu Bianca Mereuță🎙Ce aduc taberele în viața unui copil? - cu Simona CiffPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
8/1/20231 hour, 22 minutes, 31 seconds
Episode Artwork

108 - Anca Maftei - Ce înseamnă „să integrezi” relația cu părinții tăi?

Dacă te-ai săturat să auzi că în copilăria ta sunt răspunsurile, că înțelegerea și integrarea ei îți vor schimba viața, rămâi aici, nu pleca! Dă o șansă acestei conversații. Ascultă până la final și decide pe urmă cum se va așeza în tine ceea ce transmite invitata mea. Anca este psihoterapeut IFS, sistemic și integrativ, psiholog clinician, hipnoterapeut, facilitator de constelații familiale și sistemice, creator și inventator al metodei de transformare interioară Re-Generation.Însă mai presus de toate aceste certificări, diplome și etichete, este OM. Un om care a trecut prin întuneric și lumină ca să își înțeleagă trecutul familial și primii ani de viață, ca apoi să poată să îi ghideze și pe alții în acest proces. Poate chiar pe tine. Am vorbit cu ea despre:🎧 Ce ar spune cuiva care se îndoiește că toate drumurile duc în copilărie? (03:30)🎧 Cum arată viața unui adult care nu a integrat relația cu părinții? (06:00)🎧 Cum ne influențează cariera relația cu părinții? (09:00)🎧 De ce ar trebui să se uite la relația cu părinții și cineva care consideră că a avut o copilărie fericită? (15:00)🎧 Ce ar spune părinților care se simt răniți atunci când copiii își investighează copilăria? (18:30)🎧 Ce este "sistemul de familie"?  (22:30)🎧 Ce convingeri pe care le avem astăzi ne fac să nu vedem importanța acestui sistem?? (29:00)🎧 Exemple de contexte sau povești de viață, reale, cu sens. (33:33)🎧 Trebuie să te separi de părinți în procesul de integrare? (40:00)🎧 Ce este ReGeneration? (55:00)🎧 Cine sunt oamenii care fac parte din ReGeneration ? (57:30)🎧 Cine este Anca Maftei? (01:01:00)Află mai multe despre călătoria de transformare a invitatei mele și despre cum te poate sprijini pe calea spre o viață armonioasă aici:  🎙 Facebook - https://www.facebook.com/ancamafteiregeneration🎙 Instagram - https://www.instagram.com/ancamaftei/🎙 LinkedIn - https://tinyurl.com/2nv5vtx9🎙 Website - https://ancamaftei.ro/ Dacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Ce sunt Constelațiile Familiale? - cu Dragoș Riti 🎙Cercurile de femei - în ce fel aduc vindecare emoțională? - cu Georgiana Spătaru  Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici: 💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
7/19/20231 hour, 5 minutes, 37 seconds
Episode Artwork

107 - Andrei Țigănaș și Corina Brândușan - Cum știi dacă ți se potrivește viața de „nomad”?

Andrei Țigănaș este „sculptor” de voci și Corina Brândușan om de comunicare și PR, iar împreună formează un cuplu de nomazi digitali. Am întors pe toate părțile acest stil de a trăi și de a munci, pentru că mi-am dorit să îl vezi în complexitatea lui, dincolo de imaginea idilică pe care o au mulți dintre noi. Nu-i ușor să călătorești, să lucrezi și să muncești ca nomad digital, asta nu se potrivește tuturor, dar dacă asculți episodul până la final îți promit că o să îți stârnească curiozitatea sau poate chiar te va încuraja să încerci și tu.Așa că dă play conversației noastre despre:🎧 Cine sunt Corina și Andrei? (04:30)🎧 Cum și-au imaginat în trecut viața pe care o au astăzi? (12:00)🎧 Care a fost momentul în care au hotărât să renunțe la stabilitate pentru mobilitate? (20:30)🎧 Cum i-a antrenat anterior mediul pentru ceea ce fac acum? (25:00)🎧 Care erau fricile și obstacolele de care au ținut cont? (30:30)🎧 Cum a fost realitatea primelor săptămâni versus așteptările avute? (35:00)🎧 Care sunt criteriile pe care ei le iau în considerare când aleg un loc unde trăiesc? (41:00)🎧 Cum o ajută pe Maria faptul că ei au acest stil de viață? (46:00)🎧 Ce e diferit la Andrei și la Corina de când sunt nomazi digitali? (53:00)🎧 Cum s-a transformat relația lor de cuplu? (57:00)🎧 Cum s-a schimbat mindset-ul lor legat de bani? (01:02:00)🎧 Cui i s-ar potrivi viața de nomad digital? (01:06:00)🎧 Recomandă experiența de nomad digital altor familii? (01:20:00)  Caută-i pe Corina și pe Andrei în social media și conectează-te cu ei:🎧 Facebook Corina -https://shorturl.at/bfrtZ🎧 Instagram Corina - https://shorturl.at/ezSWZ🎧 LinkedIn Corina - https://tinyurl.com/5ekeu5fw🎧 Website Corina - https://corinabrandusan.ro/🎧 Facebook Andrei - https://shorturl.at/ahBNX🎧 Instagram Andrei - https://shorturl.at/dyM16  🎧 LinkedInAndrei - https://tinyurl.com/3cax5xmj🎧 Website - https://andreitiganas.ro/Dacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Ce înseamnă „relație de cuplu conștientă”? - cu Dana și Mihai Dragomirescu 🎙Care sunt comportamentele care distrug o relație de cuplu? - cu Simina și Dacian Pășcuță Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
6/29/20231 hour, 26 minutes, 39 seconds
Episode Artwork

106 - Petre Bârlea - Ce înseamnă să fii asertiv?

Aș putea să îți spun despre invitatul meu din acest episod, Petre Bârlea, că este psiholog, trainer și podcast host. Și tot ar fi destul. Și tot ar avea impact. Dar mi-aș dori să rămâi mai ales cu modul în care se descrie pe sine: „explorator neobosit al diversității umane, curios și veșnic fascinat de modul cum funcționăm”.Am ales să vorbesc cu Petre despre asertivitate, despre cum comunici și relaționezi direct, deschis și onest, fără a ataca sau afecta pe ceilalți, pentru că auzim adesea vorbindu-se despre ea, în cercul personal sau profesional, însă nu ne este mereu clar ce înseamnă, cum o exersăm, dar nici care este diferența între ea și pasivitate sau agresivitate.Dacă asculți acest episod, o să afli mai multe despre toate astea, dar și despre:🎙Cine este Petre? (03:30)🎙Cum e să fii „explorator neobosit al diversitatii umane”? (07:30)🎙Care este jobul său? (09:30)🎙Când în procesul lui de devenire a apărut asertivitatea? (12:00)🎙Ce înseamnă un comportament agresiv sau o comunicare agresivă? (14:00)🎙Cum arată stilul pasiv de a reacționa? (19:00)🎙Cum comunică și se comportă oamenii pasiv-agresivi? (21:30)🎙Este asertivitatea sau lipsa ei și una dintre diferențele între Gen Z și Millennials? (29:00)🎙Ce este asertivitatea? (31:30)🎙Ce înseamnă să „îmi asum”? (45:00)🎙Un exemplu de situație care necesită comunicare asertivă în cuplu (57:00)🎙Avantajul stilului asertiv (01:04:00)🎙Cum înveți asertivitatea? (01:14:00)🎙Cum ar arăta o lume în care majoritatea dintre noi am comunica asertiv? (01:22:30)Îl găsești pe Petre accesând https://petrebarlea.com/, dar și în social media sau pe platformele de podcasting:🎧 Facebook - https://www.facebook.com/petretudorbarlea🎧 Instagram - https://www.instagram.com/petre.barlea/🎧 LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/petre/🎧 Youtube - https://shorturl.at/knsQ3🎧 The Real You Podcast - https://shorturl.at/hBE47Dacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Cum arată o perspectivă „altfel” despre dezvoltarea personală? - cu Daniel Scuturici🎙Cum înveți fericirea - cu Georgiana Spătaru🎙Cum înveți, practic, să găsești echilibrul? - cu Dacian PășcuțăPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
6/14/20231 hour, 29 minutes, 33 seconds
Episode Artwork

105 - Cristina Oțel - Cum te ajută Life Design să îți construiești viața la care visai

Am adus energia și experiența Cristinei Oțel din procesul de Life Design în podcastul despre gândire făcută vizibilă pentru că mi-am dorit să te convingi că poți avea viața pe care ți-o dorești, care să ți se potrivească, dacă îți asumi acest proces intenționat și, sunt sinceră cu tine, deloc ușor.Rezultatele merită, la fel și conversația cu Cristina, pe care te invit să o asculți și să o dai mai departe cuiva drag sau cunoscut, care pare că ar avea nevoie să se elibereze de viața care i-a rămas mică, după cum spune Cristina, dar pentru asta are nevoie să fie ghidat.Dă play unei discuții calde și sincere despre:  🎙Cine este Cristina Oțel? (04:00)🎙Ce înseamnă echilibrul și să le faci pe toate? (10:45)🎙Ce înseamnă Life Design? (22:00)🎙Cum te ajută Life Design să îți dai seama ce vrei, de fapt, în și cu viața ta? (28:00)🎙Cum te ajută Life Design să găsești răspunsuri care să îți dea pașii pentru ceea ce ai de făcut în continuare? (39:00)🎙Câteva întrebări cu răspunsuri din experiența de coach a Cristinei (01:00:00)🎙De ce funcționează Life Design ca proces intenționat? (01:03:00)🎙Cea mai frumoasă poveste a unui client care a intrat în procesul de Life Design (01:08:00)Conectează-te cu Cristina ca să afli și alte detalii despre Life Design, dar și despre munca ei de coach și trainer:🎧 Website - https://www.cristinaotel.ro/🎧 Facebook - https://tinyurl.com/2dvmhxav🎧 Instagram - https://www.instagram.com/cristina.otel/🎧 LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/cristinaotel/🎧 Youtube - https://www.youtube.com/@CristinaOtel🎧 Podcast Pauza de Bine - https://www.cristinaotel.ro/podcast/Dacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Cum arată o perspectivă „altfel” despre dezvoltarea personală? - cu Daniel Scuturici🎙Cum îți dezvolți încrederea în tine? - cu Marius Simion🎙Cum scapi de convingerile limitative? - cu Horia Radu Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
5/31/20231 hour, 20 minutes, 6 seconds
Episode Artwork

104 - Robert Katai - Cum creezi un produs care se vinde

Te invit să dai play unui episod care prinde bine să fie ascultat pentru că analizează pe larg principiul „Audience first, product after” și adună nu doar detalii de culise ale meseriei de marketer, ci și principii de viață, dincolo de aceasta.   O să vezi, cu invitatul meu de astăzi, Robert Katai, aș fi stat la discuții ore întregi. Pentru că am dezbătut subiecte care ne pasionează pe amândoi - de la marketing, vânzări, antreprenoriat, la produse, servicii, audiență și podcasting - dar și pentru că am așteptat demult să îi fac gândirea vizibilă. Așteptarea a meritat pentru că am avut ocazia să aflu mai multe despre:🎙Cine este Robert Katai? (04:30)🎙Cum a descoperit ce îi place cel mai mult și i se potrivește din marketing? (10:30)🎙Despre pasiunea pentru ceea ce face (16:30)  🎙Ce nu îi place la marketing? (29:00)🎙Ce întelege prin conceptul „Audiența întâi, produsul următorul”? (37:00)🎙Poate fi copleșitor să îți asculți audiența? (49:00)🎙Cum schimbă un mindset orientat spre cum poți ajuta audiența o afacere? (01:01:00)🎙De ce e ușor să îți faci o audiență, dar e greu să o menții (01:10:00) Pe Robert îl poți citi și asculta aici:🎧 Website - https://bit.ly/3Bx86bK🎧 Facebook - https://bit.ly/4599IpJ🎧 Instagram - https://bit.ly/2mPRj0T🎧 LinkedIn - https://bit.ly/3Bx6iiY🎧 Youtube - https://bit.ly/3pAG8cb🎧 Katai Podcast - https://spoti.fi/3W9gese Și te innvit și la GrowthCon, în 26 Mai, unde voi fi și eu Speaker: Înscrieri pentru Conferința GrowthCon - https://growthcon.ro/   Dacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Cum faci să vinzi mai mult? - cu Alina Andriuță🎙Copywriting: între artă, disciplină și vânzări - cu Iosif Vidoni🎙7 întrebări (și răspunsuri) despre Content Marketing - cu Mădălina Vasiu Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisible  ABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
5/17/20231 hour, 28 minutes, 46 seconds
Episode Artwork

103 - Victor Miron - Cum organizezi un eveniment TEDx?

Victor Miron este curator @ TEDxZorilor, idealist cu inițiativă și lifelong learner, după cum chiar el se caracterizează. Conversația noastră te duce în culisele TEDxZorilor, unde vei descoperi gândirea din spatele acestei serii de evenimente marca TED de suflet pentru mine.Victor a ajuns la această identitate și etichetă datorită cărților în care și-a găsit propriile modele. Pentru el, oamenii de pe scenă sunt „cărți vii”, care plantează în mintea ascultătorilor o idee menită să crească, să se dezvolte, ceea ce e spectaculos și cu impact.O carte vie este și Victor, iar ideile lui merită să fie date mai departe. Dă play discuției noastre ca să afli mai multe despre:🎙Cine este Victor? (03:30)🎙În cel fel a fost copilăria lui un fundament pentru ceea ce face astăzi? (08:00)🎙Ce a simțit când a organizat primul eveniment TEDx? (10:30)🎙Cum s-a simțit ca fiind parte din echipa care a organizat un TEDx pentru prima oară? (17:00)🎙Când și cum începe organizarea unui eveniment TEDx? (20:30)🎙Cum sunt conversațiile legate de unde se organizează TEDxZorilor? (23:00)🎙Cum se stabilesc temele abordate în cadrul evenimentelor și invitații? (28:00)🎙Cu cât timp înainte de eveniment începe vânzarea biletelor? (41:00)🎙Care este elementul care face diferența și face ca TEDxZorilor să reziste în timp? (45:30)🎙Trei discursuri TED care i-au plăcut lui cel mai mult (49:00)Conectează-te cu Victor aici și participă și tu la următorul TEDxZorilor:Facebook - https://bit.ly/FbVictorMironInstagram - https://www.instagram.com/victormiron/LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/mironvictor/Facebook TEDxZorilor - https://bit.ly/TEDxZorilorInstagram TEDxZorilor - https://www.instagram.com/tedxzorilor/Website - https://tedxzorilor.com/Dacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Cum generăm schimbare în oameni și în societate prin poveștile pe care le spunem - cu Daniel Zărnescu 🎙Cum artă gândirea unui om care alege să se implice - cu Melania Medeleanu🎙Ce înseamnă să gândești diferit? - cu Radu Constantin Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
5/4/202357 minutes, 20 seconds
Episode Artwork

102 - Paul Ardeleanu - Cum funcționează Algoritmul?

În conversația cu Paul Ardeleanu, am ales să despic în patru algoritmul platformelor social media. Am discutat despre acesta din perspectiva lui, de expert care te ajută să înțelegi și să utilizezi în favoarea ta algoritmul rețelelor sociale, din perspectiva antreprenorilor, a marketerilor și a utilizatorilor de orice fel.   Paul este fondator Marketing Deck, agenția de marketing online nr. 1 pe Clutch în România, trainer @ https://paulardeleanu.ro/algoritm pentru antreprenorii care vor să profite de schimbările de algoritm ale rețelelor sociale ca să-și dubleze reach-ul și vânzările, dar și marketer cu bugete gestionate de peste un milion de euro.Ascultă episodul până la final și alege dintre ideile pe care Paul le-a detaliat aici, pe urmă testează, aplică-le practic și fă-ți apoi gândirea vizibilă, scrie-ne cum au funcționat, sau nu, pentru tine. Merită să-i dai play și ca să afli mai multe despre:🎙Cine este Paul Ardeleanu? (03:30)🎙Cum și de ce se leagă numele lui de Public Speaking? (06:00)🎙De unde curiozitatea lui despre algoritm? (14:00)🎙Cum îi învață pe antreprenori să aibă mindset-ul potrivit cu privire la algoritm? (16:00)🎙Cum ar trebui să gestioneze un antreprenor schimbările de algoritm? (18:00)🎙Care e convingerea greșită cel mai des întâlnită de el cu privire la algoritm? (25:00)🎙Cum ține algoritmul oamenii mai mult pe platforme? (28:00)🎙A murit organicul? (32:30)🎙Contează ora la care postez? (45:00)🎙De ce există diferență ca rezultate în social media între profilul personal și cel business? (52:00)🎙Părerea lui Paul despre grupurile de pe Facebook (01:03:00)🎙Care e primul pas pe care poate să îl facă un antreprenor după ce ascultă această discuție? (01:10:00)🎙Cum funcționează algoritmul TikTok? (01:14:30)Conectează-te cu Paul online și descoperă secretele din spatele algoritmilor din social media:Facebook - https://bit.ly/FbPaulArdeleanuInstagram - https://www.instagram.com/paulardeleanu.ro/LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/paulardeleanu/Website și eBook - https://bit.ly/eBookPaulArdeleanuComunitatea dezvoltată de Paul și echipa sa - https://bit.ly/ComunitateaSocialMediaRoDacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎧 Copywriting: între artă, disciplină și vânzări - cu Iosif Vidoni🎧 7 întrebări (și răspunsuri) despre Content Marketing - cu Mădălina Vasiu🎧 Cum să folosești Content Marketing în Branding Personal - cu Mădălina VasiuPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
4/20/20231 hour, 23 minutes, 24 seconds
Episode Artwork

7 întrebări (și răspunsuri) despre Content Marketing

Astăzi îți vorbesc despre munca mea de zi cu zi alături de creatori și antreprenori, despre consultanța pe care o ofer în dezvoltare de business prin Content Marketing. Am ales 7 întrebări pe care le-am primit în ultimele săptămâni online sau offline, apoi am construit acest episod în jurul lor și al răspunsurilor pe care te invit să le descoperi dând play și ascultând până final.🎙Care este cea mai gravă confuzie legată de Content Marketing pe care o observi? (03:30)🎙Recomanzi să oprim Facebook Ads și să facem doar Content Marketing? (09:30)🎙Ai idei de Content Marketing pentru un magazin offline, care vinde haine și jucării pentru copii? (15:00)🎙Un e-commerce care are peste 5.000 de produse listate cum ar putea să facă acțiuni de Content Marketing? (21:30)🎙Cum încep să fac Content Marketing dacă vreau să îmi dezvolt brandul personal? (29:00)🎙Nu știu în ce limbă să scriu textele de pe blog și din social media pentru că eu am o audiență și în UK, pentru că eu locuiesc acolo (36:00)🎙Sunt life coach, psiholog, trainer și educator și postez foarte des în social media, dar nu am multe like-uri și nu îmi cresc cifrele. Ce fac greșit? (38:00)Dacă vrei să asculți și alte episoade despre #GândireaMeaFăcutăVizibilă cu privire la Marketing, ți le recomand pe acestea:🎧Cum fac eu Marketing, de fapt🎧Cum gândesc eu Avatarul de Client🎧Cum am creat noul eBook, despre Campanii de Marketing🎧Cum văd eu strategia de marketing și vânzăriPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
4/6/202348 minutes, 23 seconds
Episode Artwork

Georgiana Spătaru - Cercurile de femei - în ce fel aduc vindecare emoțională?

O sută! Astăzi sărbătorim o sută de episoade despre gândire făcută vizibilă și am simțit să o am alături de mine în această conversație specială pe Georgiana Spătaru - muză, psiholog, terapeut, ghid, vindecător.Ai ascultat-o și cu alte ocazii în podcastul Thinking Made Visible, dar de data aceasta am discutat cu ea despre cercurile de femei și despre cum ele pot fi instrumente și contexte de vindecare pentru noi, femeile.Iar dacă ești bărbat, minunat! Ascultă discuția noastră până la final ca să înțelegi binele pe care îl poate aduce un astfel de retreat femeilor pe care le iubești sau care fac parte din viața ta, pentru că am vorbit despre:🎙Cine este Georgiana în contextul unui cerc de femei, atunci când îl organizează? (04:00)🎙Când a desfășurat primul cerc de femei și cum a gândit această experiență? (12:00)🎙Cum a fost atunci când a vorbit prima oară despre cercurile de femei? (20:00)🎙Cum arată femeile cărora le sunt dedicate cercurile de femei? (23:00)🎙Ce le determină pe femei să vină în cercurile de femei? (30:00)🎙Vindecarea care se întâmplă atunci când pui la un loc mai multe femei (40:00)🎙Provocările de acasă pentru femeile care se întorc din retreat (45:00)🎙Cum arată cele zece zile de retreat? (50:00)🎙Ce ar spune unei femei care crede că nu se poate deschide în cercul surorilor? (01:02:00)Apoi conectează-te cu Georgiana și ascultă episoadele din seria „Exerciții de Fericire” aici:Website - https://exercitiidefericire.ro/Youtube - https://bit.ly/3AUm8EjComunitatea Exerciții de Fericire - https://bit.ly/3ibF1MnFacebook - https://www.facebook.com/exercitiidefericireInstagram - https://bit.ly/3Uk5ogBDacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Cum înveți fericirea - cu Georgiana Spătaru🎙Cum să nu îți mănânci emoțiile de sărbători? - cu Georgiana Spătaru🎙Cum fac eu Marketing, de fapt? - cu Georgiana SpătaruPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
3/23/20231 hour, 17 minutes, 57 seconds
Episode Artwork

Gabriela Hranovschi - Ce este Montessori?

Anul acesta, de 8 martie, am ales să celebrez femeia și mama printr-o conversație cu Gabriela Hranovschi, mama Chiarei, educator Montessori și ghid pentru părinții conștienți, care au înțeles că primii ani de viață definesc, într-un fel sau altul, modul în care ne dezvoltăm și suntem pe tot parcursul vieții, fiind perioada în care copilul tău învață mai mult decât în oricare alta.Gabriela a creat Child`s Nest, un cuib pentru copii și părinți, un spațiu sigur și plin de iubire, unde părintele se simte susținut, iar copilul poate să se dezvolte în ritmul său.Am vorbit cu ea despre metoda care o definește ca specialist și o călăuzește ca mamă și mi-a plăcut perspectiva naturală și echilibrată cu care a făcut lumină în ceea ce este metoda Montessori astăzi. Ascultă episodul până la final ca să afli detalii despre:🎙Cine este Gabriela? (04:30)🎙Când a știut că își dorește o carieră de educator? (06:30)🎙Cum a filtrat toate informațiile pe care le-a găsit despre Montessori? (10:00)🎙Ce este metoda Montessori? (16:00)🎙Despre jucăriile copiilor. Importanța lor și cum le alegem? (32:00)🎙Care sunt principiile Montessori pe care Gabriela le dă mai departe? (38:00)🎙Lucruri greșit înțelese despre Montessori (56:00)🎙E vreodată prea târziu pentru a integra metoda Montessori în viața ta și a familiei tale? (01:07:00)🎙Cum învăți metoda Montessori? (01:13:00)O găsești pe Gabriela online și aici:🎙Website - https://www.childsnest.ro/🎙Facebook - https://www.facebook.com/gabriela.hranovschi.montessori🎙Instagram - https://www.instagram.com/gabrielahranovschi/🎙LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/gabriela-hranovschi/🎙Youtube - https://bit.ly/3YltBFiDacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙10 Mituri din parenting și cum te încurcă să le crezi - cu Alexandra Gross🎙Ce le citim copiilor? - cu Bianca Mereuță🎙Ce aduc taberele în viața unui copil? - cu Simona CiffPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
3/8/20231 hour, 24 minutes, 51 seconds
Episode Artwork

Iosif Vidoni - Copywriting: între artă, disciplină și vânzări

Invitatul meu de astăzi, Iosif Vidoni, este „învățător de copywriting” și „copywriter profesionist”. Ai ghicit deja faptul că am discutat cu el despre un domeniu - copywriting - și o meserie  -copywriter - dragi mie. Ascultând episodul până la capăt vei pătrundele în culisele lor, vei descoperi ce stă de fapt în spatele magiei pe care Iosif o face prin intermediul cuvintelor și vei înțelege de ce are nevoie afacerea ta de copywriting, mai ales în acest moment când ChatGPT este pe buzele tuturor.Iosif lucrează la un proiect despre care abia aștept să îți povestesc, însă până atunci dă play acestui episod ca să afli mai multe despre:🎙Cine este Iosif Vidoni? (03:00)🎙Cum a ajuns la copywriting? (06:30)🎙Care au fost contextele în care a învățat despre meseria de copywriter? (12:00)🎙Când și-a dat seama că face magie prin cuvinte? (18:00)🎙Ce face un copywriter? (28:00)🎙Cum își dă seama un antreprenor dacă merită să plătească servicii de copywriting? (45:00)🎙Care e viziunea care susține ce construiește astăzi alături de colegii lui? (01:05:00)🎙Scenariul ideal pentru dezvoltarea industriei de copywriting în România (01:10:00)🎙Ar trebui să se simtă copywriterii amenințați de ChatGPT? (01:14:00)Conectează-te cu Iosif online și descoperă arta și disciplina din spatele cuvintelor lui:🎙Website - www.nextlevelcopywriting.ro🎙Facebook - https://bit.ly/3xH0HVb🎙Instagram - https://www.instagram.com/iosifvidoni/Dacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Cum generăm schimbare în oameni și în societate prin poveștile pe care le spunem - cu Daniel Zărnescu 🎙Cum văd eu strategia de marketing și vânzări? - Mădălina Vasiu🎙Cum devii un freelancer eficient și de succes? - cu Claudiu Jojatu Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
2/22/20231 hour, 24 minutes, 54 seconds
Episode Artwork

Florin Roșoga - Cariere Multiple - Da sau Ba?

Florin Roșoga este unul dintre cei mai populari podcasteri din țara noastră, un om de marketing cu o experiență de foarte mulți ani, un educator care a scris cărți de dezvoltare personală și a organizat numeroase evenimente în zona aceasta, dar și cel care acum învață IT. Mi-am dorit să vorbesc cu Florin despre ideea de a avea cariere multiple de-a lungul unei singure vieți pentru că el nu doar a studiat conceptul de „multiple careers”, ci și crede în el și trăiește conform lui.Cum reușește acest lucru? Asumându-și curajul de a risca și de a experimenta un eșec, construind o nouă carieră în paralel cu cele pe care le are deja și activându-și resursele câștigate din tot acest parcurs.Ascultă până la final conversația noastră despre:🎙Ce înseamnă conceptul de „multiple careers”? (04:00)🎙Unde era el în viața lui, ca nivel de autocunoaștere, atunci când a decis să urmeze acest principiu? (12:00)🎙Cum și-a justificat sieși această schimbare? (16:00)🎙Cum gestionezi emoțional statutul de începător? (22:00)🎙Cum trebuie să fie pentru el aceste experiențe noi? (34:00)🎙Ce abilități ar trebui să aibă persoanele care aleg cariere multiple? (45:00)🎙Cum îți poți evidenția carierele multiple în CV ca puncte forte? (50:00)🎙Cum ar trebui să privească un antreprenor un CV cu multiple schimbări de carieră? (54:00)🎙Întrebarea pe care să și-o adreseze cineva care își dorește și o altă carieră? (01:07:00)Descoperă-l pe Florin aici:Website - https://florinrosoga.ro/Florin Roșoga Podcast - https://spoti.fi/3HZMIyFFacebook - https://www.facebook.com/florin.rosogaInstagram - https://www.instagram.com/florinrosoga/LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/florinrosoga/Youtube - https://bit.ly/3xlU5LVDacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Cum și de ce să-ți faci un Design de Carieră? - cu Andra Pintican 🎙Există eșecuri de succes? - cu Vlad Mocanu 🎙Cum arată o strategie pentru schimbare? - cu Andrei Roșca Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
2/16/20231 hour, 11 minutes, 47 seconds
Episode Artwork

Dani Oțil - Poți vorbi în public fără un nod în gât

Dani Oțil este unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori TV din România, însă este și un antreprenor, un sportiv și un educator pe care merită să îl urmărești.Am vorbit cu el despre secretele vorbitului în public, despre workshop-urile de public speaking pe care le organizează și rolul său mai puțin cunoscut de educator, dar și despre:🎙Cine este Dani Oțil? (02:30)🎙Ce îi place din rolul de educator? (09:00)🎙Poate oricine să ajungă să vorbească în public fără un nod în gât? (15:00)🎙Este lipsa carismei o scuză pentru a evita antrenarea vorbitului în public? (20:30)🎙Ai nevoie de puțină actorie ca să fii un bun vorbitor în public? (27:00)🎙Ce ar trebui să facă cineva care se înscrie la workshop, ca prim pas? (33:30)🎙Cum s-a antrenat la vorbit în public? (40:00)🎙Care este structura workshop-urilor sale și se poate înscrie? (45:00)Descoperă-l pe Dani Oțil, omul și profesionistul, aici și participă la cursurile sale de public speaking:🎙Workshop-uri și evenimente - https://daniotil.ro/🎙Facebook - https://www.facebook.com/DaniOtilPagina🎙Instagram - https://www.instagram.com/daniotil/🎙Youtube - https://bit.ly/40wnArP  🎙TikTok - https://bit.ly/3YbAJENDacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Cum scapi de frica de vorbit în public? - cu Ovidiu Oltean 🎙Cum îți dezvolți încrederea în tine - cu Marius Simion🎙Cum transformi frica în combustibil pentru reușită - cu Horia RaduPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
2/8/202357 minutes, 48 seconds
Episode Artwork

Vlad Mureșan - De ce nu poti menține o relație stabilă?

„Fascinant” este un cuvânt care apare des în conversația mea cu Vlad Mureșan, invitatul meu din acest episod.Nu doar pentru că am ales să dezbatem un subiect fascinant și delicat - De ce unii dintre noi nu pot să mențină o relație stabilă? - ci și pentru că Vlad l-a abordat într-un mod sincer, direct … diferit, care mi-a oferit multe momente de introspecție sau revelație, și la fel sper să îți ofere și ție. Recunosc că auzindu-l, din când în când, mi s-a făcut stomacul ghem sau pielea de găină. Dacă ți se întâmplă asta și ție, te rog să nu închizi și să îl asculți până la final, iar apoi să îți dai timp să înțelegi și să integrezi perspectivele lui Vlad, se le lași să se așeze lângă sau peste cele pe care le ai deja. Din 2006, Vlad consiliază ca psiholog și psihoterapeut clienți cu dificultăți profesionale, personale și de cuplu, printr-o viziune proprie, construită pe trei piloni: responsabilitate, onestitate și integritate. Am vorbit cu el despre:🎙Unde începe conversația profundă și reală despre o relație stabilă? (02:30)🎙Ce este tranzacționalitate și ce nu este într-o relație? (09:30)🎙Luptele de putere într-o relație (15:00)🎙Ce înseamnă „stabil” într-o relație? (17:30)🎙De ce nu ai încredere în partener? (20:00)🎙Care este momentul în care o relație devine stabilă? (25:00)🎙Cum spui adevărul într-o relație? (38:00)🎙În ce fel e diferit pentru un bărbat procesul de implicare într-o relație și de menținere a ei? (41:00)🎙Există diferențe între bărbați și femei cu privire la deschiderea spre psihoterapie? (48:00)🎙Dinamica anxios-evitant într-o relație (52:00)🎙Ce îl blochează pe un bărbat în a-și asuma o relație de cuplu, de fapt? (55:00)🎙Despre hotărârea de maturizare individuală (01:05:00)Conectează-te cu Vlad online și descoperă munca lui:🎙Website - https://www.muresanvlad.ro/🎙Facebook - https://www.facebook.com/muresanvlad.ro🎙LinkedIn - https://bit.ly/3XSnetRDacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Ce înseamnă „relație de cuplu conștientă”? - cu Dana și Mihai Dragomirescu 🎙Care sunt comportamentele care distrug o relație de cuplu? - cu Simina și Dacian Pășcuță Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
2/2/20231 hour, 12 minutes, 31 seconds
Episode Artwork

Petruța Țuligă - Cum construiești o aplicație pentru părinți?

Am invitat-o pe Petruța Țuligă alături de mine ca să îți vorbească despre gândirea, tehnologia, dar mai ales oamenii și emoțiile din spatele Parentool, aplicația de parenting care conectează părinții aflați la primul copil și specialiștii (pediatri, psihologi, consultanți în alăptare etc.), pentru aflarea răspunsurilor de care au nevoie în creșterea armonioasă și sănătoasă a copiilor lor.Să schimbi lumea înseamnă să te duci acolo unde a început povestea, iar povestea începe în copilărie, crede Petruța. Povestea Parentool a pornit așadar de la copilul său interior.Ascultă acest episod ca să descoperi aplicația care are la bază nu doar cod, ci și multă emoție, care îți oferă nu doar informație, ci și multă liniște și siguranță, care are grijă de tine, dragă părinte, ca tu să ai grijă de generația următoare. 🎙Cine este Petruța de la Prentool? (03:00)🎙Ce este aplicația Parentool? (04:00)🎙Cum funcționează aplicația? (06:30)🎙Cât costă Parentool? (09:00)🎙Ce sunt părinții care utilizează Parentool? (11:00)🎙Ce accesează cel mai mult părinții? (16:00)🎙Cum i-a venit ideea de a crea Parentool? (23:30)🎙Cât a durat procesul de creare și dezvoltare a aplicație Parentool? (32:00)🎙Cum sunt selectați specialiștii din aplicație? (41:00)🎙Ce nu vezi tu în spatele Parentool? (47:00)🎙Cum a fost lansată aplicația? (56:30)🎙Planurile pentru 2023 (01:02:00)Instalează aplicația Parentool din Google Play sau App Store și fă parte din comunitatea creată în jurul ei:🎙Website - https://parentool.ro/🎙Facebook - https://www.facebook.com/parentool/🎙Instagram - https://bit.ly/3H6FwQI🎙LinkedIn - https://www.linkedin.com/company/parentool/Dacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Cum dezvolți un program online de parenting, pentru tătici - cu Sofia Frunză🎙Cum creezi o comunitate online, ce devine puternică dinăuntru și schimbă o țară - cu Atena Boca 🎙10 Mituri din parenting și cum te încurcă să le crezi - cu Alexandra Gross Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
1/26/20231 hour, 8 minutes, 22 seconds
Episode Artwork

Oana Stoianovici - Despre Feminitatea Matură: ce este și de ce ar trebui să știi despre ea

După înregistrarea acestui episod m-am întrebat care sunt cuvintele potrivite care să transmită energia, așezarea în sine și magia invitatei mele, Oana Stoianovici, astfel încât acestea să ajungă la tine?Așa că îți scriu doar atât: Draga mea, acest episod este despre tine, despre femeia care ești și femeia matură care poți deveni, despre feminitatea sacră și modul în care poți să descoperi, iar apoi să integrezi armonios, femininul în ceea ce trăiești aici și acum.Dragul meu ascultător, acest episod este și pentru tine, cel care îți dorești să înțelegi, să susții și să celebrezi energia feminină din viața ta. Avem nevoie de bărbați care să asculte despre divinul feminin și de aceea îți mulțumesc că ai dat play.Pentru toate acestea, e nevoie să asculți până la capăt acestă conversație 🌺Oana este coach, lider transformațional și fondatoarea programului „Ritual de trecere în feminitatea matură”. Am vorbit cu ea despre:🎙 Ce este feminitatea și ce este feminitatea matură? (04:00)🎙 Când s-a pierdut conexiunea cu feminitatea sacră? (10:30)🎙 Folosește bărbaților să înțeleagă energia feminină? (12:30)🎙 De ce energia feminină este surprinzătoare pentru anumiți bărbați? (20:00)🎙 De unde știe o femeie că nu a integrat femininul? (27:30)🎙 De ce femininul nu înseamnă dependență de bărbat și superficialitate? (32:00)🎙 Cei 4 piloni ai feminității (41:30)🎙 Cele 4 arhetipuri feminine (51:00)🎙 Ce este „Ritual de trecere în feminitatea matură”? (01:12:00)🎙 Cine este Oana Stoianovici? (01:19:30)Te invit să o descoperi pe Oana, comunitatea și programele create de ea aici:🎙 Website - https://oanastoianovici.ro/despre-oana-stoianovici/🎙 Website World of the Feminine - https://www.thefeminine.com/🎙 Facebook - https://www.facebook.com/Oanastoianovici.ro/🎙 Facebook World of the Feminine - https://www.facebook.com/WorldOfTheFeminine  🎙 Instagram - https://bit.ly/3iGguQt🎙 Instagram World of the Feminine - https://www.instagram.com/worldofthefeminine/🎙 Youtube - https://www.youtube.com/@TheFeminineChannel🎙 LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/oana-stoianovici/Dacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙 Cum înveți să trăiești și să exprimi energia feminină? - cu Andreea Papp🎙 Cum integrezi energia masculină, armonios? - cu Daniel Scuturici 🎙 Ce înseamnă relație de cuplu conștientă? - cu Mihai și Dana DragomirescuPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
1/19/20231 hour, 25 minutes, 35 seconds
Episode Artwork

Florin Șomodi - De ce ar trebui să faci Planificare Strategică în afacerea ta?

Invitatul meu din acest episod, Florin Șomodi, este un business coach cu o experiență de aproape două decenii în domeniul vânzărilor și în antreprenoriat. Ce face Florin prin programele sale de dezvoltare, prin coaching, facilitare și consultanță?Realizează sesiuni de planificare strategică cu echipe, susține pregatirea și atingerea obiectivelor de vânzări și face posibilă implementarea unor instrumente de creștere a productivității individuale, de echipă și organizaționale.Pe scurt? Transformă afacerile în povești de succes. Și mi-am dorit să te convingă astăzi că nu face asta printr-o baghetă magică, ci prin planificare strategică, care înseamnă claritate, proces, rațiune și emoție deopotrivă … și multe altele pe care te invit să le descoperi într-o conversație pe care e bine să o asculți la început de an, dar nu e târziu să o valorifici nicicând.Ascultă episodul până la final ca să afli:🎙Cine este și ce face Florin Șomodi? (05:30)🎙Cum arată viața unui antreprenor care are deja claritate? (10:00)🎙Ești antreprenor cu adevărat dacă nu ai o viziune anume cu privire la afacere? (14:30)🎙Cum îți descoperi valorile ca antreprenor, dar și ale oamenilor din echipă? (23:00)🎙Are planificarea strategică în ea și o parte de emoții? (30:00)🎙Cum ratezi oameni buni pentru afacerea ta fără planificare strategică? (40:00)🎙Ce înseamnă un proces de planificare strategică și când pot să îl fac? (52:00)🎙Cum convinge Florin antreprenorii că merită să facă planificare strategică? (01:03:00)🎙Studii de caz ale afacerilor dezvoltate prin planificare strategică (01:16:00)Urmărește munca lui Florin și vezi cum îți poate transforma afacerea și viața de antreprenor prin planificare strategică aici:🎙Website - https://vision12.ro/despre-florin/🎙LinkedIn - https://bit.ly/3XeDyEw🎙Facebook - https://bit.ly/3GOw6KX🎙Youtube - https://bit.ly/3GJIE65Dacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Cum delegi sănătos, ca să obții rezultate în bani și timp - cu Ovidiu Toader🎙Cum văd eu strategia de marketing și vânzări - cu Mădălina VasiuPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
1/11/20231 hour, 28 minutes, 11 seconds
Episode Artwork

Cristina Grigore - În culisele Peditel: cum s-a dezvoltat primul serviciu de telemedicină din România

Dacă ești părinte de copil între 0 și 18 ani, ai trecut deja prin emoțiile și tumultul bolilor, ai parcurs deja drumul de la neputință și îngrijorare la speranță și bucurie. Dacă ești părinte sunt mari șanse să știi deja despre Peditel 📞, serviciul de telemedicină care oferă sfaturi medicale pediatrice gratuit, non-stop, național și internațional, cu empatie, calm, răbdare și profesionalism. Dar astăzi te invit alături de invitata mea - Cristina Grigore - în culisele Peditel, pe care l-a fondat și pe care îl coordonează, ca să descoperi cum a luat naștere acest proiect extraordinar, primii săi ani, cu provocările și bucuriile lor neașteptate, cum s-a transformat în serviciul de astăzi și ce va aduce anul care tocmai a început. 🎙Cine era Cristina Grigore înainte de Peditel? (05:30)🎙Provocările înființării serviciului de telemedicină (17:00)🎙Cum a schimbat Peditel practici și mentalități? (28:00)🎙2014: primul an Peditel, în Cluj-Napoca (30:00)🎙2015: succesul rapid și dezvoltarea sa (44:00)🎙Cum i-au convins pe medici să li se alăture? (54:00)🎙De ce fiecare apel este unul de educație medicală (58:00)🎙De ce e important nu să ai un părinte mulțumit, ci un copil în siguranță (01:18:00)🎙De ce vor medicii să facă parte din echipa Peditel? (01:30:00)🎙Ce putem face pentru binele copiilor și al părinților susținând Peditel? (01:35:00)🎙Ce aduce 2023 pentru Peditel? (01:44:00)Pentru ca Peditel să continue și să se dezvolte are nevoie de bani și de susținerea mea și a ta și a noastră, a tuturor. Sumele donate accesând http://peditel.ro/doneaza/ nu trebuie să fie foarte mari, însă fiecare leu contează, iar dacă ești angajat poți completa și semna online formularul 230 pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit. Implică-te 💙 Donează 💙 Sponsorizează 💙Află mai multe despre Peditel și apelează-l atunci când ai nevoie ca părinte:🎙Website - http://peditel.ro/🎙Facebook - https://www.facebook.com/peditel.ro/🎙Instagram - https://www.instagram.com/peditel1791/🎙Youtube - https://bit.ly/3WIyyI7Dacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Cum arată gândirea unui om care alege să se implice - cu Melania Medeleanu🎙Cum arată gândirea din spatele Fundațiie Renașterea? - cu Mihaela Geoană🎙Cum creezi o comunitate online, ce devine puternică dinăuntru și schimbă o țară - cu Atena BocaPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
1/5/20231 hour, 56 minutes, 47 seconds
Episode Artwork

Dragoș Riti - Ce sunt Constelațiile Familiale?

Mi-am dorit ca ultimul episod lansat în 2022 să fie unul care încheie cu energia și informațiile potrivite acest an intens și provocator pentru unii, dar așezat și fain tare pentru alții. Mi-am spus că trebuie să fie, în același timp, un episod care deschide drumul spre 2023. Aveam nevoie în playlist-ul Thinking Made Visible de o discuție care să lege ce a fost cu ceea ce este și va fi viața noastră. De aceea, mi s-a părut potrivită o conversație despre Constelații Familiale.Am avut-o în minte încă de când am descoperit vara aceasta, pe Netflix, serialul „Un alt sine” și am simțit că invitatul meu de astăzi, Dragoș Riti, va face lumină cu privire la acest subiect atât de complex și necunoscut pentru multă lume.Din toate aceste motive și încă unul, acela că poate nu întâmplător au pătruns Constelațiile Familiale acum în viața ta, te invit să asculți acest episod până la final și să afli:🎙Cine este Dragoș Riti? (03:00)🎙Cum a descoperit Constelațiile Familiale? (21:00)🎙Ce sunt Constelațiile Familiale? (26:00)🎙Mituri despre Constelații Familiale (30:00)🎙Cum se derulează un atelier de Constelații Familiale? (35:30)🎙Cum s-a simțit pentru el apariția serialului de pe Netflix despre Constelații Familiale? (52:00)🎙Povești ale clienților săi. Reale și vindecătoare (01:10:00)🎙Cum poate experimentarea unei Constelații Familiale să te ajute în anul care vine? (01:19:00)Află tot ceea ce ai nevoie să știi despre Constelații Familiale și munca lui Dragoș accesând:🎙Blogul lui Dragoș - https://dragosriti.blogspot.com/🎙Facebook - https://www.facebook.com/dragos.riti/🎙LinkedIn - https://bit.ly/3IlVMzN🎙Youtube - https://bit.ly/3FY6IkcDacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Ce sunt traumele transgeneraționale? - cu Raluca Anton 🎙Cum arată o perspectivă „altfel” despre dezvoltarea personală - cu Daniel Scuturici 🎙Cum înveți, practic, să găsești echilibrul? - cu Dacian PășcuțăPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
12/28/20221 hour, 24 minutes, 51 seconds
Episode Artwork

Al doilea an de Thinking Made Visible

Fiecare episod Thinking Made Visible lansat, fiecare invitat cu care am avut bucuria și onoarea să conversez de-a lungul timpului, fiecare dintre voi care ați dat play, like sau share și fiecare îndemn la a-ți face gândirea vizibilă transmis ocupă un loc special în sufletul meu. Înregistrarea episodului de astăzi, cu numărul 89, a marcat la rândul său un momentul special, care m-a umplut de fericire și recunoștință: 2 ani de Thinking Made Visible 🎉Doi ani de când am creat acest context în care am adus la un loc oameni minunați care creează și aduc în plan fizic idei, doi ani de când vorbim mai des despre ceea ce părea că nu vorbeam suficient, doi ani de când ducem mai departe principiul „Fă-ți gândirea vizibilă”.Doi ani de când ne asculți și îți mulțumesc pentru asta 💙Rămâi alături de mine până la finalul acestui episod aniversar ca să descoperi:🎙Echipa Thinking Made Visible (07:00)🎙Cifrele astăzi, după doi ani de Thinking Made Visible (11:30)🎙Top 5 cele mai ascultate episoade pe platformele de streaming (14:30)🎙Top 5 cele mai ascultate episoade pe Youtube (16:00)🎙Thinking Made Visible crescut organic pe social media (18:00)🎙Marea surpriză aniversară: www.thinkingmadevisible.ro 📱 (19.30)Dacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Primul an de podcast: investiții, cifre, dificultăți, rezultate și recunoștințe - cu Mădălina Vasiu 🎙Thinking Made Visible ManifestoPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
12/22/202224 minutes, 35 seconds
Episode Artwork

Vlad Mocanu - Există eșecuri de succes?!

Am vorbit cu invitatul meu de astăzi, Vlad Mocanu, despre cum transformi eșecul în afaceri în succes.Vlad este antreprenor și coordonatorul „Eșecuri de Succes”, proiectul la care lucrează de mai bine de 5 ani și pe care l-a început în momentul în care trecea prin două falimente, avea probleme personale și părea că nu i-a ieșit nimic și nici nu îi va ieși vreodată.Ascultă până la final ca să afli totul despre SURPRIZA 🎁 pregătită împreună cu Vlad, dar și despre:🎙Ce este „Eșecuri de succes”? (03:00)🎙Ce spunea că este eșecul din perspectiva lui? (07:00)🎙Ce înseamnă din perspectiva lui a reuși? (14:00)🎙Cum vede astăzi eșecul? (16:00)🎙Cum a ales oamenii care să-și spună povestea în cărțile lui? (19:00)🎙Ce puncte comune au cei care și-au pus povestea în cărțile lui? (26:30)🎙3 povești de impact din cărțile lui (32:00)🎙Ce i-a adus lui, ca om, proiectul „Eșecuri de Succes”? (35:00)🎙Îi place de Vlad Mocanu de azi? (53:00)🎙Viziunea lui pe termen lung cu  privire la proiectul „Eșecuri de Succes” (56:00)Conectează-te cu Vlad aici:🎙Facebook - https://www.facebook.com/vlad.mocanuu🎙Instagram - https://www.instagram.com/vladmocanuu/🎙LinkedIn - https://bit.ly/3j4NbGI🎙Website - https://esecuridesucces.ro/🎙Facebook „Eșecuri de succes” - https://www.facebook.com/esecuridesuccesDacă vrei să asculți episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Cum îți antrenezi mindset-ul de antreprenor - cu Sorin Buiac🎙Cum pui la un loc Planul de Business cu Planul de Comunicare, în afacerea ta? - cu Ana Nicolescu 🎙Cum transformi frica în combustibil pentru reușită? - cu Horia Radu Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
12/14/202259 minutes, 56 seconds
Episode Artwork

Andreea Stör - Ce înseamnă să fii Designer Florist?

Am cunoscut-o pe Andreea Stör, „o femeie într-o continuă înflorire” după cum se caracterizează chiar ea, acum mulți ani și am fost uimită de câtă pasiune și iubire poate pune cineva în flori și design-ul floral, dar și de modul în care mi-a deschis ochii și sufletul cu privire la impactul pe care pot să îl aibă acestea asupra unei încăperi, a unui eveniment, a unei vieți de om. Mi-am dorit să îi fac gândirea vizibilă ca să afli și tu cum a tranformat industria din care face parte în România, dar și modul în care este văzut și predat design-ul floral la nivel internațional. O să înțelegi magia și inspirația pe care o creează Andreea dacă dai play, dar și:🎙Cine este Andreea și care sunt versiunile ei anterioare? (04:00)🎙Ce înseamnă să fii designer florist? (09:00)🎙Când și-a dat seama că menirea ei este să fie designer florist? (11:00)🎙Diferența dintre a fi florăreasă și designer florist (15:00)🎙Cine sunt cei care îi scriu că își doresc să facă această meserie și care sunt temerile lor? (21:00)🎙Cine poate fi un designer florist de succes? (24:30)🎙Cum alimentează energia care se simte și se vede în tot ceea ce creează? (29:00)🎙Cum a schimbat mindset-ul feminin, antreprenorial și pe cel educațional în industria din care face parte? (32:30)🎙Cum se derulează programele Andreei? (35:30)🎙Cum îi convinge pe oameni că aceste programe merită și în cât timp se vede impactul lor? (40:00)🎙Cum a ajuns să fie primul designer florist din România invitat să predea în străinătate (48:30)🎙Cum a fost să lucreze în echipa care a creat design floral pentru cea mai mare nuntă din lume (54:00)Urmărește arta Andreei aici:🎙Facebook Andreea - https://www.facebook.com/andreea.stor  🎙Instagram Andreea - https://www.instagram.com/andreea.stor/🎙Pinterest Andreea - https://bit.ly/3Paz7HU🎙LinkedIn Andreea - https://www.linkedin.com/in/andreeastor/🎙Facebook Floristiq Art International - https://www.facebook.com/FloristiqArt🎙Instagram Floristiq Art International - https://www.instagram.com/floristiq.art.international/🎙Pinterest Floristiq Art International - https://ro.pinterest.com/Floristiq_Art/🎙LinkedIn Floristiq Art International - https://www.linkedin.com/company/floristiq-art/about/Dacă vrei să asculți și episoade asemănătoare, ți le recomand pe acestea:🎙Ce înseamnă să gândești diferit? - cu Radu Constantin 🎙Cum înveți să trăiești și să exprimi energia feminină? - cu Andreea Papp 🎙Cum arată gândirea unui vizionar? - cu Ștefan Koritar Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
12/8/20221 hour, 2 minutes, 31 seconds
Episode Artwork

Cum fac eu Marketing, de fapt

Te invit să asculți un episod special despre #GândireaMeaFăcutăVizibilă, care mi-e drag pentru că am avut-o din nou ca parteneră de discuție pe Georgiana Spătaru, dar și pentru că de data aceasta nu eu am pus întrebările … ci am răspuns la ele, vorbind cu sinceritate și emoție despre munca mea de zi cu zi, despre felul meu în care eu fac marketing.Conversațiile cu Georgiana sunt profunde, cu sens, și la fel a fost și aceasta în care am discutat despre:🎙Cine am fost și cine sunt eu astăzi? (05:30)🎙Cât de important este să îi placă unui creator de conținut ceea ce el este sau produsul/serviciul pe care îl vinde? (11:00)🎙Dacă este în piață o cerință de a vinde produse/servicii care inspiră fericirea? (15:30)🎙Cum am realizat că fac terapie prin munca mea? (19:30)🎙Provocările clienților atunci când rămân singuri să facă content? (23:30)🎙Energia cuiva promovează cu adevărat produsul sau serviciul? (27:00)🎙Ce înseamnă munca mea de content marketing? (33:00)🎙Principiul meu de repurpose al content-ului (39:30)🎙Când începe de fapt brandul personal în online? (42:30)🎙Cum s-au schimbat oamenii care consumă content? (50:30)🎙Cum măsori calitatea atunci când vine vorba de content marketing? (57:30)🎙Cât de important este pentru o afacere mică să aibă un om de marketing? (01:05:30)Dacă vrei să afli mai multe despre cum lucrez eu și ce pot face pentru tine și afacerea ta, te invit pe https://madalinavasiu.com ca să descoperi cele doua eBook-uri în care am pus viziunea mea cu privire la:🎙Cum gândești o strategie de campanie în marketing? 5 Pași care îți simplifică munca și construiesc o campanie eficientă🎙107 întrebări care definesc Avatarul de Client Ideal și aduc ordine în acțiunile de marketingProfită de prețul redus și intră în jocul pe care l-am pregătit pentru tine!Conectează-te cu Georgiana și ascultă și alte episoade din seria „Exerciții de Fericire” aici:Website - https://exercitiidefericire.ro/ Youtube - https://bit.ly/3AUm8EjComunitatea Exerciții de Fericire - https://bit.ly/3ibF1MnFacebook - https://www.facebook.com/exercitiidefericireInstagram - https://bit.ly/3Uk5ogBDacă vrei să asculți și alte episoade despre #GândireaMeaFăcutăVizibilă, ți le recomand pe acestea:Cum gândesc eu Avatarul de ClientCum am creat noul eBook, despre Campanii de MarketingCum văd eu strategia de marketing și vânzăriPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleAudiție plăcută!
11/30/20221 hour, 16 minutes, 34 seconds
Episode Artwork

Bogdan Bob Rădulescu - Ce înseamnă să fii „om”?

Episodul de astăzi este despre omul și liderul Bogdan Bob Rădulescu. După cum spune chiar el, l-am surprins într-un moment foarte fain al vieții lui, în care în fiecare zi e mai bine decât a fost ieri și în care, deși nu și-a propus vreodată, pe lângă actor, tată, șot și „muritor al acestei lumi”, este și un lider.Unul carismatic și cu un suflet mare, care crede că nimic nu e mai presus decât viața, nici măcar teatrul, iar dacă ești bine ca om, ești bine și profesional, pentru că pentru el toată această construcție profesională este vârful icebergului care stă pe cea umană.Mi-am dorit o conversație diferită față de cele cu care v-am și v-a obișnuit, iar eu cred că mi-a și ieșit pentru că dialogul nostru te ajută să descoperi fațete ale sufletului și ale modului lui de a gândi pe care poate nu le-ai observat până acum. Așa că ascultă episodul până la capăt ca să afli:🎙Cine e Bogdan Bob Rădulescu? (03:30)🎙Ce înseamnă să fii om? (07:30)🎙Un moment din viața lui în care nu a fost bine el cu el (14:00)🎙Te ajută faptul că ai fost jos să fii sprijin pentru alți oameni în aceeași situație? (24:30)🎙Ce este un lider? (27:00)🎙Despre eticheta lui de lider și cum îl influențează ea? (32:30)🎙Se învață carisma sau o ai în tine? (41:00)🎙Cum arată liderul pe care ar vrea ca fiica lui să îl urmeze? (58:00)🎙Este el tot ceea ce a spus că și-ar dori să fie liderul pe care să îl urmeze fiica lui? (01:04:30)Urmărește-l pe Bob și online pe:Facebook - https://bit.ly/2nO2AP4Instagram - https://bit.ly/2mb3jJNDacă vrei să asculți și alte episoade pe acest subiect, ți le recomand pe acestea:Cum arată gândirea unui vizionar? - cu Ștefan KoritarAntreprenor, Manager, Lider - care e diferența între ele? - cu Diana CrișanCum înveți, practic, să găsești echilibrul? - cu Dacian PășcuțăPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
11/23/20221 hour, 8 minutes, 49 seconds
Episode Artwork

Valentin Nedelcu - Libertatea Financiară - mit sau realitate?

Invitatul din acest episod, Valentin Nedelcu, este investitor, trainer, consultant, fondatorul https://stiintabanilor.ro și al grupului Știința Banilor - Educație Financiară, una dintre cele mai mari comunități online de educație financiară din țara noastră.În România, foarte multe discuții despre bani sunt tabu, dar libertatea financiară este un subiect de tot mai mare interes în ultimii ani. Iluzie pentru unii, realitate pentru alții. Foarte mulți și-o doresc, dar mulți renunță în primii 2-3 ani din cauza efortului mare de start și a rezultatelor care întârzie să apară.Valentin a învățat cum să devină independent financiar prin ani și ani de investiții, iar astăzi îi învață și pe alții drumul către libertate și o viață prosperă. Din punctul lui de vedere, „soluții geniale, tunuri și scurtături nu există”, iar „rezultatele se află dincolo de unde renunță majoritatea”.Te asigur că te va inspira și îți va fi de folos acest episod, așa că te invit să îl asculți până la final și să afli mai multe despre:🎙Ce înseamnă independența financiară? (04:00)🎙Formula prin care o persoană se consideră independentă financiar? (08:30)🎙Ce ar spune cuiva care crede că nu poate deveni independent financiar? (10:00)🎙Care este mindset-ul cu care obții independența financiară? (17:00)🎙Unde găsești motivația ca să începi și să continui această călătorie? (23:00)🎙Diferența dintre economii și venituri pasive (35:00)🎙Partea spirituală în procesul de independență financiară? (42:30)🎙Cum s-a schimbat în drumul spre libertate financiară? (53:00)🎙Cine e astăzi ca om tocmai pentru că a trecut prin acest proces? (59:00)Fă și tu parte grupul Știința Banilor - Educație Financiară și urmărește-l pe Valentin online accesând:Website - https://stiintabanilor.ro/Facebook - https://bit.ly/3tBkYcYLinkedIn - https://bit.ly/3X561NEYoutube - https://bit.ly/3Ec2rZCDacă vrei să asculți și alte episoade pe subiecte asemănătoare, ți le recomand pe acestea:De ce nu faci banii pe care îi vrei? - cu Horia RaduCum economisești bani când îți simplifici gândirea? - cu Natalia DabijaBanii și Legile Universale - Cum se completează? - cu Dacian PășcuțăPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
11/17/20221 hour, 6 minutes, 3 seconds
Episode Artwork

Anca Dumitrescu - Cum integrezi un tânăr cu autism, în societate?

Invitata mea de astăzi, Anca Dumitrescu, este primul specialist român acreditat internațional ABA și președintele asociației „Autism Voice”.Prin intermediul asociației, alături de echipa sa, Anca formează specialiști și dezvoltă proiecte și programe, gratuite sau specializate, de recuperare și integrare a copiilor cu tulburări din spectrul autist sau comportamentale.  Te invit să asculți un episod special și o conversație sinceră despre munca unor oameni extraordinari care dau voce, curaj și speranță familiilor și tinerilor diagnosticați cu autism din țara noastră.Am lăsat lista de întrebări deoparte și am discutat cu Anca despre:🎙Cine este Anca și ce face astăzi? (03:30)🎙Ce a declanșat interesul ei pentru autism? (08:00)🎙Cum ar trebui să interacționăm cu un părinte de copil diagnosticat cu autism? (14:00)🎙Care e diferența între țara noastră și alte țări atunci când vine vorba despre nevoile copiilor și ale familiilor cu autism? (16:00)🎙De câți ani de tratament are nevoie un copil cu autism pentru a se integra în familie, școală, societate? (21:00)🎙Ce ar trebui să știe adulții și alți copii despre viața unui adolescent diagnosticat cu autism? (28:00)🎙Cum sprijini un copil sau un tânăr cu autism? (36:00)🎙Cum a gândit institutul din punct de vedere al activităților dedicate tinerilor? (46:00)🎙Cum pot oamenii care nu au autism să se implice și să învețe, în cadrul institutului, despre cum pot susține tinerii cu autism? (51:00)🎙Cum poți susține Autism Voice? (54:30)Urmărește munca Ancăi și programele pe care le derulează prin Asociația Autism Voce:Website - https://autismvoice.ro/LinkedIn - https://bit.ly/3WRa7ciFacebook - https://bit.ly/3htvdNjFacebook Autism Voice - https://www.facebook.com/AutismVoiceRomaniaInstagram Autism Voice - https://www.instagram.com/autismvoiceromania/Video „În luptă cu un pericol insuficient cunoscut” - https://bit.ly/3fPNmVdPentru că mai este mult de construit atunci când vine vorba despre bunăstarea și integrarea tinerilor cu autism în familie și societate, implică-te și tu ducând acest episod mai departe, direcționând o parte a impozitului pe profit către asociația „Autism Voice” sau completând anual formularul 230, în perioada ianuarie-mai.Dacă vrei să asculți și alte episoade pe subiecte asemănătoare, ți le recomand pe acestea:Cum arată gândirea unui om care alege să se implice? - cu Melania MedeleanuCe aduc taberele în viața unui copil? - cu Simona CiffCum creezi o comunitate online, ce devine puternică dinăuntru și schimbă o țară - cu Atena BocaPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
11/10/20221 hour, 3 minutes, 21 seconds
Episode Artwork

5 Greșeli pe care să le eviți, de Black Friday

Dacă ai afacerea ta, ești creator sau om de marketing, te invit să asculți și să reasculți acest episod pentru că îți va oferi structură și idei în contextul uneia dintre cele mai aglomerate și agitate perioade ale anului: Black Friday.Am organizat pentru tine o listă cu 5 greșeli pe care am observat că le fac antreprenorii cu care am lucrat sau interacționat de-a lungul ultimilor ani și îmi doresc să te ghideze în a obține rezultate frumoase în tumultul pe care îl reprezintă Black Friday, pentru business-uri și clienți deopotrivă.Acestea sunt posibile dacă îți gândești acțiunile de marketing în avans și nu le lași la voia întâmplării, deși atunci când vine vorba despre marketing și un strop de noroc este important.Ascultă episodul până la final pentru că îți vorbesc despre:🎙Greșeala nr. 1 - Consideri că tu nu ai de ce să faci campanie de Black Friday pentru că în industria/nișa ta nu merge (4:00)🎙Greșeala nr. 2 - Nu anunți campania în avans ca să faci teasing și să creezi dorință (9:00)🎙Greșeala nr. 3 - Nu dublezi campania de Black Friday cu una pentru clienții fideli (14:00)🎙Greșeala nr. 4 - Nu comunici regulile jocului în avans sau le modifici pe parcurs (20:00)🎙Greșeala nr. 5 - Nu măsori campania și nu lucrezi cu specialiști (33:00)🎙Noutățile din perioada următoare, la care lucrez în liniște (40:00)Te invit să ne conectăm aici, ca să fii la curent cu ceea ce pregătesc alături de echipa mea:🎧 Facebook - https://bit.ly/3sM6G8C🎧 Instagram - https://bit.ly/3NqF3M2🎧 LinkedIn - https://bit.ly/3DR5YxkDacă vrei să asculți și alte episoade despre #GândireaMeaFăcutăVizibilă, ți le recomand pe acestea:Cum gândesc eu Avatarul de Client - Ep. 57Cum am creat noul eBook, despre Campanii de Marketing - Ep. 43Cum văd eu strategia de marketing și vânzări - Ep. 06Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
11/2/202243 minutes, 59 seconds
Episode Artwork

Ovidiu Toader - Cum delegi sănătos, ca să obții rezultate în bani și timp

Invitatul meu din acest episod, Ovidiu Toader, este antrenor de antreprenori. Dar dacă e să îi descriu ultimii 26 de ani din punct de vedere profesional și personal trebuie să adaug și business coach, mentor, profesionistul care ghidează și coagulează antreprenori din toată lumea, investitor, fost corporatist, om de afaceri cu experiență alături de prieteni și membri ai familiei, tată a 4 copii.Merită să asculți conversația noastră ca să afli cum înveți să delegi, iar dacă deja o faci, ca să înțelegi cum delegi eficient. O să afli și de ce antreprenorilor nu le place controlul, deși ai crede pe dos, de ce mulți dintre aceștia nu au încredere în oameni, de ce e nevoie să delegăm rezultate, nu sarcini, dar și de ce delegăm mai ușor ce nu ne place să facem.Pe lângă toate acestea, am mai discutat despre:🎙Cine este Ovidiu Toader? (03:30)🎙Când a hotărât să fie coach și ghid pentru alți antreprenori? (10:30)🎙Cine sunt antreprenorii și afacerile alături de care îi place să lucreze? (17:30)🎙Care sunt problemele cel mai des identificate în afacerile pentru care i se cere ajutorul? (20:30)🎙Ce ar spune unui antreprenor căruia îi e greu să își dezvolte afacerea pentru că nu are încredere în oameni? (24:30)🎙Le place antreprenorilor controlul sau nu? (30:00)🎙Ce înseamnă să delegi eficient? (36:00)🎙Ce recomandă unui antreprenor care vrea să înceapă procesul de a construi o arhitectură sănătoasă de delegare? (40:30)🎙De ce ai nevoie pentru a pune la punct delegarea într-o afacere? (48:30)🎙Poate delegarea să salveze bani într-o afacere? (58:30)🎙Cum arată viața și afacerea unui antreprenor pentru care delegarea funcționează? (01:04:00)Urmărește-l pe Ovidiu și află cum te poate învăța să delegi eficient accesând:Website - https://toader.biz/Calendly - https://calendly.com/ovitoader/15min?month=2021-07LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/ovidiutoader/Facebook - https://www.facebook.com/Toader.bizInstagram - https://www.instagram.com/ovidiutoader/  Youtube - https://youtube.com/c/OvidiuTOADERDacă vrei să asculți și alte episoade pe acest subiect, ți le recomand pe acestea:Cum să faci ca să angajezi oameni de top?  - cu Diana CrișanCum gestionezi schimbările majore din viața ta - Lorand Soares SzaszCum îți antrenezi mindset-ul de antreprenor? - Sorin BuiacPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
10/26/20221 hour, 15 minutes, 20 seconds
Episode Artwork

Alexandra Gross - 10 Mituri din parenting și cum te încurcă să le crezi

Începând cu 2013, invitata mea de astăzi - Alexandra Dana Gross - a adus în viața familiilor cu copii conceptul de „parenting prin iubire” , dorindu-și să ofere părinților răspunsuri de care avusese nevoie la rândul său.Așa s-a născut o comunitate extraordinară de părinți și copii care schimbă lumea și cărora Alexandra le este ghid în cadrul ședințelor de consiliere sau prin cursurile și workshop-urile pe care le organizează (Cercul Siguranței, Pregătirea pentru creșă sau grădiniță, Crizele de furie etc.).  Alexandra vorbește întotdeauna nu doar în calitate de profesionist, ci și de părinte. Cunoaște atât de bine presiunea, așteptările, confuzia și chiar teama care vin la pachet cu rolul de mamă sau tată. Și pentru că acestea sunt generate și de miturile care există cu privire la parenting, mi-am dorit să aducă lumină și liniște în viața părinților care vor asculta acest episod în care am vorbit despre:🎙Cine e Alexandra Gross? (04:00)🎙Cum a ajuns să ofere răspunsuri părinților care au nevoie de ele? (06:30)🎙Mituri din parenting și ce ar trebui să știe un părinte despre ele (11:00)🎙Mitul 1 - Să fii părinte e natural, vine din instinct (11:00)🎙Mitul 2 - Noi am fost crescuți fără cărți și specialiști de parenting și suntem bine (17:00)🎙Mitul 3 - Copilul se urcă în cap dacă nu ești autoritar (23:00)🎙Mitul 4 - Copiii trebuie lăsați să învețe singuri să se liniștească (32:30) 🎙Mitul 5 - Scopul meu ca părinte este să cresc un copil fericit (48:00)🎙Mitul 6 - Copiii care vin din familii divorțate sunt traumatizați (59:00)🎙Mitul 7 - Dacă nu dormi cu copilul, nu îl alăptezi și nu îl porți în sistem, nu va avea un atașament securizant (01:04:00)🎙Mitul 8 - Copiii nu trebuie pedepsiți niciodată, dar trebuie lăudați mereu când fac ceva bine (01:08:30)🎙Mitul 9 - Copiii învață totul în etape, când sunt pregătiți (01:13:00)🎙Mitul 10 - Părinții buni pun copiii pe primul loc (01:18:00)🎙Cum descrie parenting-ul sănătos? (01:21:00)Conectează-te cu Alexandra și află despre evenimentele online și offline pe care le pregătește accesând:Pagina Parenting prin Iubire - https://www.facebook.com/parentingpriniubireGrupul Parenting prin Iubire - https://bit.ly/3yPly9RWebsite - https://bit.ly/3D8nKvEFacebook - https://www.facebook.com/alexandra.d.grossInstagram - https://www.instagram.com/alexandradanagross/Dacă vrei să asculți și alte episoade pe acest subiect, dă play acestora:De ce trebuie să-ți face gândirea vizibilă? - cu Urania CremeneCum creezi o comunitate online, ce devine puternică dinăuntru și schimbă o țară - cu Atena BocaCum te ajută jocurile inteligente emoțional să te conectezi cu ai tăi - cu Alex ZamfirPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
10/19/20221 hour, 29 minutes, 44 seconds
Episode Artwork

Raul Lupaș - Loc de muncă unde sănătatea mintală contează. Se poate?

Raul Lupaș este psiholog clinician și psihoterapeut specializat în psihologia sănătății, psihoterapie cognitiv-comportamentală și psihoterapia schemelor. În ultimii ani, activitatea invitatului meu de astăzi s-a axat pe munca în companii, lucrând cot la cot cu lideri și specialiști în resurse umane pentru a închega echipe orientate spre colaborare eficientă, performanță individuală și inovare.Tocmai de aceea mi-am dorit să discut cu el despre sănătatea organizațională din perspectiva sănătății mintale și emoționale a angajaților și să lansăm acest episod în jurul Zilei Mondiale a Sănătății Mintale.Am vorbit cu Raul despre organizatii mici și mari, despre cum se vede din perspectiva de angajator și de angajat acest val de discuții și inițiative legate de sănătate mentală la locul de muncă, dar și despre diferențele dintre generații în contexte profesionale și atunci când vine vorba despre sănătate emoțională.Ascultă conversația noastră ca să afli de ce adaptabilitatea a devenit o formă de inteligență în mediul organizațional, în timp ce gradul de reziliență și autonomie a scăzut, dar și:🎙 Cine este Raul Lupaș? (04:00)🎙 Cum a ajuns să facă consultanță în sănătate mintală la locul de muncă? (11:00)🎙 Cum arată un mediu organizațional în care nu se prioritizează sănătatea mintală a angajaților? (17:30)🎙 Ce s-a schimbat de astăzi sunt atât de „umane” organizațiile în care suntem angajați? (21:00)🎙 E sănătoasă segmentarea angajaților pe generații, la locul de muncă? (26:00)🎙 Care sunt diferențele între generațiile actuale, în mediul organizațional? (29:00)🎙 Cum faci, ca angajator, să le fie bine angajaților, dar să îți fie bine și ție, din perspectivă emoțională? (43:00)🎙Cum abordezi, ca angajat, chestiuni de sănătate mintală la locul de muncă? (46:30)🎙Dar ca angajator? (54:00)🎙Cum arată o organizație care are un mediu sănătos emoțional, ca interacțiuni și comunicare? (58:30)Urmărește-l pe Raul online accesând:Mindeducation - https://mindeducation.ro/echipa/raul-lupas/LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/raul-lupas-60740b2b/Facebook - https://www.facebook.com/RauLupasInstagram - https://www.instagram.com/raullupas/Dacă vrei să asculți și alte episoade pe acest subiect, dă play acestora:Cum și de ce să-ți faci un Design de Carieră? - cu Andra PinticanCe să faci ca să angajezi oameni de top? - cu Diana CrișanCum alegi o nouă carieră, care să te împlinească? - cu Oana PopescuPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
10/12/20221 hour, 6 minutes, 5 seconds
Episode Artwork

Patricia Rusu - Ce înseamnă „să fii flexitarian”?

Invitata mea de astăzi, Patricia Rusu, este specialist în nutriție regenerativă și integrativă, dar și creatoarea programului The Flexitarian Way (https://patriciarusu.ro/flexitarian).O cunosc de câțiva ani și mi-am dorit să asculți și tu cu câtă pasiune și profesionalism vorbește nu doar despre nutriție, ci și despre cine suntem noi ca întreg, ce înseamnă integrativ atunci când vine vorba despre sănătatea noastră sau despre epigenetică și importanța înțelegerii acesteia.„Singura variantă de a te păstra sănătos – metal, emoțional, fizic – este de a te pune pe un piedestal”, sunt cuvintele Patriciei. Iar acest lucru devine posibil în cadrul programului său de suflet, The Flexitarian Way.Ascultă episodul până la final ca să afli cum te poate ajuta acest program să îți transformi sănătatea și stilul de viață, dar și:🎙Ce înseamnă flexitarianism? (04:30)🎙De ce ar trebui integrat flexitarianismul în viața noastră? (06:30)🎙Ce convingeri greșite sau mituri există cu privire la flexitarianism? (14:30)🎙Ce este programul The Flexitarian Way? (20:30)🎙Care este structura programului The Flexitarian Way? (30:30)🎙Ce este epigenetica? (34:30)🎙Care sunt pilonii de bază ai epigeneticii? (41:30)🎙Ce ar spune unei persoane care nu crede că poate implementa The Flexitarian Way în viața ei? (46:30)🎙Cine este astăzi Patricia Rusu? (52:30)Conectează-te cu Patricia aici:Website – https://patriciarusu.ro/Programul The Flexitarian Way – https://patriciarusu.ro/flexitarian/Newsletter – https://patriciarusu.ro/abonare-newsletter/Instagram – https://www.instagram.com/patriciarusu.ro/Facebook – https://www.facebook.com/pati.rusuDacă vrei să asculți și alte episoade pe acest subiect, dă play episoadelor despre:Ce este Școala de Slăbit? - Ramona ȚinteaCe înseamnă „să te reinventezi”, ca femeie? - Larisa PetriniCum să nu îți mănânci emoțiile de sărbători? - Georgiana SpătaruPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
10/7/202258 minutes, 13 seconds
Episode Artwork

Cum te pregătești când ești invitat într-un podcast?

Te invit să asculți un nou episod din categoria #GândireaMeaFăcutăVizibilă, pe care l-am dedicat perspectivelor din care te poți pregăti atunci când ești invitat într-un episod de podcast.Ascultă-l dacă urmează să fii invitat(ă) într-un podcast, trimite-l invitaților tăi dacă ești gazdă și vrei să-i ghidezi în pregătirea conversației voastre sau dă-i play dacă ești doar curios/curioasă să afli detalii din culisele înregistrării unui episod de acest fel.Îți ofer idei și sfaturi practice, de fapt concluziile pe care le-am tras în câțiva ani de când sunt gazdă și producător de podcast, dar și invitat, cu diverse ocazii.Tot ceea ce vei asculta este experiența mea, așa că te rog să vezi totul sub forma unor păreri și recomandări, nu a pretenției de adevăr absolut.Mi-am dorit să te conving că înregistrarea unui episod de podcast este un context de care merită să profiți la maximum și am considerat că pentru asta e nevoie să afli mai multe despre:🎙De ce merită să tratezi invitația într-un podcast cu seriozitate, curiozitate și ca pe o oportunitate (03:30)🎙Detalii tehnice minime de care e nevoie să ții cont, din experiența mea, atunci când înregistrezi un episod de podcast (05:00)🎙Relația ta cu audiența podcastului respectiv (13:00)🎙Ce îți recomand să întrebi pe creatorul podcastului înainte de înregistrarea episodului (14:00)🎙Cum faci reasearch înainte de a fi invitat într-un podcast (15:00)🎙Despre informația pe care o împărtășești într-un podcast (17:00)🎙Tips & tricks personale despre dicție și formulare (21:00)Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisiblePână în toamnă, când ne reauzim cu ocazia unor noi episoade, apasă FOLLOW ca să nu pierzi nicio conversație viitoare despre gândire făcută vizibilă. Până atunci, urmărește-ne pe conturile de social media de mai sus, unde am pregătit conținut nou și interesant care să îți țină companie vara aceasta. 
8/10/202228 minutes, 58 seconds
Episode Artwork

Dana și Mihai Dragomirescu - Ce înseamnă „relație de cuplu conștientă”?

Simți și tu presiunea care există astăzi? Să fii cel mai cel ca angajat, ca antreprenor, ca părinte, ca parte dintr-o relație, presiunea de a ține în echilibru sau chiar la cel mai înalt nivel atât de multe roluri în acest sistem complex și solicitant numit viață.Așa că de multe ori, rolul care devine neglijat sau intră pe pilot automat este acela de parte a unei relații de cuplu, mai ales după ce apar și copiii. Tocmai de aceea te invit să asculți o conversație cu un sens și o energie dincolo de cuvinte, despre ce înseamnă a trăi conștient în relația de cuplu dintre un „el” și o „ea” atunci când sunt și părinți. I-am avut alături de mine pe Dana și Mihai Dragomierescu, doi oameni faini care cresc împreună de 23 de ani și care au lăsat viața din capitală pe traiul în natură, la munte, alături de fiica și fiul lor.Dana (https://dana.earth) este mamă, soție, comunicator și consilier în relații. Și-a asumat misiunea de a aduce oamenii mai aproape de natură și de a reîntoarce femeile la ritmurile Pământului. În egală măsură, facilitează spații (individuale și de grup) în care fiecare persoană (bărbați și femei) își poate îmbunătăți calitatea vieții prin vindecarea relațiilor și conectarea cu natura.Mihai (https://mihai.love) iubește să însoțească oamenii pe drumul împrietenirii cu claritatea și tehnologia. Aduce marketingul viitorului în prezent alături de 2Performant (https://2performant.com) și colecționează lucrurile care îl pasionează pe Respira (https://instagram.com/respira.journey). Am vorbit cu Dana și Mihai despre:✨ Cine este Dana? (03:00)✨ Cine este Mihai? (04:30)✨ Ce fac ei în viața de zi cu zi? (06:00)✨ Ce înseamnă pentru fiecare dintre ei să ai o relație de cuplu „conștientă”? (13:30)✨ Cum vede fiecare masculinul și femininul din propria persoană? (21:00)✨ Cum se vede fiecare femininul și masculinul în relația dintre ei? (28:30)✨ Cum văd intimitatea fiecăruia de timp, bani, activități și spațiu? (34:30)✨ Cum văd ei intimitatea legată de bani în cuplu? (42:30)✨ Cum te simți bine, ca bărbat, dacă femeia de lângă tine câștigă mai mult? (47:30)✨ Cum s-a schimbat relația lor în momentul în care a apărut fiica lor? (54:00)✨ Cum a fost atunci când a apărut cel de-al doilea copil? (01:02:00)✨ Ce fac ei atunci când relația de iubiți se confundă cu relația de părinți? (01:05:00)✨ Care sunt valorile pe care le pun în relația de cuplu și în relația de părinți? (01:12:30)✨ Mesajul lui Mihai către bărbații care simt că ar vrea să facă parte dintr-o relație de cuplu conștientă, dar nu știu cum să construiască una? (01:16:00)✨ Mesajul Danei către femeile care simt că ar vrea să facă parte dintr-o relație de cuplu conștientă, dar vor să fie și mame bune? (01:20:00)Pe Dana și Mihai îi mai găsești și aici:Facebook Dana - https://www.facebook.com/dana.earth.dragomirescu Instagram Dana - https://www.instagram.com/danadrag/Facebook Mihai - https://www.facebook.com/akunay.mihaiInstagram Mihai - https://www.instagram.com/mihai.love/Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
8/2/20221 hour, 25 minutes, 36 seconds
Episode Artwork

Andrei Trifan - Cum funcționează afacerile de tip Franciză?

Conversația de astăzi a fost o experiență tare plăcută nu doar pentru că s-a conturat în jurul unui subiect interesant - modul în care funcționează o afacere în sistem de franciză - ci și pentru că invitatul meu, Andrei Trifan, a vorbit cu deschidere despre cât de împlinitor și, în același timp, provocator este să construiești o afacere de familie, dar și să dezvolți un model de business de tip franciză, deși noi nu ne-am cunoscut înainte de înregistrarea episodului.Andrei este Business Developer & Franchise Owner „Subway” și Managing Partner al Cofetăriei „Lemnul Verde”, iar dacă asculți discuția noastră până la final vei vedea ce fain se împletesc omul și antreprenorul într-o experiență de viață despre care merită să afli fie că ai, fie că nu ai curiozități referitoare la afacerile de tip franciză.     Dă play episodului cu Andrei ca să afli cum s-a schimbat dinamica unui business de familie atunci când acesta a făcut o schimbare de mindset, de perspectivă, și a ales să nu mai încerce să își impună viziunea, ci să vadă afacerea clădită împreună cu cei dragi ca o oportunitate de a fi în contact cu familia sa și de a vindeca traume din copilărie, dar și multe altele, precum:🎙Cine este Andrei Trifan? (01:45)🎙Începuturile cofetăriei Lemnul Verde (02:30)🎙Care era viziunea acum 15 ani pentru lanțul de cofetării Lemnul Verde și cum s-a tranformat aceasta până astăzi? (05:00)🎙Cum a transpus experiența de francizor în dezvoltarea Lemnul Verde? (10:30)🎙Ce se întâmplă atunci când, într-o afacere de familie, există un conflict între viziunile cu privire la dezvoltarea ei? (15:00)🎙Cum a apărut Subway în viața lui? (20:00)🎙3 principii pe care le-a învățat din afacerea de familie și pe care le-a integrat în Subway? (25:00)🎙Mitul auzit cel mai des și greșit înțeles atunci când vine vorba despre francize (30:00)🎙Ce trebuie să știe un curios sau un antreprenor despre acest model de dezvoltare a unei afaceri, tip franciză? (37:00)🎙Care este Avatarul Ideal de Francizat pentru Lemnul Verde? (47:00)🎙Ce diferențiază Avatarul Ideal de Francizat al Subway de cel al Lemnului Verde? (49:30)🎙Perspectiva lui cu privire la viitorul modelului de business bazat pe franciză? (55:30)🎙Ce înseamnă pentru el să fii „om” în toate contextele despre care a vorbit? (57:00)Urmărește-l pe Andrei pe rețelele sociale:LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/andreitrifan/Facebook - https://www.facebook.com/trifan.andreiInstagram - https://www.instagram.com/andrei.n.trifan/Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
7/27/20221 hour, 3 minutes, 23 seconds
Episode Artwork

Bogdan Gherman - Cum îți antrenezi gândurile?

Invitatul meu de astăzi - Bogdan Gherman - este antreprenor, trainer şi mind & performance coach, iar conversația noastră a curs în tihnă, fără grabă, în jurul unui subiect pe care de multă vreme am dorit să îl abordez împreună cu el: cum faci să îți antrenezi gândurile?Bogdan a dezvoltat şi foloseşte în sesiunile private de coaching un proces de tranformare unic ce combină elemente terapeutice, reprogramarea subconştientului, coaching informal şi conştientizări din sfera spiritualităţii, care împreună aduc rezultate prin aliniere, nu prin efort personal.Tocmai de aceea este omul și profesionistul potrivit pe care să îl asculți dacă vrei să afli de ce este mult mai simplu doar să fim și să nu ne mai atașăm de cuvinte, lucruri sau imagini pe care le avem despre noi și despre ceilalți, cum ne ajută să trăim în acceptare, luând lucrurile așa cum vin, fără să opunem rezistență, dar mai ales dacă îți dorești să descoperi modul în care viața noastră se schimbă atunci când înțelegem că tot ce se întâmplă nu este bine, nu este rău, este doar „interesant”. Și atunci te invit să asculți discuția noastră până la final.„Interesant” este cuvântul care a rămas cu mine, însă și perspectivele lui Bogdan cu privire la:Cine este el astăzi? (02:30)Ce ar spune unui om care nu crede că este nevoie să își antreneze mintea? (05:30)Ce este conștientul și ce este subconștientul? (08:00)Cum „este ușor” sau „este greu” sunt doar o perspectivă (17:00)Ce înseamnă să învăț conștient să pun energie pe un cuvânt sau pe o frază? (23:00)Cum se simte să fii? (30:30)Cum vede cuvântul „credință” într-o lume în care are și conotații negative din cauza unor instituții care au pus mâna pe el? (38:30)Modul în care schimbarea unui cuvânt în ceea ce exprimăm are un impact atât de mare în tot ceea ce trăim și în câmpul energetic (50:30)Conectează-te cu Bogdan aici:Website - https://bogdangherman.ro/Facebook - https://www.facebook.com/gherman.bogdanInstagram - https://www.instagram.com/bogdan.gherman/LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/bogdan-gherman-193b8a173/Youtube - https://www.youtube.com/c/GhermanBogdanPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
7/21/20221 hour, 4 minutes, 34 seconds
Episode Artwork

Florin Grozea - Cum te ajută MOCAPP să faci Influencer Marketing eficient

Invitatul meu de astăzi, Florin Grozea, este un antreprenor cu 16 ani de experiență, fondatorul MOCAPP - o platformă online care conectează agenţiile de marketing şi brandurile cu influencerii potriviţi pentru proiectele lor - tată a doi băieți minunață și (ai ghicit!) fostulul membru al trupei Hi-Q.Pentru Florin, MOCAPP este dovada faptului că piața s-a dezvoltat foarte mult și că nu este nevoie doar de manageri și de consultanță pentru acești creator de conținut digital, ci și de tool-uri online pentru a ajuta toată piața, de la consultanți și manageri sau impresari, până la creatori de conținut, influenceri, vloggeri etc., care vor să facă o carieră din asta.Ascultă întregul episod ca să afli cum s-a dezvoltat MOCAPP de la idee și excel într-un instrument care din 2019 ajută brandurile să ajungă la audiențe relevante și influencerii să monetizeze conținutul creat. Află mai multe despre:⚡️ Cine e Florin Grozea dincolo de Florin de la Hi-Q? (03:00)⚡️ Ce din tot ce a adus Hi-Q în viața lui a luat cu ele în călătoria de antreprenor? (04:30)⚡️ E MOCAPP un spațiu în care artiștii sau creatorii au la îndemână totul? (08:30)⚡️ De unde a pornit ideea MOCAPP? (10:30)⚡️ A venit MOCAPP să liberalizeze și să aducă transparență în modul în care fac banii vedetele și influencerii din România? (19:30)⚡️ Este Influencer Marketing chiar atât de eficient pe cât se spune? (24:30)⚡️ Funcționează Influencer Marketing în România? (28:00)⚡️ Cum alegi pe cine să promoveze afacerea sau brandul tău? (31:00)⚡️ E mai important numărul de followers sau calitatea comunității sale? (34:00)⚡️ Cum se calculează bugetul pentru Influencer Marketing într-o afacere care nu are buget mare? (41:30)⚡️ Ce crede Florin despre barter pentru Influencer Marketing? (45:00)⚡️ Există un moment anume într-o afacere când poate fi introdus Influencer Marketing în plan? (53:00)⚡️ Care este firul roșu al procesului prin care trece cineva din momentul în care accesează aplicația MOCAPP? (57:00)⚡️ Ce ar vrea să nu se mai spună despre Influencer Marketing în România? (01:02:45)⚡️ Ce i-ar plăcea să se spună despre MOCAPP în următorii 2-3 ani? (01:05:45)Conectează-te cu Florin și descoperă cum te ajută MOCAPP aici:Website MOCAPP - https://mocapp.net/blog/Website personal - https://www.floringrozea.com/Facebook - https://www.facebook.com/FlorinGrozeaPageInstagram - https://www.instagram.com/floringrozea/LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/floringrozea/Youtube - https://www.youtube.com/c/FlorinGrozeaHiQ/Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
7/13/20221 hour, 8 minutes, 11 seconds
Episode Artwork

Raluca Anton - Ce sunt traumele transgeneraționale?

În primul rând, mi-am dorit orice conversație cu Raluca Anton, invitata mea de astăzi, pentru că întotdeauna vorbește cu o claritate remarcabilă și cu o pasiune extraordinară despre psihologie și experiența ei ca psihoterapeut. Mai apoi, mi-am dorit o conversație despre un subiect la modă astăzi, traumele transgeneraționale, pe care îl vedem abordat în prezent în tot felul de cursuri sau când vine vorba despre parenting, și am știut că modul în care Raluca va alege să îl detalieze este unul filtrat nu doar prin literatura de specialitate, ci mai ales prin poveștile de viață care i-au trecut pragul cabinetului de-a lungul anilor.Te invit să o asculți pe Raluca ca să ai o perspectivă de ansamblu asupra a ceea ce se ascunde în spatele acestei etichete - traumele transgeneraționale - niște cuvinte populare, cu un impact puternic și pe care dăm vina adesea sau le includem în strategii de marketing, fără a ști cu adevărat ce înseamnă, dar și pentru că am vorbit despre perspective mai puțin populare când vine vorba despre vindecarea traumelor și a generațiilor.Ascultă întregul episod ca să afli:⚡️ Cine este Raluca Anton? (02:15)⚡️ Cum arată pentru ea o săptămână de muncă? (03:30)⚡️ De ce a ales să facă psihologie? (07:00)⚡️ Cum vede faptul că astăzi traumele transgeneraționale sunt tratate de multe ori superficial sau pentru a vinde? (11:00)⚡️ Ce este trauma transgenerațională, de fapt? (17:00)⚡️ Cum transmitem traumele transgeneraționale? (23:45)⚡️ Cum avem discuțiile cu generațiile din urmă ca să nu pară că acuzăm? (28:00)⚡️ Cum facem să nu mai transmitem traumele generațiilor viitoare? (32:00)⚡️ Ce i-ar spune unui sceptic cu privire la traumele transgeneraționale? (37:45)⚡️ Ce crede despre frica părinților de acum de a-și traumatiza copiii? (44:30)⚡️ E de ajuns conștientizarea ca să vindeci o traumă emoțională? (51:00)⚡️ De ce merită să te vulnerabilizezi în fața unui grup, atunci când faci terapie? (01:07:30)⚡️ De ce merită să înțelegem și să vindecăm traumele transgeneraționale? (01:13:30)Mai presus de toate, te invit să asculți acest episod pentru că poate fi un punct de plecare sau de inflexiune în propria ta călătorie spre investigarea sau integrarea mesajelor și a poveștilor primite de la generațiile anterioare.Conectează-te cu Raluca aici:Website - https://ralucaanton.ro/Podcast „Jocurile Minții” - https://ralucaanton.ro/podcast/Facebook - https://www.facebook.com/raluca.anton.5Instagram - https://www.instagram.com/raluca_anton/LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/raluca-anton-004b293a/Youtube - https://bit.ly/3agU3NgPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă FOLLOW ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
7/7/20221 hour, 19 minutes, 3 seconds
Episode Artwork

Diana Crișan - Ce să faci ca să angajezi oameni de top?

Invitata mea de astăzi, Diana Crișan, este consultant în management, fondatoarea Wiseleader și creatoarea programului „Management de la A la Z” - https://wiseleader.ro/curs-management/. Am discutat cu Diana despre ce a adus ultimul an pentru Wiseleader și echipa ei, dar mai ales despre ce trebuie să faci ca să angajezi și să menții oameni de top - performeri, după cum le-am spus pe tot parcursul episodului - prin lentila primului program de management marca Wiseleader - „Management de la A la Z” - un program intensiv care te duce de la haos la control, de la șef la lider și de la firmă la companie. Și pentru că faci parte din comunitatea Thinking Made Visible, Diana îți oferă un cod de reducere - TMV50 - care se aplică la orice înscriere în programul pe care îl găsești accesând https://wiseleader.ro/curs-management.Dacă alegi varianta LITE a programului, plătești 950 euro, în loc de 1500 euro, adică un preț cu 47% mai mic decât prețul standard.Dacă alegi varianta PREMIUM a programului, plătești 1450 euro, în loc de 3500 euro. Adică beneficiezi de 55% reducere, tradus în bani înseamnă 2050 euro reducere.În plus, ai și un BONUS! Dacă te înscrii în program până în data de 31 iulie 2022 intri automat într-o tombolă.Dacă alegi să cumperi varianta Premium, primești o șansă la tombola cu un sprint cadou pentru câștigător, adică o zi întreagă de lucru cu Diana, în valoare de 3600 euro. Atenție, doar dacă cumperi până în 31 iulie 2022!Ascultă până la final ca să afli mai multe și despre:Ce s-a intamplat în Wiseleader de la primul episod înregistrat? (03:15)De ce o firmă nu angajează performeri? (07:45)Cum menții lângă tine un performer? (10:00)Cum trebuie să fie un angajator astăzi, pentru a atrage un angajat de top? (12:30)Ce recomandă Diana atunci când angajatorul creează contexte de luptă cu un performer, conștient sau nu? (18:30)Poți învăța să fii un manager care susține un performer dacă în prezent nu știi nimic despre asta? (24:00)De ce antrenamentul este fundamentul programului „Management de la A la Z”? (27:00)De ce antrenamentele din cadrul programului sunt pentru antreprenor, dar și pentru performer? (28:00)Care e procesul de inducție prin care trebuie să treacă un performer ca să se așeze mai apoi în sistemul în care ar trebui să facă performanță? (32:00)Care sunt minusurile atunci când lucrezi cu performeri? (40:00)Un performer există de unul singur sau pentru că sistemul îl susține să fie așa? (48:00)Cum sunt antrenamentele în programul „Management de la A la Z”? (51:00)Cum ajută acest program un manager bun la ce face și un antreprenor care nu știe ce să îi dea de lucru ca să învețe un limbaj comun? (54:00)Cum ajută acest program un angajat care vrea să îl parcurgă din dorința de a învăța? (56:00)Cum ajută acest program un performer să își răspundă cu privire la care este nivelul următor pentru el? (58:30)Cum te ajută „Management de la A la Z” să-ți iei înapoi puterea, ca manager sau ca antreprenor? (01:03:00)Tot ce trebuie să știi despre codul de reducere și accesul la tombolă pe care le primești pentru programul „Management de la A la Z” (01:04:00)Află mai multe despre activitatea Dianei dedicată managerilor și antreprenorilor aici:Website - https://wiseleader.ro/LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/crisan-diana-20256639/Facebook - https://www.facebook.com/crisan.diana.05Instagram - https://www.instagram.com/diana_crisann/Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă SUBSCRIBE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! 
6/29/20221 hour, 7 minutes, 16 seconds
Episode Artwork

Lorena Buhnici - Cum să fii femeie puternică, lângă un bărbat puternic

Creator de conținut digital, antreprenor, femeie, mama Arianei, partenera de viață și în afaceri a lui George Buhnici și lista ar putea continua, fără a cuprinde totul despre Lorena Buhnici, invitata mea de astăzi.Lorena este una dintre doamnele din online-ul și mediul de business din țara noastră care mă inspiră și mi-am dorit să îi fac gândirea vizibilă cu privire la procesul pe care l-a parcurs pentru a ajunge cea de astăzi, cu toate aceste roluri extrem de complexe pe care le are în viața de zi cu zi. Am căutat fațete ale lor mai puțin cunoscute și am navigat în cadrul acestei conversații de-a lungul unui fir roșu care a început din Ploiești (de unde a plecat la doar 18 ani și a venit la București pentru că și-a dorit succes profesional și independență), a continuat cu o carieră construită între timp ca om de comunicare și PR într-o lume a bărbaților, cu reinventarea sa după ce a devenit mamă, ajungând până la procesul prin care ea și George și-au găsit propriul rol, în afaceri și în cuplu, dar și la drumul parcurs pentru a-și regăsi și onora femininul.Ascultă episodul până la final ca să afli mai multe despre:Cine este Lorena Buhnici? (02:15)Cine este Lorena Buhnici ca antreprenor? (06:00)Dintre toate rolurile dintr-o afacere, care este acela care îi revine ei cel mai des? (12:00)De-a lungul timpului, ce a fost cel mai greu de integrat dintre toate câte face astăzi? (16:00)Cum și-a dat voie să fie începătoare în rolul de mamă, în timp ce era începătoare ca antreprenor? (25:00)Cum faci să fii puternică dând curs femininului din tine? (33:30)Cât de important a fost ca ea să își înțeleagă rolul, dar și pe al lui George, ca să funcționeze împreună în cuplu și ca antreprenori? (40:00)3 sfaturi pe care i le-ar da fiicei sale Ariana, devenite femeie, pentru ca aceasta să își vadă puterea în feminin și nu în lupta masculin-masculin (50:00)Se poate să fii femeie puternică lângă un bărbat puternic, fără să ciuntești din propriul feminin? (58:30)Conectează-te cu Lorena accesând:Website - www.lorena.roYoutube - https://www.youtube.com/c/LorenaBuhnici Instagram - https://www.instagram.com/lorena.buhnici/Facebook - https://www.facebook.com/lorena.buhniciAflă mai multe despre platformele în dezvoltarea cărora este implicată Lorena:https://lorena.buhnici.ro/https://buhnici.ro/https://cavaleria.ro/https://casebune.ro/https://gb.ro/Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă SUBSCRIBE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! Te invit să ne conectăm și pe rețelele sociale, unde m-aș bucura să îți faci gândirea vizibilă de fiecare dată când ai ocazia 🙂
6/22/20221 hour, 3 minutes, 19 seconds
Episode Artwork

Simona Ciff - Ce aduc taberele în viața unui copil?

Simona Ciff, invitata mea de astăzi, este fondatoarea Pașaport pentru Succes, un program de dezvoltare a abilităților de inteligență emotională dedicat adolescenților, părinților, dar și profesorilor, care reunește conferințe publice, seminarii, ateliere, tabere și traininguri care au ca scop creșterea unei generație de oameni care au încredere în sine.Ascultând-o pe Simona explicând gândirea din spatele taberelor pe care le organizează, precum și din spatele celei mai mari comunități de adolescenți de la noi din țară, m-am întors în timp, în copilăria mea, și nu am putut să nu mă întreb cât de fain ar fi fost ca, la rândul meu, să fi avut acces la un astfel de program care formeaza si dezvolta tineri cu încredere în sine, care să facă față provocărilor în societatea din prezent și să găsească soluții la problemele lumii.„Ne-am dat seama că am dat drumul la un bulgăre transgenerațional”, spune Simona și te invit să asculți acest episod ca să afli detalii nu doar despre opțiunile inteligente pe care le ai ca părinte de adolescent vara aceasta (dacă este cazul), ci și despre cum construiești un sistem de tabere care schimbă lumea prin dezvoltarea inteligenței emoționale de la mic, la mare. Ce face Simona astăzi? (03:00)Ce este Pașaport pentru Succes și sistemul de vize pe care îl implică? (03:45)Cum a gândit prima tabără din program? (10:30)Tematicile taberelor pentru adolescenți din Pașaport pentru Succes (15:45)Cum funcționează taberele din Pașaport pentru Succes? (22:00)Cum predai într-o tabără pentru adolescenți faptul că a-ți găsi vocația este un proces care poate dura chiar și toată viața?Ce fac copiii după ce se întorc acasă din tabere? (32:00)Cum arată o tabără Pașaport pentru Succes care face educație financiară pentru adolescenți? (34:00)Ce este tabăra pentru relații și cum învață acolo adolescenții să relaționeze frumos? (44:00)Cum a început drumul Simonei în tot ce face azi și care a fost călătoria ei personală? (53:45)Mesajul ei pentru părinții de adolescenți sau pentru oamenii de lângă ei (01:01:00) Află mai multe despre Pașaport pentru Succes aici:Website - https://pasaportpentrusucces.ro/Facebook - https://www.facebook.com/PasaportpentruSuccesInteligentaEmotionalaInstagram - https://www.instagram.com/pasaportpentrusucces/Youtube - https://www.youtube.com/channel/UCTTxNMQNjzWgWOsihXsCBrQ/videosConectează-te cu Simona Ciff pe platformele de socializare:Facebook - https://www.facebook.com/simona.ciffInstagram - https://www.instagram.com/simsiatat/LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/simona-ciff-79224a4/Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă SUBSCRIBE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! Te invit să ne conectăm și pe rețelele sociale, unde m-aș bucura să îți faci gândirea vizibilă de fiecare dată când ai ocazia 🙂
6/15/20221 hour, 6 minutes, 17 seconds
Episode Artwork

Radu Constantin - Ce înseamnă să gândești diferit?

918.000 de subscribers pe YouTube. 515.000 de followers pe Instagram. 433.000 de followers pe TikTok. Acestea sunt cifrele care ar putea să spună totul despre activitatea invitatului meu de astăzi - Radu Constantin - și cu toate acestea, ele spun prea puțin.Influencer, youtuber, antreprenor, educator, podcaster, marketer, actor, artist, vizionar, strateg de business și lista etichetelor pe care i le-aș putea pune lui Radu poate continua însă, cu toate acestea, atunci când l-am întrebat cine este el astăzi, mi-a spus că este „un căutător”, un om care încearcă o grămadă de lucruri și care se implică în proiectele care îi ies în cale cu pasiune și creativitate. Așa că mi-am propus ca în prima parte a acestui episod să îl (re)descoperi pe Radu, pornind de la prezența lui în online și continuând cu ceea ce nu se vede sau nu desfășoară în mediul digital, cu ceea ce e dincolo de cortina rețelelor sociale și a platformelor de comuncare. Iar în partea a doua a conversației noastre, te invit să afli totul despre un proiect atât de drag lui și în care eu cred foarte mult - platforma Gândește Diferit și comunitatea care se va dezvolta în jurul ei - un manifest către oamenii care nu vor s-o ia pe calea bătătorită a educației formale, care vor nu doar mai mult, ci și altceva.Gândește Diferit - cea mai S.M.A.R.T platformă educațională din România - adună experți și cursuri (inteligența emoțională în managementul conflictelor, drept aplicat, construirea unui brand de lux, despre investiții eficiente, avatarul ideal de client, bazele pieței Crypto și multe altele) care te provoacă și te ghidează pentru a trece la next level. Ascultă episodul până la final ca să afli totul despre:Cine este Radu Constantin? (02:30)De unde a început tot ceea se vede astăzi în online? (03:45)Cum se simte să ai atât de multi ochi pe tine? (08:00)Ce s-a întâmplat în interiorul lui când a decis să se concentreze pe educație? (10:00)Cine sunt cei care îl urmăresc în online? (12:30)Cea mai importantă lecție pe care a învățat-o/integrat-o în zona de antreprenorat? (21:15)Ce a învățat despre el ca bărbat în anii aceștia? (26:30)Cum gestionează momentele în care nu este luat în serios? (32:45)Ce este platforma Gândește Diferit și alături de cine o dezvoltă? (39:00)Ce aduce diferit această platformă de învățare informală? (45:30)Ce cursuri găsești pe GândesteDiferit.ro? (51:00)Care este strategia din spatele platformei Gândește Diferit? (56:00)Cum a gândit lansarea platformei, care a avut loc chiar ieri? (01:02:30)Ce planuri are pentru Gândește Diferit? (01:08:45)De ce merită să investești timp și energie ca să fii pe platformă? (01:14:30)Fii parte din cea mai S.M.A.R.T comunitate din România accesând:Platforma Gândește Diferit - https://gandestediferit.ro/Podcastul Gândește Diferit - https://spoti.fi/3zpi7bbInstagram - https://www.instagram.com/gandeste_diferit/Facebook - https://www.facebook.com/gandestediferit.roTikTok - https://bit.ly/3x6uMNqConectează-te cu Radu Constantin aici:Youtube - https://www.youtube.com/c/RaduConstantinDMTikTok - https://bit.ly/3th5U4lInstagram - https://www.instagram.com/radu.co/Facebook - https://www.facebook.com/radu.constantin.ifr       Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă SUBSCRIBE ca să nu pierzi niciun episod și dă-i SHARE acestuia ca să facem vizibilă gândirea lui Radu pentru cât mai multă lume! 
6/8/20221 hour, 19 minutes, 46 seconds
Episode Artwork

Bianca Mereuță - Ce le citim copiilor?

Pentru că astăzi este 1 iunie, mi-am dorit să fac indirect un cadou copiilor, aducând în atenția și sufletul ascultătorilor părinți ai acestui podcast pe Bianca Mereuță, mare iubitoare de carte și un om pasionat de educație, a cărei gândire stă în spatele unei comunități online de peste 145.000 de membri - grupul Ce le citim copiilor - și al unei edituri cu un concept unic în România - Editura Signatura - care combină estetica și valorile umane în volume care devin un instrument de dialog nu doar pentru copii, ci și pentru adulți.Te invit să asculți acest episod și dacă nu ești părinte, mătușă sau bunic, pentru că este și pentru copilul din tine. Copilul care a crezut cândva că nimic nu este imposibil și care se bucura să pătrundă în universul nesfârșit al imaginației prin intermediul lecturii. La fel ca și invitata mea de astăzi.Bianca este om de marketing cu o vastă experiență în strategie de brand și copywriting, antreprenor, soție, mama lui Alex, fondatoarea celei mai mari comunități a iubitorilor de carte pentru copii de la noi din țară și creatoarea unor contexte care nu doar duc estetica și valorile principale ale umanității în viața copiilor și a familiilor lor, transformând o societate prin intermediul cărților bine alese, ci demonstrează faptul că și cel mai îndrăneț vis poate deveni realitate și că poți genera o schimbare pozitivă în jurul tău atunci când îți dorești cu adevărat.Bianca și-a făcut gândirea vizibilă despre:Cine este Bianca Mereuță? (03:00)Cu ce este diferită astăzi față de Bianca de acum zece ani? (05:00)Pasiunea ei pentru citit și cărți? (09:00)Cum a apărut ideea comunității „Ce le citim copiilor”? (13:00)Primii membri ai comunității „Ce le citim copiilor” (21:00)Momentul în care și-a dat seama că ceea ce a plecat de la ea devenea mai amplu decât își imaginase (23:30)Cum s-a născut biblioteca gratuită „Ce le citim copiilor”? (27:00)Cum s-a născut editura Signatura? (32:00)De ce a ales să promoveze ilustratori în comunitate? (37:00)Conceptul editurii Signatura și provocările principale în contextul economic actual (43:30)Valorile care stau la baza editurii Signatura (49:00)Ce simte astăzi față de comunitatea și editura pe care le-a creat? (56:30)Mesajul către părinții care o ascultă (60:00)Te invit și pe tine să te înscrii în cea mai mare comunitate de carte pentru copii din România pentru că sigur ai în jur un pui de om căruia îi poți aduce bucurie și oferi valoare prin intermediul informațiilor, al cărților și ofertelor disponibile constant în cadrul grupului.Iar dacă ești educator, învățător sau profesor și crezi că vacanța nu ar trebui să le aducă copiilor câteva caiete de activități în plus sau că finalul școlii ar fi mai memorabil dacă în cadou ar găsi o carte cu mesaj profund și cu o ilustrație superbă, ai la dispozișie titlurile din cadrul Ofertei EDU a editurii Signatura, care mai este valabilă și în zilele care urmează:Comunitatea „Ce le citim copiilor” - https://www.facebook.com/groups/CeLeCitimCopiilor/Oferta EDU valabilă până în 06 iunie 2022 - https://bit.ly/3lZ8MPgWebsite Editura Signatura - https://www.signatura.ro/Facebook Editura Signatura - https://www.facebook.com/casaeditorialasignaturaInstagram Editura Signatura - https://www.instagram.com/editura_signatura/Urmărește proiectele Biancăi Mereuță accesând:Facebook - https://www.facebook.com/bianca.mereutaInstagram - https://www.instagram.com/bianca_mereuta/LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/bianca-mereuta-47048816/Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă SUBSCRIBE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! Te invit să ne conectăm și pe rețelele sociale, unde m-aș bucura să îți faci gândirea vizibilă de fiecare dată când ai ocazia 🙂
6/1/20221 hour, 9 minutes, 33 seconds
Episode Artwork

Daniel Scuturici - Cum integrezi energia masculină, armonios?

Ai ascultat aici un episod despre cum trăiești și exprimi energia feminină și mi-am dorit unul care să îl completeze - dedicat căutării, înțelegerii și integrării energiei masculine - iar din primul moment am știut că Daniel va fi partenerul ideal de conversație. Daniel Scuturici - trainer Infinity Point, psiholog, terapeut și mentor în dezvoltare personală, profesională și spirituală - a fost invitatul meu și acum mai bine de un an, în episodul cu nr. 12, când am discutat despre o perspectivă „altfel” asupra dezvoltării personale și l-am numit atunci psiholog-terapeut-șaman, explicând că este omul care mă sprijină în navigarea dezvoltării mele, dinspre suflet în afară.Perspectiva lui Daniel a fost foarte apreciată și la fel sper să fie și episodul de astăzi, care ghidează în înțelegerea masculinului în general și a masculinului pe care Daniel în numește „rafinat” și „armonios”, adică împăcat cu el însuși, iar următoarele cuvinte ale lui cred că exprimă cel mai bine modul în care ajungi la acesta:„Ca să ajungem la un masculin frumos, din punctul meu de vedere, trebuie să cădem de foarte multe ori în propria noastră angoasă, în propriul nostru întuneric, în propriile noastre frustrări, în propriile noastre nemulțumiri, ca să ne putem reinventa, să ne putem repoziționa față de noi și față de realitate.”Iată câteva dintre ideile pe care le-am dezvoltat în conversația noastră:Ce NU este energia masculină? (03:30)De ce nu e promovată nuanța frumoasă și armonioasă a masculinului? (11:30)Cum influențează modelul mamei și al tatălui manifestarea masculinității? (13:15)Etape în formarea bărbatului (17:30)Este căutarea/regasirea/integrarea unui masculin frumos ceva ce ține doar de bărbat? (21:00)De ce e important, ca femeie, să recunosc/integrez masculinul în mine? (27:00)Energia masculină în context profesional (31:30)De ce adesea deciziile pe care le luăm în business vin din simțire, deși noi credem că le luăm din gândire? (38:00)Ce este un lider adevărat? (40:30)De ce frica de greșeală ne izolează, iar experiența ne învață? (44:30)Cum integrezi masculinul armonios în relația de cuplu? (51:00)Este un bărbat mai bărbat pentru că aduce banii în casă sau o femeie mai merituoasă daca este întreținută? (56:00)De ce masculinul e despre căutare, iar masculinul armonios e să știi că ești într-o căutare și să fii bine cu asta? (01:04:00)De ce e atât de important să îți găsești corpul? (01:12:30)De unde și cu cine poate începe cineva căutarea de sine? (01:17:00)Cum s-a transformat bărbatul Daniel de la primul episod până astăzi? (01:26:00)Conectează-te cu Daniel Scuturici accesând:Website - https://danielscuturici.com/LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/daniel-scuturici-44b077181/Facebook - https://www.facebook.com/Daniel-Scuturici-1904552039852974Instagram - https://www.instagram.com/scuturicidaniel/Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă SUBSCRIBE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! Te invit să ne conectăm și pe rețelele sociale, unde m-aș bucura să îți faci gândirea vizibilă de fiecare dată când ai ocazia 🙂
5/26/20221 hour, 39 minutes, 23 seconds
Episode Artwork

Dana Lupșa - Cum creezi resurse pentru educație?

Invitata mea de astăzi, Dana Lupșa, este profesor universitar, antreprenor, om de marketing, președinte al Asociației Happy Moms și nu în ultimul rând mamă, dar și una dintre doamnele care a ales să se implice cu pasiune și determinare în educația din țara noastră, prin proiecte de educație antreprenorială pentru femei sau de educație financiară pentru copii, adolescenți și adulți.Mi-am dorit să îi fac gândirea vizibilă nu doar pentru că mi se par extraordinare rezultatele sistemelor și ale acțiunilor pe care le-a creat sub umbrela asociației pe care o conduce, ci și pentru că îmi doresc ca energia și viziunea ei să te inspire să creezi resurse pentru ideile tale chiar și atunci când pare imposibil.  Pentru că alături de echipa sa de doamne, Dana asta face: creează instrumente și contexte prin intermediul cărora strânge fonduri pe care le investește apoi în proiecte educaționale antreprenoriale și financiare pentru copii și tineri.Faptul că Dana își va adăuga peste câteva zile încă un rol la care ține foarte mult, acela de … actriță în spectacolul de comedie „Of, vecinii!”, este parte a unui astfel de context creat cu scopul de a strânge bani pentru continuarea poiectului Buiness Kid. Iar planurile Danei nu se opresc aici, pentru că și-a propus să aducă în familii un nou volum din „Aventurile lui Mimi”, care va aborda alte noțiuni financiare explicate prin poveste copiilor, dar și să transforme simpaticul personaj într-unul animat, care să povestească celor mici despre bugete, bani, muncă, nevoi, dorințe și multe altele.Ascultă episodul până la final ca să afli cum poți susține proiectele pe care Dana și Asociația Happy Moms le dezvoltă și implică-te, la rândul tău, în promovarea educației antreprenoriale și financiare în țara noastră, ori de câte ori ai ocazia.Află mai multe despre:Cine este Dana Lupșa și cum jonglează cu rolurile complexe pe care le are? (03:00)Cum se împacă gândirea structurată cu intuiția feminină? (06:30)Care este rolul care îi place cel mai mult? (08:15)Ce este Happy Business Moms și care sunt proiectele pe care le desfășoară? (09:30)Cum a fost gândită structura comunității pe care a creat-o, astfel încât să susțină ceea ce e organizația în offline? (13:00)Ce este Business Kid? (22:30)Care au fost căile prin care au făcut rost de bani ca să facă educație financiară pentru copii? (27:00)Cum au gândit o armată de oameni care să meargă în școli și să o ducă pe Mimi copiilor? (33:00)Cum au gandit piesa de teatru „Of, vecinii!" (36:30)Cea mai mare dorință pe care o are cu privire la acest proiect (45:00)Ce pot face oamenii care vor să contribuie la dezvoltarea proiectului de educație financiară, dar nu vor ajunge la piesa de teatru? (51:30)Urmărește online activitatea Danei aici:Website - https://happymoms.ro/Grupul de Facebook - https://www.facebook.com/groups/HappyBusinessMoms/Facebook - https://www.facebook.com/lupsa.danaInstagram - https://www.instagram.com/dana.lupsa.brand.developer/LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/lupsadana/Află mai multe despre:Spectacolul de teatru „Of, vecinii!”Proiectul „Business Kid” - https://happymoms.ro/business-kid/Proiectul "Business Teen” - https://happymoms.ro/business-teen/Cartea „Aventurile lui Mimi - Educație financiară pentru întreaga familie” (2 volume) - https://happymoms.ro/produs/aventurile-lui-mimi/Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă SUBSCRIBE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte!
5/18/202256 minutes, 11 seconds
Episode Artwork

Horia Radu - De ce nu faci banii pe care îi vrei?

Horia Radu este Trainer de Comunicare și NLP, dar și invitatul care deține recordul de ascultări cu cele două episoade în care l-am avut ca partener de conversație cu privire la modul în care transformi frica în combustibil, respectiv la cum scapi de convingerile limitative. Suntem amândoi recunoscători pentru aprecierea de care s-au bucurat și îți mulțumim că ne asculți. De data aceasta am vorbit cu Horia despre bani. Pe de o parte, pentru că este un subiect care ne doare și ne frământă în această perioadă dificilă din atât de multe puncte de vedere. Pe de altă parte, pentru că indiferent de perioadele din viața noastră, banii vin (sau nu vin), se înmulțesc (sau se cheltuiesc) în funcție de mindset-ul, de blocajele și de preconcepțiile (moștenite sau împrumutate) pe care le avem cu privire la aceștia.Mi-au plăcut mult cuvintele lui Horia: „Banii sunt o consecință. Adică nu sunt doar un instrument. Ajung să fie un instrument după ce îți dai seama că sunt de fapt o consecință. Consecința a ce? A valorii pe care tu, ca persoană, o reprezinți și o poți împărtăși sau oferi, prin abilitățile tale, societății.”Dar și toate exemplele din experiența personală și a clienților săi, care demonstrează încă o dată faptul că Horia vorbește cu sens și pe limba ta pentru că la rândul lui a parcurs un proces cu privire la bani și cunoaște etapa în care poate te afli astăzi chiar tu.Și acum SURPRIZA! Ascultă episodul până la final ca să afli despre proiectul pe care îl pregătește Horia în perioada următoare, unul dedicat comunicării, filosofiei și psihologiei practice, care să te ajute să ai viața împlinită pe care ți-o dorești. Abonează-te AICI, ca să afli cu prioritate despre lansare și detaliile din culise.Uite, pe scurt, despre ce am vorbit:Cea mai mare greșeală pe care o fac oamenii cu privire la bani și la legătura pe care o au cu banii? (04:00)Mindset sănătos cu privire la inflație (08:30)Ce sunt banii, de fapt? (12:00)Criza din 2008 și cum a funcționat ca moment de trezire și acționare pentru Horia (15:00)Cum ne influențează ca adulți ceea ce știm despre bani din copilărie? (23:00)Ce își spun despre bani oamenii care îi fac ușor și știu să îi investească? (29:00)Cum se simte și ce își spune cineva care are un blocaj emoțional legat de bani? (37:00)Un moment în care a fost foarte jos din punct de vedere financiar și cum gândea atunci? (49:00)Cum scoți la suprafață și vindeci gândurile și convingerile pe care le ai cu privire la bani? (01:04:00)Cum faci ca să îți amintești când ți-e greu că banii sunt consecința unui context în care tu ai generat valoare pentru ceilalți? (01:13:00)Surpriza pe care ți-o pregătește Horia în următoarele săptămâni (01:19:00)Conectează-te cu Horia Radu accesând:Website - https://limbajulnonverbal.ro/despre-horia/Pagina noului său proiect - http://aresens.ro/podcast/ Facebook - https://www.facebook.com/horia.radu.85Instagram - https://www.instagram.com/horia_r_/LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/horia-radu-a8211068/Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă SUBSCRIBE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte!
5/12/20221 hour, 21 minutes, 9 seconds
Episode Artwork

Bogdan Bănculescu - Ce impact are respirația în sănătatea ta?

Te-ai gândit vreodată că modul în care respiri îți influențează sănătatea fizică și emoțională? De fapt, te gândești vreodată la propria respirație?Eu recunosc că nu, până acum câțiva ani. Trăiesc atât de mult în mintea mea încât uit adesea să mă conectez la propriul corp și la prezent. Iar conectarea cu mine și momentul prezent are ca ancoră și respirația.Te invit să descoperi puterea regeneratoare și vindecătoare pe care o are respirația ta. Ascultă cu mintea deschisă acest episod în care l-am avut alături de mine pe Bogdan Bănculescu, cel care „bagă oamenii la somn sau în gheață” ori îi învață tehnici de respirație pentru a deveni nu doar mai fericiți, ci și mai sănătoși. Bogdan crede cu tărie în forța pe care o are corpul nostru atunci când este încurajat și chiar provocat să își atingă potențialul și caută mereu metode și tehnici prin care să îl ducă pe acesta cât mai aproape de specificul nostru biologic și de starea de bine pe care ne-o dorim cu toții. Este SOMA Breath Instructor, Sleep & Energy Coach, Yoga Ninja, Wim Hof Method Instructor și-ai să vezi, ascultând până la capăt, toate astea sunt complementare, nu se exclud, iar impactul lor în viața ta poate fi conjugat. Am avut multe revelații în conversația cu Bogdan pe care, deși aveam multe întrebări pregătite, am decis să o las să curgă natural ca … respirația. Așa că o să-l auzi pe Bogdan vorbind despre:Cine este Bogdan în prezent, dincolo de etichete? (03:00)Cum și când s-a produs trecerea de la omul cu poziție de conducere într-o bancă la cel de astăzi? (11:00)Cum ne-a deconectat stilul și ritmul nostru de viață din societate de biologia și esența noastră, ca specie (14:00)Ce faci când ai probleme cu somnul? (20:00)De ce atunci când corpul nu mai este provocat, nu își atinge potențialul? (22:00)Ce este SOMA Breath? (26:45)Cum explică Bogdan celor care au o frică viscerală de intrat în apă rece sau în gheață acest proces? (31:30)Mituri despre respirație (38:15)La ce ne ajută în viața de zi cu zi învățarea unor tehnici de respirație? (44:00)Chiar avem nevoie să ne învețe cineva să dormim? (48:30)Mesajul lui Bogdan de încurajare pentru cei nehotărâți încă în a veni spre el (57:45)Două exemple relevante și emoționante de vindecare, din experiența lui Bogdan (01:04:00)Află mai multe despre Bogdan Bănculescu, despre tehnicile și cursurile pe care le predă, accesând:Website - https://banculescu.ro/Facebook - https://www.facebook.com/bogdan.banculescuInstagram - https://www.instagram.com/bogdan.banculescu.coach/LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/bogdan-banculescu-628a392/Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă SUBSCRIBE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte!
5/5/20221 hour, 10 minutes, 25 seconds
Episode Artwork

Ovidiu Oltean - Cum scapi de frica de vorbit în public?

Frica de a vorbi în public este atât de des întâlnită încât nici nu ne mai miră. O identificăm, admintem că ne oprește din a ne îndeplini dorințe și obiective, dar nu avem curajul de multe ori să recunoaștem că aceasta ține în primul rând nu de aspectele tehnice pe care le implică vorbitul în fața altor oameni, ci de modul în care ne gestionăm emoțiile. Public Speaking-ul este în egală măsură artă și știință, emoții și idei, storytelling și structură, iar eu i-am aflat secretele de la invitatul de săptămâna aceasta, Ovidiu Oltean, care a descoperit oratoria acum zece ani, iar de atunci a devenit un nume de referință în acest domeniu, nu doar ca triplu Campion European și de 17 ori Campion Național la Public Speaking, ci și ca Public Speaking Trainer & Coach, a cărui misiune este aceea de a sprijini oamenii să aibă mai multă încredere în ei, să fie mai persuasivi și mai autentici atunci când își prezintă ideile în public. Ascultând conversația mea cu Ovidiu vei alfa ce este desensibilizarea treptată și cât de important este să creezi o serie de experiențe pozitive care să le înlocuiască pe cele negative, chiar traumatice, de ce nu trebuie nici la acest capitol să cauți perfecțiunea și să îți compari drumul cu cel parcurs de alții, dar și cum te ajută programul SPEECH MASTER să treci peste frica de vorbit în public și să te faci auzit(ă) în fața colegilor, clienților sau partenerilor tăi. Programul online interactiv SPEECH MASTER de 8 săptămâni (www.ovidiuoltean.ro/speechmaster) - aflat la ediția a IV-a în perioada iunie-iulie 2022 - a fost creat de Ovidiu pentru a te ajuta să înveți să vorbești cu încredere în fața oamenilor și să ții prezentări sau traininguri captivante. Și pentru că faci parte din comunitatea Thinking Made Visible, Ovidiu îți face un CADOU 🎁: cu ajutorul codului TMV20 aplicat la înscriere (valabil până în 09 mai 2022), ai 20% reducere din prețul programului SPEECH MASTER care începe în curând. Rezervă-ți AICI unul din locurile disponibile, iar apoi dă-ți voie să te bucuri de un program care nu te plictisește și care te învață cum să nu îți plictisești la rândul tău audiența.Ascultă acest episod presărat cu exemple concrete și informații valoroase despre:Cine este Ovidiu Oltean și cum te poate ajuta experiența lui? (05:00)Cum a început drumul său în Public Speaking? (10:00)Spiritul său competitiv și primul concurs (12:45)Ce nu îi place în Public Speaking? (16:30)Când apare frica de vorbit în public și cum te raportezi la ea? (20:45)Cum poți scăpa de frica de vorbit în public (26:30)Cum programele lui de Public Speaking devin programe de dezvoltare personală sau chiar de vindecare emoțională (27:30)Importanța pregătirii unei prezentări (32:30)Cum a gândit SPEECH MASTER ca să integreze și partea de depășire a unor frici, dar și partea tehnică din Public Speaking? (37:00)De ce nu trebuie să căutăm în Public Speaking perfecțiunea sau comparația cu alții (40:00)Pentru cine este Public Speaking-ul? (44:00)De ce ajută să îți asculți publicul căruia îi vorbești când construiești un mesaj sau o prezentare (47:00)De ce vorbitul în public este artă și știință (52:30)Cum ajută programul SPEECH MASTER pe cei care nu știu cum să se facă auziți în diverse contexte (01:04:45)De ce este Public Speaking un instrument prin care îți faci gândirea vizibilă? (01:11:30)Află mai multe despre Ovidiu Oltean și serviciile, proiectele sau evenimentele sale accesând:Programul SPEECH MASTER - https://ovidiuoltean.ro/speechmasterWebsite - https://ovidiuoltean.roFacebook - https://www.facebook.com/OvidiuOlteanSpeaker  Instagram - https://www.instagram.com/oviolteanLinkedIn - https://www.linkedin.com/in/ovidiuolteanPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă SUBSCRIBE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte!
4/27/20221 hour, 23 minutes, 7 seconds
Episode Artwork

Nicoleta Surdu - Cum înveți o limbă străină, adult fiind?

 Sunt mari șanse ca, la fel ca și în cazul meu, învățarea limbilor străine să nu fi fost cea mai plăcută experiență din anii de școală. Și poate, la fel ca în cazul multora de vârsta noastră, ți s-a întipărit în minte faptul că dacă nu ai avut șansa și discplina să înveți până acum o limbă străină este deja prea târziu sau foarte greu și ți s-a întipărit în suflet regretul că ai ratat asta, e un tren care s-a dus. Ascultă acest episod în care o am invitată pe Nicoleta Surdu, profesor Silent Way de limba engleză și germană, precum și co-fondatoarea centrului de limbi străine Cursevo, ca să înțelegi de ce învățarea unei noi limbi nu are legătură cu creierul tău de adult, ci cu metodologia potrivită și cu profesorul care ghidează tot acest proces, ca să te convingi de faptul că învățarea unei limbi străine este în primul rând un context de dezvoltare personală și că magia se întâmplă atunci când este înlăturată presiunea socială și ai susținerea unui grup cu oameni ca tine.Așadar, ascultă episodul până la capăt ca să îți faci curaj și să reiei învățarea acelei limbi străine pe care ai abandonat-o, dar de data aceasta într-un sistem care să-ți facă plăcere și să ți se potrivească.Conversația noastră cu drag de învățare și pasiune pentru limbi străine îți oferă tot ceea ce trebuie să știi despre:Cine este Nicoleta Surdu? (04:00)Ce este Cursevo? (07:20)Cum s-a născut pasiunea Nicoletei pentru limbi străine? (9:00)Ce este abordarea Silent Way? (11:00)Ce înseamnă să fii fluent într-o limbă străină? (14:30)Cu ce este diferită abodarea Silent Way față de alte metode? (17:45)De ce nu funcționează manualele în învățarea unei limbi străine la adulți (21:00)Cum învață copiii limba maternă? (29:00)De ce un copil nu învață, de fapt, mai repede o limbă străină decât un adult? (40:00)Abordarea Silent Way, dezvoltare personală prin învățarea unei limbi străine (44:00)Rolul profesorului în Silent Way (46:00)Când uiți o limbă străină? (50:30)Cine sunt clienții Cursevo? (52:40)Structura cursurilor Cursevo (54:20)Mesajul de încurajare pentru persoanele timide sau nehotărâte care vor să învețe o limbă străină (58:30)Care este partea din noi capabilă să învețe, de fapt? (01:07:00)Descoperă modul în care centrul Cursevo redefinește experiența învățării accesând:Website - www.cursevo.roYoutube - CURSEVOFacebook - @cursevoInstagram - @centrulcursevoConectează-te cu Nicoleta Surdu aici:Facebook - Nicoleta SurduInstagram - @surdu.nicoletaLinkedIn - Nicoleta SurduPătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:💎 Facebook - Thinking Made Visible📱 Instagram - @thinkingmadevisible🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă SUBSCRIBE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte!
4/20/20221 hour, 14 minutes, 48 seconds
Episode Artwork

Ștefan Koritar - Cum arată gândirea unui vizionar?

Te-ai gândit vreodată cum funcționează gândirea unui vizionar?Episodul cu nr. 60 este unul special nu doar datorită cifrei rotunde, ci mai ales datorită invitatului pe care îl am alături de mine și care îți va oferi răspunsul la această întrebare, dacă nu îl știi deja. Ștefan Koritar este CEO și Managing Partner în Grai Ventures, unde valorifică abilitățile antreprenorilor și vastele resurse ale corporațiilor pentru a valida, dezvolta și scala noi produse și afaceri. În ultimii 15 ani, a avut un rol strategic în dezvoltarea ecosistemului industriei de tehnologie din România. De asemenea, Ștefan este reprezentantul comunitățior Startup Grind și Product Tank în țara noastră, gazda podcastului Techtalk și … partenerul meu în viața personală, nu doar în Grai.Așa că urmează o conversație sinceră și surprinzătoare (mai ales pentru Ștefan, am sperat eu) despre cum funcționează gândirea unui om căruia îi place să dea o formă palpabilă gândurilor și ideilor. Ascultă până la final ca să afli cum vede un implementator perspectiva unui vizionar și invers, cum ar trebui să arate cooperarea dintre cei doi în dezvoltarea unui proiect sau a unei afaceri și cum se întâmplă de obicei, iar în a doua parte a discuției te invit să descoperi activitatea noastră în Grai și Offera, una dintre companiile din portofoliul nostru pe care tocmai am lansat-o.Iată câteva dintre subiectele pe care le-am dezbătut de pe poziția de implementator cu vizionarul și partenerul meu în Grai Ventures și Offera, Ștefan Koritar:Cine este Ștefan Koritar? (03:45)Ce și-ar fi dorit Ștefan, copilul creativ, de la adulții din jurul său? (10:00)Cum s-a integrat în perioadă facultății în contextele de învățare și muncă? (13:00)Cum ar explica modul în care funcționează mintea lui de vizionar? (20:44)Cum vede un implementator pe un vizionar? (24:30)Este gândirea de vizionar fundamentul muncii sale de la Grai? (26:30)Ce este Grai și care este rolul său în Grai? (30:15)Este dorința ca gândirea sa să aibă impact în lume substratul fiecărei idei și al fiecărui start-up? (37:00)Ce este Offera? (42:00)Care este impactul pe care îl are Offera? (49:00)Ce este Cheta Digitală? (54:00)Cum l-a ajutat felul de a gândi, ca vizionar, în a crea Offera? (58:00)Care sunt cele mai faine 3 lecții pe care Offera i le-a adus și pe care le vede acum, cu ocazia lansării? (01:03:00)Un sfat pentru alți vizionari (01:08:00)Ajută gândirea făcută vizibilă în traducerea gândirii unui vizionar în plan real? (01:11:45)Descoperă și tu Offera, ca să găsești cadourile ideale pentru oamenii tăi dragi, ușor și fără bătăi de cap:Website - https://www.offera.roFacebook - https://www.facebook.com/offeragiftcardsInstagram - https://www.instagram.com/offeragiftcardsAflă mai multe despre ce facem noi în Grai Ventures aici:Website - https://www.graigroup.comLinkedIn - https://www.linkedin.com/company/graiventuresTwitter - https://twitter.com/graigroupFacebook - https://www.facebook.com/graiventuresInstagram - https://www.instagram.com/graiventuresConectează-te cu Ștefan Koritar accesând link-urile de mai jos:LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/stefankoritarTwitter - https://twitter.com/stefankoritarFacebook - Stefan KoritarInstagram - @stefan.koritarWebsite Techtalk Podcast - https://www.techtalk.roTechtalk Podcast - https://spoti.fi/3KCrMh1Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici:                    💎 Facebook - Thinking Made Visible                    📱 Instagram - @thinkingmadevisible                    🎧 Youtube - Thinking Made Visible                    ✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă SUBSCRIBE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte!
4/14/20221 hour, 15 minutes, 6 seconds
Episode Artwork

Ana Nicolescu - Cum pui la un loc Planul de Business cu Planul de Comunicare, în afacerea ta?

Acesta este încă un episod de ascultat cu creionul pe hârtie! Discuția cu invitata mea de astăzi, Ana Nicolescu - Communication, Business & Change Strategist, este una aplicată și curge pe două dintre palierele care creează arhitectura unui business: Planul de Afaceri și Planul de Comunicare. Ascultă-l și tu ca să afli de ce aceste două planuri sunt importante atunci când pornești la drum ca antreprenor sau când îți dorești să dezvolți afacerea, care sunt preconcepțiile legate de ele și greșelile frecvente în realizarea lor. În plus, vei primi exemple elocvente din activitatea Anei și a mea, iar la final te invităm la un exercițiu scurt, dar revelator, ca să afli cum te poate ghida Ana în călătoria ta antreprenorială și cum te pot ajuta să îți pui în mișcare afacerea resursele pe care ea ți le pune la dispoziție.Ana Nicolescu este Communication, Business & Change Strategist, un antreprenor cu o experiență de 20 de ani în comunicare și fondatoarea Mămica Urbană, Parenting PR, Digital Parents Talks și Școala de Blogging DPT. Ana ghidează femeile antreprenor să obțină claritate printr-un plan de business și o strategie de comunicare, dar și să-și depășească blocajele emoționale. Tocmai de aceea a creat mastermind-ul de 8 săptămâni Creează-ți Planul de Business și Comunică Strategic, cu Sens, cu Scop și cu Rezultate, un program pentru freelancerii sau antreprenoarele care vor claritate și structură în afacere.Te poți înscrie în mastermind accesând link-ul de AICI și poți participa de oriunde, din țară sau din străinătate.Dacă îți dorești să afli ce poți face alături de Ana pentru business-ul tău, dar și cum comunici adaptat obiectivelor și situației actuale de război, care se pare că va mai dura, programează AICI o discuție de 30 de minute. Nu te costă niciun leu! ;-) Iar acum ascultă episodul până la final ca să afli:Cum se confundă planul de business cu planul de marketing? (03:15)Care este cea mai comună percepție greșită pe care o au antreprenorii cu privire la ce înseamnă un plan de afaceri? (08:50)De ce e important ca un antreprenor să își antreneze abilitatea de a lua o informație și de a o aplica concret, în propia afacere sau propriului context? (15:30)Care sunt cele 3 lucruri obligatorii pentru următorul an al afacerii tale? (19:20)Care sunt cele mai comune 3 greșeli legate de planul de comunicare? (26:20)Exemplu elocvent și emoționant despre cum se traduc blocajele emoționale în business (35:00)Există afaceri care funcționează bine chiar și fără un plan de business și un plan de comunicare? (43:00)Cum poți lucra cu Ana în crearea planului de business și de comunicare? (46:00)De ce nu trebuie să faci totul deodată, ca antreprenor (52:00)Un exercițiu, ca să afli cum te poate Ana ghida și susține (57:00)Cine este Ana Nicolescu? (01:05:00)Mesaj scurt pentru antreprenorii care își caută răspunsuri (01:09:35)Conectează-te cu Ana Nicolescu și vezi cum te poate ajuta în crearea sau dezvoltarea afacerii tale:Website - https://ananicolescu.roLinkedIn - https://www.linkedin.com/in/ana-nicolescu-change-strategist/Instagram - https://www.instagram.com/ana.nicolescuFacebook - https://www.facebook.com/ana.nicolescu.12Pătrunde în universul Thinking Made Visible aici:          💎 Facebook - Thinking Made Visible          📱 Instagram - @thinkingmadevisible          🎧 Youtube - Thinking Made Visible          ✨ TikTok - @thinkingmadevisibleNu amâna să apeși SUBSCRIBE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte!
4/6/20221 hour, 14 minutes, 42 seconds
Episode Artwork

Mihaela Geoană - Care este gândirea din spatele Fundației Renașterea?

Invitata alături de mi-am dorit să închei luna martie a acestui an, pe care tradițional o dedic femeilor deși subiectele abordate sunt pentru noi toți, indiferent de sexul nostru, este o doamnă a cărei muncă de peste două decenii ca președinte al Fundației Renașterea salvează vieți și luptă să transforme conversațiile despre sănătatea femeii din țara noastră în conversații normale, naturale, lipsite de rușine și prejudecăți: Mihaela Geoană. Aceasta și-a făcut gândirea vizibilă cu privire la modul în care a fost gândită fundația, cum s-a dezvoltat aceasta în timp și de ce sunt atât de importante inițiativele și proiectele pe care le dezvoltă din 2001 până acum, pentru a crește nivelul de conștientizare și de educație cu privire la necesitatea adoptării unui stil de viață sănătos, care are la bază grija și prevenția.În același timp, pe parcursul discuției noastre, o vei descoperi pe Mihaela Geoană ca mamă, soție și pilon al unei fundații pentru sănătatea femeii pe care o conduce cu viziunea unui om de business veritabil.O să observi însă că episodul este unul rotund, începe și se încheie cu un îndemn pe care mi-aș dori să îl urmezi și să îl dai mai departe persoanelor din viața ta: acela de a acorda atenție analizelor și controalelor care ar trebui să fie rutină, nu doar pentru femei, ci și pentru bărbați, și de a alege prevenția, pentru că indiferent cât de ocupați suntem, ne costă mai puțin emoțional, financiar și energetic decât să tratăm.Caută centrele în care poți să îți faci analizele și investigațiile și fă o programare chiar astăzi! În același timp, ajută-mă să ducem mesajul acestui episod la cât mai multe femei dând SHARE! familiei, în grupurile de prieteni sau pe rețelele de socializare.Te invit să asculți episodul ca să afli detalii despre:          Cine este Mihaela Geoană astăzi? (04:00)          Cele 3 cuvinte care o descriu cel mai bine în rolul de mamă (05:30)          Cele 3 cuvinte care o descriu cel mai bine în rolul de soție (05:50)          Cele 3 cuvinte care o descriu cel mai bine în rolul președinte al Fundației Renașterea (07:30)          Impactul legăturii cu soțul său, o persoană atât de cunoscută, asupra sa ca femeie de business? (08:45)          De unde a venit ideea Fundației Renașterea? (12:30)          De ce numele „Renașterea”? (21:00)          De ce diagnosticăm atât de târziu cancerul la sân, și nu numai, în România? (22:10)          Prima conversație cu privire la fundație cu partenerele de atunci? (30:00)          Povestea primului pacient al centrului social Renașterea și rezultatele obținute de atunci (36:00)          Ce poate un bărbat să facă pentru femeia/femeile din viața lui? (48:00)          Cum a ajutat-o gândirea făcută vizibilă în dezvoltarea a tot ce este Fundația Renașterea? (55:50)          Ce ar spune pe scurt, despre Fundația Renașterea și munca echipei, tuturor femeilor din România? (57:30) Te poți conecta cu Mihaela Geoană aici:          Facebook - https://www.facebook.com/mihaela.geoana          LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/mihaela-geoana-3a48a833/Găsești detalii despre activitatea și proiectele Fundației Renașterea accesând:          Website - https://fundatiarenasterea.ro/          Facebook - https://www.facebook.com/FundatiaRenasterea          Instagram - https://www.instagram.com/fundatia_renasterea/          Youtube - https://www.youtube.com/user/FundatiaRenasterea  Haide să transformăm împreună mentalitatea cu privire la sănătatea femeilor din România, dar și conversațiile din jurul ei, pentru că până la urmă e normal să vorbim despre bunăstarea noastră, a tuturor.Pătrunde în universul Thinking Made Visible aici:          💎 Facebook - Thinking Made Visible          📱 Instagram - @thinkingmadevisible          🎧 Youtube - Thinking Made Visible          ✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă SUBSCRIBE ca să nu pierzi niciun episod viitor despre gândire făcută vizibilă!
3/30/20221 hour, 1 minute, 22 seconds
Episode Artwork

Cum gândesc eu Avatarul de Client

Episodul de astăzi este despre gândirea mea făcută vizibilă cu privire la instrumentul pe care l-am folosit în ultimii ani pentru a optimiza procesele de Content Marketing ale clienților mei și pentru a le crește vânzările, pe care l-am folosit în strategia de dezvoltare a brandului personal și care mi-a adus eticheta „Mădălina, tipa cu avatarul” (o păstrez, cu drag), ca apoi să ia forma unui eBook cu peste 76 de întrebări: Avatarul de Client.O să afli încă de la început motivele pentru care am fost reticentă cu privire la înregistrarea acestui episod și te rog să ții cont de observațiile pe care le fac în introducere cu privire la modul în care am ales să gândesc și să folosesc Avatarul de Client, precum și de rezultatele și exemplele la care voi face referire pe tot parcursul lui, căci îți vor fi de folos.Iar dacă ai parcurs deja eBook-ul 76 de întrebări care îți definesc Avatarul de Client sau nu, dacă ai participat deja la una dintre edițiile programului online „Cum să creezi Avatarul ideal de client!” pe care l-am organizat anul trecut sau nu, te invit să asculți acest episod pentru că îți va aduce claritate și îți va fi util, căci în continuare cred că fie el avatar, fie buyer persona, fie ideal customer, este kilometrul zero al afacerii tale. Iar dacă asculți până la final o să afli și ce planuri am cu Avatarul de Client anul acesta!Ascultă episodul 57 ca să afli detalii despre:00:20 De ce am fost reticentă cu privire la a înregistra acest episod?04:20 Cum a devenit brandul meu conectat cu Avatarul deși nu eu l-am creat08:00 Cursul lui Daniel Zărnescu despre copywriting și impactul pe care l-a avut în crearea Avatarului așa cum îl știi10:35 Ce s-a schimbat după ce a venit pandemia?12:00 Cum a apărut eBook-ul?16:30 Cum văd eu Avatarul de Client?19:05 Cele 10 întrebări despre Avatar care îmi sunt cel mai des adresate20:10 Ce este Avatarul de Client?27:00 Cum descoperi cine este Avatarul de Client pentru afacerea ta?36:35 De ce să construiesc un Avatar de Client, ca antreprenor sau ca marketer, când am un milion de lucruri de facut?42:05 Cum construiesc un Avatar de Client dacă nu am deloc clienți?49:00 Cum construiesc un Avatar de Client dacă am deja clienți?54:40 Este Avatarul de Client despre informațiile socio-demografice?56:40 La ce ne ajută informațiile socio-demografice despre Avatar?58:30 La ce mă ajută să știu informațiile psiho-emoționale?01:03:15 Unde folosesc toate aceste informații?01:11:35 Există milioane de afaceri care nu au un Avatar de Client și funcționează foarte bine. De ce să mai fac asta pe lângă tot ce am de făcut deja?01:14:20 Următoarele contexte în care voi vorbi despre Avatarul de ClientPe urmă, haide să ne conectăm și spune-mi cum ți s-a părut tot ceea ce ai ascultat cu privire la Avatarul de Client:          Facebook - Oana Madalina Vasiu          Instagram - @madalina.vasiu          LinkedIn - Vasiu Oana Madalina          eBook 76 de întrebări care îți definesc Avatarul de Client - madalinavasiu.com/avatarAscultă restul episoadelor Thinking Made Visible aici:          💎 Facebook - Thinking Made Visible          📱 Instagram - @thinkingmadevisible          🎧 Youtube - Thinking Made Visible          ✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă SUBSCRIBE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte, dar și eBook-ului despre Avatarul de Client care încă este GRATUIT!
3/23/20221 hour, 22 minutes, 37 seconds
Episode Artwork

Ana Preoteasa Sturzu - Cum tratezi anxietatea?

Episodul 56 are două părți care se completează astfel încât la finalul audiției să obții resursele de care ai nevoie nu doar pentru a identifica și înțelege anxietatea, una dintre emoțiile cele mai des întâlnite în ultimii ani pe fondul unei pandemii, dar și în ultima perioadă, în contextul unui război, ci și pentru gestionarea acesteia.Prima parte a acestui episod este despre povestea Anei și modul în care anxietatea i-a schimbat viața. Navigăm împreună înapoi în timp până la cei 19 ani ai săi, printre atacuri de panică, simptome digestive, întâlniri cu medici, diagnostice greșite și sentimentul că nu este înțeleasă de către cei din jur, pentru a înțelege cum se vede anxietatea unui om din exterior, dar și cum se simte din interior.În cea de-a doua parte, te invit să descoperi cine este Ana astăzi și cum transformă viețile clienților săi cu ajutorul Terapiei Transformaționale Rapide asumându-și rolul de „vindecător”, așa cum îmi place mie să spun.Ana Preoteasa Sturzu este practicant Rapid Transformational Therapy (RTT), o terapie care are la bază neuroștiința și care combină principiile hipnoterapiei, psihoterapiei, programării neuro-lingvistice (NLP) și ale terapiei cognitiv-comportamentale (CBT) pentru rezultate rapide, sigure și permanente.Ascultă episodul până la capăt ca să afli:05:00 Povestea Anei și relația ei cu anxietatea11:00 Cum o percepeau oamenii din jur18:20 Dimineața de acum 3 ani, în care viața nu a mai fost perfectă23:20 Cum se vede din exterior un om cu anxietate? 33:00 Cine este Ana astăzi?36:20 Ce este Terapia Transformațională Rapidă (Rapid Transformational Therapy - RTT)?44:40 Cu ce e diferită această terapie față de altele? 52:20 Despre hipnoză și cum e integrata în RTT58:10 Cum arată procesul de ghidare atunci când ajungi în cabinetul Anei01:04:10 Ce ar spune unei persoane curioase, dar reticente, ca să își permită să experimenteze RTT?01:07:40 Ce s-a schimbat în Ana de când este „vindecător”?O găsești pe Ana Preoteasa Sturzu accesând:          Facebook - ana.preoteasa          Instagram - @anastherapyAscultă restul episoadelor Thinking Made Visible aici:          💎 Facebook - Thinking Made Visible          📱 Instagram - @thinkingmadevisible          🎧 Youtube - Thinking Made Visible          ✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă SUBSCRIBE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte!
3/16/20221 hour, 16 minutes, 4 seconds
Episode Artwork

Andreea Papp - Cum înveți să trăiești și să exprimi energia feminină?

A discuta despre energia masculină a unei femei sau despre energia feminină a unui bărbat nu este un lucru la îndemână, este o convesație sensibilă, uneori chiar tabu. Tocmai de aceea atunci când mi-a apărut acest subiect în minte am știu că Andreea Papp este femeia și specialistul potrivit pentru o astfel de discuție, căci ea a fost ghid în mii de călătorii transformatoare pentru descoperirea, integrarea și valorificarea energiei feminine.Dar acest episod nu este doar pentru și despre femei. Conversația noastră curge profund și natural de la ce este de fapt energia feminină și cum arată viața unei femei care trăiește în cea masculină, până la cum reușește bărbatul în energie feminină să și-o manifeste fără a o minimiza, la povestea unor cupluri feminin-masculin care i-au cerut ajutorul de-a lungul anilor sau la arhetipurile din viața noastră și cum se exprimă ele.Te invit să asculți episodul până la final ca să afli cum și-a descoperit Andreea Papp vocația de psihoterapeut transpersonal și hipnoterapeut ericksonian, procesul său de vindecare, dar și cum a creat și structurat programul său online „Călătoria Eroinei”, o comunitate ca „o casă a iubirii” unde înveți dragostea pentru propria persoană pentru a putea să o dai apoi mai departe, celor din jur.Ascultând acest episod vei afla detalii despre:03:35 Cum arată viața Andreei, care încearcă să integreze femininul08:05 Ce este energia feminină10:10 Cum arată viața unei femei care trăiește în energie masculină18:35 Primul pas pe care îl are de făcut această femeie22:20 Cum antrenezi mintea să se deschidă înainte să intre într-un context de vindecare, cum este un retreat, alături de alte femei25:40 Lista de criterii după care să se ghideze o femeie care începe un proces de descoperire a feminității atunci când își caută îndrumare 30:00 Cum lasă bărbații în energie feminină pe aceasta să se manifeste fără a o reduce la minimum36:15 Programul online „Călătoria Eroinei”44:00 Arhetipurile și cum se exprimă ele01:03:00 Povestea Andreei01:09:25 Cum oricine poate ajunge să descopere energia feminină și să o integreze armonios în viața saTe poți conecta cu Andreea Papp aici:Website - https://andreeapapp.roFacebook - https://www.facebook.com/andreeapappInstagram - @andreeapappYoutube - https://www.youtube.com/user/andreeapappGăsești restul episoadelor Thinking Made Visible aici:💎 Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygrai📱 Instagram - @thinkingmadevisible 🎧 Youtube - Thinking Made Visible✨ TikTok - @thinkingmadevisibleApasă SUBSCRIBE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte!
3/9/20221 hour, 12 minutes, 57 seconds
Episode Artwork

Vlad Pop - Cum îți găsești motivația când nu mai poți?

Pentru copiii bolnavi de cancer (și nu numai, te asigur), Vlad Pop este un erou care aleargă la -50 de grade, în peisaje uimitoare de la capătul lumii, pentru ca o parte dintre aceștia să aibă șansa la educația pe care și-o doresc. Pentru sine, Vlad este un om simplu, care a început să alerge în 2015 și a descoperit în acest sport o pasiune pe care a transformat-o în fapte bune după ce viața i-a fost schimbată de tabăra MagiCAMP, unde a ajuns voluntar.Mi-am dat voie să trăiesc alături de Vlad fiecare cuvânt și fiecare imagine ilustrată pentru că m-am regăsit în bucăți din povestea lui și vei vedea, sunt șanse mari să te regăsești și tu. De la bărbatul în depresie pentru care alergatul s-a dovedit a fi o terapie, la nebunia de a alerga distanțe lungi fără nicio experiență, până la decizia de a participa în 2019 la cursa de 193 km din cadrul 6633 Arctic Ultra, pe care o și câștigă, la revenirea în 2020 pentru cursa de 620 km, pe care este nevoit să o abandoneze, până anul acesta când revine ca să ia startul în 26 februarie a treia oară, Vlad te poartă de-a lungul firului roșu al alergărilor sale nu cu trufia unui alergător de anduranță cu un palmares impresionant, ci cu smerenia și recunoștința celui care a învățat că o mică șansă la educație pentru un copil bolnav de cancer este mai presus de toate acestea.Ascultă acest episod ca să descoperi și tu:05:00 În ce moment al vieții sale era Vlad în 2015, înainte să înceapă să alerge08:15 Care a fost prima competiție la care a alergat fără experiență anterioară13:00 Cum a simțit prima sa alergare lungă și impactul ei asupra vieții copiilor bolnavi19:45 Cum a început proiectul 6633 Arctic Ultra în 201924:00 Pregătirea pentru 6633 Arctic Ultra28:05 Alergarea prin Iadul Alb ca proces de vindecare34:40 Cum faci, când nu mai poți, să mergi mai departe și să câștigi cursa37:45 De ce a hotărât să participe în 2020 la cursa de 620 km42:30 Diferența pentru Vlad între cele două curse 6633 Arctic Ultra45:50 Cum și de ce a abandonat cursa de 620 km51:15 De ce a decis să se întoarcă în 2022 la 6633 Arctic Ultra54:15 Despre conexiunea cu Divinitatea57:00 Când ia Vlad startul în cursa de anul acesta și cum îi poți urmări parcursul58:00 Ce poți face ca să îi susții visul de a-i ajuta pe copii bolnavi de cancer În competiție și în afara ei, îl poți urmări pe Vlad aici:Website 6633 Arctic Ultra - https://www.6633ultra.com/start-list-2022Asociația Magic - https://asociatiamagic.ro/  Facebook - https://www.facebook.com/pop.vlad.adrianInstagram - @popvladadrianYoutube - Vlad Pop Oficial Ascultă restul episoadelor Thinking Made Visible aici:Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygrai Instagram - @thinkingmadevisibleYoutube - Thinking Made Visible  De data aceasta nu te rog să dai Subscribe sau Like acestui episod, ci te invit să dai Share! pentru a duce mai departe, în lume, povestea și vocea lui Vlad, precum și detaliile despre cum putem contribui la susținerea proiectelor Asociației Magic. Audiție plăcută!
2/23/20221 hour, 4 minutes, 45 seconds
Episode Artwork

Bogdan Băbălău-Maghiar - Cum funcționează, de fapt, networking-ul?

Antreprenorii, managerii sau oamenii de vânzări care vor asculta acest episod vor răsufla ușurați. În primul rând, vor afla de la Bogdan Băbălău-Maghiar că networking-ul nu trebuie să fie un dat și nu este doar la îndemâna extroverților, acesta se poate învăța și exersa. Pe de altă parte, vor afla care sunt regulile networkingului de calitate, cum depășesc propriile convingeri limitative sau de ce o interacțiune poate fi mai valoroasă decât o carte de vizită, întrucât Bogdan își face gândirea vizibilă cu claritate și generozitate, prin exemple concrete. Și nu în ultimul rând, vor descoperi în Action Mind și ecosistemul din jurul său o resursă valoroasă prin care pot accelera transformarea lor și a afacerilor pe care le reprezintă prin intermediul networking-ului bine făcut.   Cu toate acestea, conversația cu Bogdan Băbălău-Maghiar nu este doar pentru antreprenori, manageri sau oameni de vânzări, este pentru oricine își dorește să lase la o parte prejudecățile și stereotipurile legate de networking și să îl (re)descopere așa cum trebuie să fie el pentru a avea rezultate și impact: fără interes tranzacțional, cu scopul principal de a oferi și de a ajuta. Bogdan Băbălău-Maghiar este networker și conector, dezvoltator de afaceri, lider și consultant, un creator de contexte prin care activează inteligența colectivă în beneficiul antreprenorilor prin crearea unor contexte în care aceștia vin la un loc pentru a se ajuta unii pe alții, iar Action Mind este unul dintre acestea. În plus, este tată și soț, cititor pasionat, iubitor de mișcare și ceasuri, un autodidact avid după dezvoltare și creștere, iar dacă vei asculta până la capăt, vei afla multe altele despre el și vei descoperi întrebarea surpriză care și-ar fi dorit să îi fie pusă în cadrul discuției. Ce vei afla ascultând acest episod:02:45 Inteligența colectivă și modul în care este activată în beneficiul antreprenorilor prin networking04:30 Sursele de bucurie și împlinire ale unui networker profesionist07:15 Cum îți antrenezi mintea astfel încât să creeze contexte repede și natural10:30 Networking ca maraton, nu sprint13:00 Networking-ul, o artă care se învață și se șlefuiește25:00 Lecții învățate și ce ar face diferit dacă ar lua networking-ul de la capăt27:00 Principalele convingeri limitative pe care le au oamenii din mediul de afaceri cu privire la networking31:30 De ce networking-ul adevărat începe în follow-up?37:00 Exemplu concret: cum sună un e-mail de follow up trimis de Bogdan, după un context de networking?42:15 Ce este Action Mind?47:15 Care este mindset-ul antreprenorului care nu se potrivește în Action Mind?52:10 Ce frustrări și aspirații are avatarul de client Action Mind?58:10 Structura Action Mind și gândirea din spatele ei1:00:00 Concepetul inovativ al întâlnirilor pentru accountability din cadrul Action Mind1:09:00 Cine este Bogdan dincolo de networking și de Action Mind?1:14:00 Întrebarea surpriză care și-ar fi dorit să îi fie pusă Pe Bogdan îl găsești aici:Website - https://actionmind.ro/Facebook - https://www.facebook.com/bogdanbabalauInstagram - https://www.instagram.com/bogdanbabalaumaghiar/?hl=urLinkedIn - https://www.linkedin.com/in/bogdan-babalau-maghiar/?locale=ro_ROPodcast Human Centric - https://human-centric.simplecast.com/Youtube - https://www.youtube.com/user/bogdanbabalau Găsești restul episoadelor Thinking Made Visible aici:Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiInstagram - @thinkingmadevisibleYoutube - Thinking Made Visible Apasă SUBSCRIBE ca să nu pierzi niciun episod :) 
2/16/20221 hour, 20 minutes, 26 seconds
Episode Artwork

Sorin Buiac - Cum îți antrenezi mindset-ul de antreprenor

Am vorbit cu Sorin despre:Ce este Chic BijouxCum îți antrenezi mintea să fie un mindset de antreprenorCum se petrece evoluția în viața unui antreprenorCare sunt cele mai frecvente greșeli pe care le poți face atunci când te gândești să-ți începi o afacereCum îți poți adapta afacerea în momentele mai greleDe ce echipa de lângă tine e foarte importantă în dezvoltarea afaceriiCât de importantă este comunitatea pentru afacerea taCe este Calendarul Cadourilor Poți să vizitezi Chic Bijoux aici:Website - https://chicbijoux.ro/Facebook - https://www.facebook.com/ChicBijouxRomaniaInstagram - @chicbijouxofficialIar pe noi ne găsești aici:Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisible Pe Youtube: Thinking Made Visible Audiție plăcută!
2/9/20221 hour, 9 minutes, 50 seconds
Episode Artwork

Andra Pintican - Cum si De ce să-ți faci un Design de Carieră?

Locul de muncă este, pentru mulți dintre noi, contexul în care petrecem cel mai mult timp din viața noastră.Tot pentru mulți dintre noi... este și contextul în care știm cel mai puțin despre drepturile pe care le avem. De aceea, de multe ori, locul de muncă devine un chin și provoacă răni emoționale și psihologice cu urmări serioase. (Nu cred că e o noutate valul de burnout ce-a crescut odată cu pandemia)Mi-am dorit să adresez subiectul locului de muncă! Mi-am dorit să fac vizibilă gândirea uneia dintre persoanele din România care vorbește cel mai vehement despre dinamicile din contextele de muncă și, tot ea, vine și cu soluții, pentru angajați, angajatori și oameni care caută răspunsuri. :) Așa c-am invitat-o pe Andra și-am discutat despre: De ce trebuie să-ți schimbi perspectiva asupra departamentului de HR pentru a fi în beneficiul afacerii tale (dacă ești antreprenor)Cum să înțelegi ce vor angajații tăi ca să-i păstrezi lângă tineCum trebuie să te raportezi în relația cu angajatul tăuCe înseamnă să-ți faci o strategie de viață și un plan de carierăDe ce alegem să muncim toxicCum îți poate afecta viața personală munca nepotrivităDe ce trebuie muncești conform identității taleCum ajungi să te regăsești profesionalCe este Design-ul de Carieră și cum îți poate fi de folosAi să vezi, din glasul ei, pasiunea care te face să prinzi încredere că soluții există! :) Audiție plăcută! P.S. În episod vorbim despre Design De Carieră - un program creat de Andra. AICI găseștii toate detaliile și te poți înscrie: https://centruldecariera.ro/design-de-cariera/Dacă simți că nu ești în locul potrivit... caută altul. Dar NU căuta orbește.  Fă-ți un plan. Alege înțelept, oentru binele tău. ____________________Pe Andra o găsești:În Website -  https://scoaladehr.ro/ și  www.centruldecarieră.ro Pe Facebook -  https://www.facebook.com/andra.mititelu.1Pe LinkedIn (unde este cel mai activă) - https://www.linkedin.com/in/andra-pintican/ Iar pe noi ne găsești:Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisibleDă-ne un Like!  Ca să creștem. :) Pe Youtube, unde ai toate episoadele: Thinking Made Visible
2/2/20221 hour, 33 minutes, 49 seconds
Episode Artwork

Dacian Pășcuță & Simina Poroșnicu-Pășcuță - Care sunt comportamentele care distrug o relație de cuplu

Acesta este primul episod Thinking Made Visible care are DOI invitați. :)Pe lângă că sunt doi... cei doi formează și un cuplu. Și pe lângă asta... sunt doi dintre prietenii mei cei mai vechi și-am avut bucuria să le urmăresc evoluția, atât în carieră, cât și în relația lor de cuplu. Dacian Pășcuță și-a mai făcut gândirea vizibilă în #podcast în episoade despre Legile Universale, Echilibru și ce înseamnă el, de fapt, și Banii și cum să ne educăm ca să-i vedem, avem,  prețuim, înmulțim. Pentru Simina Poroșnicu-Pășcuță acesta este primul episod de #GândireFăcutăVizibilă, dar la cât de plăcută a fost conversația noastră și ce frumos a completat discuția prin perspectiva ei de femeie, coach, mamă,  soție... am un sentiment că e doar primul, dar nu ultimul. :) Am vorbit cu cei doi despre relația de cuplu. Dar în loc să vorbim despre Ce să faci ca să ai relația de cuplu perfectă - așa cum mulți oameni caută informații... am ales să vorbim despre Care sunt comportamentele care distrug o relație de cuplu. Ce strică, de fapt,  legătura care cândva a fost frumoasă, între doi oameni? Cum înveți să te vezi cum ești în relația de cuplu, ca să previi problemele ce rup o relație? Poate fi o relație reparată atunci când pare că totul s-a dus de râpă?Polaritate, conexiune și consntruire - ce înseamnă ele pentru o relație de cuplu?De fapt... ce se întâmplă când pare că o relație s-a dus de râpă? De ce nu ai o relație de cuplu dacă ți-o dorești? Ce, din tine, te face să crezi că nu ai nevoie de o relație ca să fii fericit / ă?Cum sau când știi că e timpul să pleci dintr-o relație?Pot toate relațiile să fie readuse la viață?Există echilibru în relație? Dacă da,cum arată el? Și-aș putea să tot scriu... pentru că am navigat în această conversație multe ape. Și ne-am propus, toți trei, ca prin acest episod să deschidem ușa spre conversațiile despre cuplu, iar dacă ție, celui care asculți, îți vor fi de folos informațiile ne-am promis că mai facem! Așa că să nu te sfiești să ne spui, după ce asculți, cum ți s-a părut conversația și ce perspective noi au răsărit în mintea ta. Poate le completăm, în episoade viitoare, cu amândoi sau cu fiecare dintre ei. ;-)  Mie mi-a plăcut tare acest episod! Să-l gândesc, să-l întregistrez alături de cei doi și să îmi imaginez cum va aduce sens pentru tine. Sper să fie așa! Dar aflăm doar după ce-l asculți, așa că dă-i play chiar acum! Audiție plăcută!  P.S. În episod Simina și Dacian pomenesc despre un Workshop de Relații Conștiente. Ai toate detaliile despre el, aici: https://www.dacianpascuta.com/workshop-relatii Te invit cu drag să te înscrii la workshop! După ce asculți episodul, dacă sau când vei avea un "gâdilit" interior care îți spune că trebuie să fii la workshop (singur/ ă sau în cuplu) fă-o. Până acum, din toți oamenii pe care-i știu că au participat nu a fost nimeni care să nu găsească răspunsurile pe care le căuta sau conștientizări pe care nu le aștepta (pentru că relația mergea bine). Ascultă episodul. Vezi cum simți perspectivele #echilibrate prezentate de Simina și Dacian, iar apoi intră la ei în site și înscrie-te. Ai să descoperi acolo detalii despre de ce, când și pentru cine e workshop-ul.  :) https://www.dacianpascuta.com/workshop-relatii 
12/29/20211 hour, 29 minutes, 26 seconds
Episode Artwork

Primul an de podcast: Investiții, cifre, dificultăți, rezultate și recunoștințe

Am făcut, pe scurt, un rezumat al Primului an de Thinking Made Visible. :) Cifre. Likes. Downloads. Top 10 episoade. Lecții. Bani. Timp. Și-am mai contorizat și bucuria. Dar n-are unitate de măsură agreată la nivel internațional și nu știu dacă-i mult sau puțin, pentru tine.  Pentru mine, Mădălina, e multă bucurie. Mul-tă!  Și-ți explic în acest episod de ce. :)  Dă-i play ca să aflii cifrele, dar și ce e dincolo de ele.  Audiție plăcută!  P.S. www.thinkingmadevisible.ro - Cartea Thinking Made Visible așteaptă capitolul tău. Intră în site ca să-nțelegi despre ce e vorba și alege să-ți faci gândirea vizibilă în prima carte colectivă din România, despre #GândireFăcutăVizibilă. :)  
12/22/202138 minutes, 8 seconds
Episode Artwork

Ce este cartea Thinking Made Visible?

LA MULȚI ANI, Thinking Made Visible! Și-o invitație - cea mai importantă pe care ți-am făcut-o până acum: Fă-ți gândirea vizibilă în prima carte colectivă despre #GândireFăcutăVizibilă, din România. Ascultă episodul… și-ai să înțelegi ce este cartea Thinking Made Visible. Click aici ca să descoperi cartea și nu amâna să scrii în ea: www.thinkingmadevisible.ro:)   
12/15/202114 minutes, 57 seconds
Episode Artwork

Georgiana Spătaru - Cum să nu îți mănânci emoțiile de sărbători

Am ales să nu editez, din acest episod, părțile în care îmi tremură vocea, pentru că-mi doresc ca emoția să ajungă la tine, nu doar cuvintele. :) Am vrut să aduc această conversație, cu Profa de Fericire - Georgiana Spătaru, în Thinking Made Visible pentru că întâia oară când am vorbit cu ea despre acest subiect mi-a adus câteva insight-uri foarte frumoase, care m-au ajutat să integrez niște părți din mine pe care nu reușeam să le potrivesc. Discuții despre kilograme, mâncat emoțional, pe bază de stress sau de fericire, pe bază de sărbători sau nereușite... cred că am avut cu toții, măcar o dată, cu prietenii sau familia noastră. Dar Georgiana știe să ducă discuția mai în profunzime, dincolo de mărimi de blugi și cămăși ce stau să puște în dreptul nasturilor. Un rezumat în cuvinte, dar care cred că nu face cinste conversației de aici, sună cam așa:Găsesți în episod informații despre: De ce te simți nemulțumit de propriul corpCe se află în spatele kilogramelor în plusCum mâncarea ajunge să-ți înlocuiască unele lipsuri emoționale importanteDe ce este furia o emoție salvatoare și ce poți să faci cu eaCum să faci primii pași în vindecarea furieiCum afectează kilogramele în plus sau în minus deopotrivă femeile, dar și bărbațiiDe ce trebuie să abordezi și să vindeci traumele trans-generaționaleCum să faci față mesei bogate de Crăciun, cu bucurie și fără ranchiună, față de tine sau de cei care te servesc. M-aș bucura, dacă-ți place episodul, să ajungă la tine și cartea din care-am citit: Exerciții de fericire - Gânduri fără Justify, scrisă de Georgiana Spătaru te așteaptă aici. O să-ți placă! ;-) Ascultă conversația, cap-coadă, iar apoi zi-mi cum a fost. Poți să-mi scrii pe:Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisiblePe Youtube: Thinking Made VisibleOriunde vrei tu. Doar... fă-ți gândirea (și emoțiile) vizibile! __________________________Pe Georgiana Spătaru o poți urmări aici:Website: https://exercitiidefericire.ro/Facebook: https://www.facebook.com/exercitiidefericire/Instagram: @exercitii_de_fericire... și te încurajez să o faci. E "altfel" felul în care trăiește ea #fericirea și poate fix de acest alt fel avem nevoie. 
12/8/20211 hour, 23 minutes, 7 seconds
Episode Artwork

Alex Zamfir - Cum te ajută jocurile inteligente emoțional să te conectezi cu ai tăi

La mulți ani, române! E zi de sărbătoare azi! Sper ca episodul acesta să-ți  aducă zâmbetul pe buze, așa cum ar trebui să fie într-o zi specială. :) Încep cu finalul, pentru că e foarte important: alături de invitatul meu, Alex Zamfir, ți-am pregătit un cadou. Intră pe https://www.thefunnybrand.com/, alege orice joc vrei  din cele despre care am vorbit în acest episod, iar la finalul achizițiiei tale, foloseșt CODUL "TMV", ca să primești 10% CADOU din partea lui Alex. :) ______________________________Alex Zamfir este blogger (celmaibuntata.ro) și în același timp, este creatorul unui brand care a creat câteva jocuri, aparent amuzante, doar că, și ai să descoperi în acest episod, în spatele acestor jocuri e ceva mai mult. E ceva ce mulți dintre noi avem nevoie. Mai ales noi, românii. Pentru că felul în care am funcționat, am fost educați și am crescut în România a mai lăsat și sechele, mai mici sau mai mari, în felul în care relaționăm între noi. The Funny Brand s-ar putea să intre în viața ta imediat după ce asculți acest episod, iar eu m-aș bucura să fie așa, pentru că încă de când Alex l-a lansat  am simțit că jocurile sale, toate cele zece, pot schimba felul în care interacționăm cu familiile noastre, prietenii, copiii sau chiar partenerii din relația noastră de cuplu. Ai să-nțelegi la ce mă refer când ai să asculți poveștile adevărate, despre impactul cardurilor The Funny Brand, pe care le pomenim în episod. Pe scurt, în acest episod, am discutat despre:Ce este celmaibuntata.ro și care e raționamentul pentru care Alex l-a creatDe ce contează ca tații să-și asume rolul, la egalitate cu mameleCe este The Funny BrandCum a gândit Alex jocurile "altfel", pe care le duce în familii, în școli, în pacuri, pentru oameni mici și, mai ales, oameni mari :)De ce contează să te deschizi emoțional, chiar și prin jocuri, și cum schimbă asta dinamica din relațile inter-umaneCe fac jocurile The Funny Brand de creează o atmosferă confortabilă și sincerăUnde găsești jocurile The Funny Brand și care e codul special pentru ascultătorii Thinking Made Visible :)Fă-ți timp să descoperi cum anume cardurile The Funny Brand te pot ajuta să afli ce simt prietenii, familia, părinții sau chiar partenerul/partenera din relația ta de cuplu și întreabă-te dacă nu cumva exact acest fel de a învăța inteligența emoțională e ceea ce avem nevoie, noi, cu toții. E 1 Decembrie azi, iar episodul de azi este în limba română, alături de un român, care a creat un produs românesc, care cred eu, ne prinde bine tuturor. :)  Sărbătorim ziua noastră națională prin a învăța să trăim un pic mai conștient? Sper că da! Și  abia aștept să-mi scrii ce joc ai ales dintre toate. Eu ți-am zis în episod ce-am ales! ;-) _________________________Descoperă mai multe despre Alex și munca lui, aici: Blog: https://www.celmaibuntata.ro/Website cu jocuri: https://www.thefunnybrand.com/Și nu uita să te conectezi cu noi, Thinking Made Visible, pe: Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiInstagram - @thinkingmadevisibleYoutube: Thinking Made Visible 
12/1/20211 hour, 14 minutes, 39 seconds
Episode Artwork

Alexandru Kelerman - Cum gândește un digital marketer o Campanie de Sărbători în 2021

În episodul de astăzi îl am alături de mine pe Alexandru Kelerman, unul dintre cei mai faini oameni de marketing pe care am avut șansa să-i întâlnesc. :) Ca oameni de marketing, am văzut și am simțit amândoi că de multe ori agitația din marketing este doar agitație și nu prea produce rezultate. Am vrut să vorbim despre asta și am vrut să conturăm un context în care fiecare dintre noi să ne spunem părerea despre cum vedem campaniile de marketing. Și pentru că știu că Alex se află în plină campanie de Crăciun i-am propus așa: "Cum ar fi ca în loc să vorbim la nivel teoretic să vorbim super practic? Să descrii, cap-coadă, cum faci tu campania de Crăciun pentru My House?" - unul dintre brand-urile  alături de care Alex lucrează în fiecare zi - și spre surprinderea mea, Alex a fost de acord.Și nu doar că a fost de acord, dar ai să vezi în minutele care urmează, a fost și super transparent legat de multe chestiuni în ceea ce privește campania de marketing.Sper să fie un episod fain în care gândirea făcută vizibilă să-ți aducă idei noi în perspectivă, fie că ești antreprenor, om de marketing sau  clientul unor branduri care folosesc aceste tehnici despre care Alex a spus mai multe în acest episod. Ah, și musai să intri și pe https://www.myhouseshop.ro/ ca să înțelegi mai bine despre ce a vorbit Alex și să descoperi produsele absolut superbe din site. :) (Doamnelor, o să le iubiți, precis! )  Te invit să te conectezi cu Alex, pe ce platformă vrei tu și, dacă ai întrebări, să-i scrii! E tare politicios și răspunde deschis.  Îl găsești pe:Instagram: https://www.instagram.com/akelermanFacebook: https://www.facebook.com/alexkkelermanAudiție plăcută! :) _________________________Ca-ntotdeauna, te invit să ne conectăm în Social Media. Thinking Made Visible capătă și forme vizuale, și e chiar fain să descoperi frânturi din ideile audio, aici: Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiInstagram - @thinkingmadevisibleYoutube: Thinking Made Visible Și ca să fie și mai ușor să aflii despre noutăți, nu uita să apeși  SUBSCRIBE, aici sau pe Youtube. ;) 
11/24/20211 hour, 36 minutes, 18 seconds
Episode Artwork

Natalia Dabija - Cum economisești bani când îți simplifici gândirea?

Și dacă se poate să trăiești economisind bani fără să te simți frustrat? Sau dacă ai putea să gândești rațional când mergi la cumpărături (Mădă!) și în loc să cumperi de 500 de lei, să cumperi de doar 300 de lei, pentru că te-ai pregătit pentru asta?Cum ar fi să devină obicei, ca în fiecare lună să pui deoparte bani, pentru planurile tale viitoare și, mai ales, pentru libertatea ta financiară?În episodul #44 o am alături de mine pe Natalia, care vorbește, scrie și aplică principii despre bani și trăitul simplificat, dar cu sens, care ne-ar putea prinde foarte bine multora dintre noi.Sunt interesată de acest despre cum... prin principii simple să reușesc să organizez viața mea, doar că în ultimul an, pentru că a fost pandemie și pentru că au fost multe schimbări, n-am mai ținut cont de niște lucruri pe care mă bucură tare că mi le-a reamintit Natalia.Te invit să asculți episodul și, apoi să te conectezi cu Natalia, pe:Blogul ei: https://nataliadabija.roprin Podcastul MetamorfozaÎn Instagram: https://www.instagram.com/natalia.dabija.ro/Audiție plăcută! _______________________Thinking Made Visible începe să fie mai mult decât un podcast. Finalul de an aduce noutăți și... cred că ți-ar plăcea să știi despre ele. De asta te invit să ne conectăm pe mai multe canale, oricare îți plac ție: Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisiblePe Youtube: Thinking Made VisibleIar dacă vrei, dă-mi follow și mie, Mădălina Vasiu, pe Instagram. Ai să vezi că postez frânturi din coversațiile de aici și, mai mult, scriu și despre munca mea de zi cu zi care nu... nu e doar despre podcast. :) Hai să ne conectăm! 
11/18/20211 hour, 10 minutes, 57 seconds
Episode Artwork

Cum am creat noul Ebook, despre Campanii de Marketing

Link unde găsești noul #Ebook despre #Campanii - https://www.madalinavasiu.com/campanie(primii 50 de oameni care-l comandă, îl comandă la un preț special; după ce ajungem la primele 50 de comenzi, schimbăm prețul în prețul de lansare) _____________#GandireaMeaFăcutăVizibilă :) A trecut ceva timp de când am creat un episod din seria specială despre gândirea MEA făcută vizibilă, aici in Thinking Made Visible. Majoritatea marketerilor buni la ce fac știu cum se simte asta: să îi promovezi pe alții, să scoți în evidență gândirea, ideile și munca altora. Sa îi faci pe ei să arate bine. Și tot majoritatea au simțit că e un prag de trecut când trebuie să facă asta cu ei. Ei pentru ei. Mădălina vorbind despre Mădălina și ceva ce am creat, de la zero, ca să dau altora - despre asta e episodul acesta. :) Să-ți arăt, atât cât pot, gândirea din spatele a ceea ce se vede, din momentul ideii unui nou Ebook și până azi, când a ajuns episodul la tine. Iar dacă ceea ce descoperi sună bine, sper să-mi urmezi Call to Action-ul de la finalul episodului de azi.Să vedem ce iese. Începe episodul #43 din Thinking Made Visible! :) 
11/11/202131 minutes, 6 seconds
Episode Artwork

Marius Simion - Cum îți dezvolți încrederea în tine

Încep cu finalul - aici e link-ul spre acel Audiobook despre care vorbește Marius in episod: https://bit.ly/incredereintine :) Și continui cu descrierea episodului... Te invit să discutăm despre încredere în sine. Mi-am propus ca în acest episod să trecem  dincolo de influența pe care o are Internetul asupra imaginii de sine. Pentru că sunt două lucruri diferite, stima de sine și imaginea de sine. Am vrut să vorbesc despre încrederea în sine, cea care este rădăcina a tot ceea ce facem sau nu facem. Am vrut să vorbesc despre cum se vede atunci când ai încredere în tine și cum se vede atunci când nu ai.Am vrut să înțeleg mai multe despre ce se întâmplă în emoțional, așa că am ales să-l am alături de mine în acest episod pe Marius Simion.Marius este unul dintre trainerii cu cea mai mare experiență de la noi din țară și unul dintre cei care au rezistat în industria de dezvoltare personală deși au trecut mulți ani de când face asta, vreo 15, și s-au întâmplat și foarte multe schimbări în această industrie.E unul dintre oamenii despre care eu îndrăznesc să zic că-și face treaba bine, iar ceea ce reușește să creeze prin NLP Mania și oamenii care aleg să învețe de la el și prin el este WOW.Poate că nu vedem.Poate că nu se vede atât de ușor sau atât de palpabil, dar parte din schimbarea prin care trece o nație, în cazul nostru, România, are legătură și cu educația, pe care o fac doar o mână de oameni. Dar contează.Marius este unul dintre oamenii care susține această educație, iar mie mi-a plăcut tare mult această conversație cu el.Ai să vezi c-am schimbat un pic lucrurile. Dar sper să-ți placă. ;-) Audiție plăcută!Pe Marius îl găsești aici:Pe Facebook: https://www.facebook.com/marius.simionWebsite: https://nlpmania.ro/Iar pe noi ne găsești aici:Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisiblePe Youtube: Thinking Made VisibleApasă Follow, Subscribe, Like! Ne ajuți, astfel, să ajungem la mai mulți oameni și asta e tare important pentru noi. Mulțumim! :) 
11/4/20211 hour, 15 minutes, 26 seconds
Episode Artwork

Cristian Dumitrache - Cum funcționează Știința Citirii Feței

Invitatul pe care abia am așteptat să îl aduc în fața ta, Cristian Dumitrache, m-a zăpăcit complet acum câțiva ani când, fără să știu ce, de ce sau de unde, mi-a vorbit aproape o oră despre mine, comportamentele mele și lumea mea emoțională, privind o fotografie a profilului meu. Atât. O poză cu un chip. Și-a fost de ajuns ca să mă descoasă cum habar n-am avut că poate cineva, fărp ca eu să zic vreun cuvânt. L-am întrebat pe Cristian despre: Cum funcționează Știința Citirii Feței?Poți folosi Fizionomia în deciziile de Business?De ce oameni de Stat, lideri de corporații și chiar instituții publice solicită sprijinul lui Cristian atunci când au de luat decizii diverse? Cum te ajută Citirea Feței în relația de cuplu?Dar în Recrutări?Te poate ajuta și-n marketing? Și… curiozitatea cea mai cea, că doar mă știi: cum trăiește cineva care dintr-o privire știe, poate, mai multe despre omul din fața lui decât știe acel om? :) Și-am pus totul aici, în episodul #41 din Thinking Made Visible! Tot aici îți lansez și invitația să participi la Workshop-ul despre Citirea Feței pe care Cristian, împreună cu echipa Xposed îl organizează în Noiembrie 2021. Intră pe www.xposed.biz și înscrie-te ca să înțelegi mai bine cum te ajută fizionomia să descoperi natura umană, ca s-o înțelegi mai bine. E un eveniment #gratuit, al cărui scop, declarat și fără ascunzișuri, este să ducă Știința Citirii Feței la cât mai mulți români. :) Înscrie-te și tu! www.xposed.biz_____________________Thinking Made Visible continuă! Caută un alt episod, din cele peste 40 deja disponibile, și conectează-te cu gândirea altora. Găsești frânturi din conversațiile de aici pe: Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisible Pe Youtube: Thinking Made VisibleDă-ne follow, chiar acum. :) Ne bucurăm de oameni faini, alături de noi, în fiecare zi.
10/27/20211 hour, 24 minutes, 39 seconds
Episode Artwork

Ruxandra Mercea - Se poate învăța încrederea?

Ruxandra Mercea, invitata mea de azi, este una dintre persoanele care a ales să tacă și să facă. Să contribuie activ la schimbarea sistemului de învățământ din România.  Face asta prin Școala pe care o conduce, Transylvania College, prin programul Școala Încrederii - despre care nici nu știam ce rezultate grozave are!O las pe ea să-ți povestească despre cum e să fii director de școală, mamă de 4 copii, antreprenor și voluntar. Și cum, între toate astea, a creat evenimentul în care să învățăm, noi toți, despre #încredere. Summitul Încrederii (https://bit.ly/SummitulIncrederii) căci la el fac referire, este un eveniment ONLINE, GRATUIT. O săptămână întreagă în care poți să vezi interviuri cu specialiști din România și din străinătate care vorbesc despre #încredere, în:familierelația de cuplu între părinți și copiila școală între colegii de la muncă . https://bit.ly/SummitulIncrederiiRuxandra și echipa ei i-au pus la un loc pe: Dr. Laura Markham, Dan Ailey, Sean Covey, Urania Cremene, Richard Davidson, Fatima Doman, Michael Thompson, Daniel Shapiro, Nadia Gorduja, Stephen M.R. Covey, Domnica Petrovai și alții, pentru ca noi, români de oriunde am fi, să auzim perspective noi despre încredere și cum învățăm să  o trăim. Te încurajez să te înscrii! Durează 2 minute și este GRATUIT să vezi interviurile în săptămâna Summitului. https://bit.ly/SummitulIncrederiiDacă nu reușești să fii online în acea săptămână, înscrie-te oricum! :) Vei avea posibilitatea să cumperi înregistrările conversațiilor, după săptămâna Summitului, ca să le poți vedea ORICÂND vrei tu. Și probabil că acum zâmbești: Aha! Deci fac bani din asta! Deci da. Scopul Summitului este ȘI să facă bani, pe care apoi să-i folosim pentru a susține Școala Încrederii și munca celor care lucrează activ să schimbe sistemul educațional din România. Timp de o săptămână Summitul Încrederii e GRATUIT, ONLINE și DISPONIBIL ORICUI. Înscrie-te acum, aici: https://bit.ly/SummitulIncrederiiM-aș bucura tare să mă anunți dacă participi! Thinking Made Visible e despre a duce la cât mai mulți oameni proiectele care ne pot impacta pe toți. Așa că scrie-mi, mesaj privat, e-mail sau un comentariu, și zi-mi după ce te înscrii la Summit.  Ne vedem la Summit!  :) 
10/21/202148 minutes, 2 seconds
Episode Artwork

Diana Crișan - Antreprenor, Manager, Lider - care e diferența între ele

Îmi amintesc și acum primul context în care am primit titulatura de manager. Era un context în care îmi făceam bine treaba, atingeam obiectivele pe care le aveam de atins și eram într-o energie proactivă în majoritatea timpului. Datorită acestor lucruri, șefii mei au considerat că e potrivit să fiu promovată și să devin manager. Adică să fiu responsabilă de alte persoane și de munca lor, să le învăț să facă ceea ce făceam eu și să le verific, din când în când, munca.Doar că, ce n-am primit atunci a fost educația de manager așa că în mai puțin de 6 luni, am dat-o de gard. Adică am avut un context în care echipa mi-a spus: "Hei, știi, tu nu te prea pricepi la treaba asta! Ești un pic cam dură cu noi, te interesează cam mult cifrele și nu prea te conectezi cu noi."A fost un șoc emoțional pentru mine. Și a fost un șoc emoțional pe care ani mai târziu am învățat să-l las să treacă pentru că am înțeles că ce-a lipsit nu a fost ceva ce ținea doar de mine, ci și ceva ce vine din afară, adică formarea de a fi "manager."Invitata mea, Diana Crișan, este unul dintre oamenii care lucrează în fiecare zi cu antreprenori și cu manageri ca să-i ajute să înțeleagă diferența dintre cele două și să le arate cum, dacă înveți să faci management înțelept, reușești să dezvolți o afacere spre culmi la care poate înainte nici nu ai avut curaj să te gândești. :) Diana e una dintre femeile din viața mea pentru care sunt recunoscătoare de fiecare dată când am șansa să vorbesc cu ea. Trec uneori 2, 3, 5 săptămâni fără să ne vorbim, dar când ne conectăm, senzația pe care o am este că sunt fericită, pentru că de ani de zile de când ne cunoaștem, am ajuns să avem nu doar o relație de prietenie ci și una profesională.În felul ei caracteristic Diana și-a făcut #GândireaVizibilă despre munca pe care o face zilnic și despre:cum a ajuns să lucreze cu antreprenori, ca să îi pregătească pentru “next level” în afacerile lor;cum s-a simțit trecerea de la CEO Upriserz, după 8-9 ani alături de Lorand Szasz, la o formă nouă de a servi antreprenorii români, prin Wiseleader;ce este Wiseleader?cum gândește, când vine vorba de antreprenoriat, cea care schimbă perspectivele antreprenorilor despre “business făcut după ureche” în “business eficient, făcut cu înțelepciune și asumare”;Audiție plăcută!P.S: Pe Diana o poți urmări aici:LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/crisan-diana-20256639/Facebook: https://www.facebook.com/WiseleaderSmartBusinessWebsite: https://wiseleader.ro/Caut-o și dă-i follow! ;-)Iar Thinking Made Visible te așteaptă cu content nou zilnic: Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisiblePe Youtube: Thinking Made Visible Pe curând! 
10/13/20211 hour, 8 minutes, 41 seconds
Episode Artwork

Horia Radu - Cum scapi de convingerile limitative

După o vacanță de vară foarte reușită, începem toamna în forță.  :). Invitatul meu de azi este unul dintre oamenii care au reușit să strângă cele mai multe aprecieri atunci când a fost pentru prima dată în Thinking Made Visible. Horia Radu, căci despre el este vorba, a acceptat să mai vină încă o dată și să discutăm, de data asta, despre convingeri limitative.Și pentru că pare să fie un laitmotiv al toamnei să-ți depășești limitele, să-ți depășești convingerile, am zis că ar fi potrivit să vedem ce sunt, dacă ne ajută sau ba, ce faci când îți dai seama că nu-ți folosesc anumite convingeri și cum poți, cu ajutorul unor oameni ca Horia, să integrezi ceea ce te blochează azi și să treci prin procesul care te ajută să devii și mai bun la ceea ce ești și ceea ce faci.Sper să-ți placă acest prim episod și abia aștept să văd reacțiile de după! Audiție plăcută!Încă ceva: după ce asculți conversația noastră, revino aici și înscrie-te la workshop-ul GRATUIT pe care-l susține Horia chiar azi! :) Link de înscriere: bit.ly/horiawkp Dar întâi... descoperă perspectiva lui Horia Radu despre #ConvingeriLimitative. P.S.: Pe Horia îl găsești și aici:Facebook: https://www.facebook.com/LimbajulNonVerbal.ro/Website: https://limbajulnonverbal.ro/Curs NLP: https://cursnlp.ro/Iar pe noi ne găsești aici:Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisiblePe Youtube: Thinking Made VisibleNe dai #Follow? :-)   
10/4/20211 hour, 19 minutes, 57 seconds
Episode Artwork

Paul Olteanu - În culisele Mind Architect - cine, cum, de ce a creat acest concept

Coperta acestui episod a explicat clar, cred, cât de special este! :) MindArchitect (www.mindarchitect.ro) - cel mai ascultat podcast din România și, din perspectiva mea, cel mai isteț construit și dezvoltat concept educațional din țara noastră, nu prea mai are nevoie de descriere. Despre Paul Olteanu… ce să mai zic?  :)Este unul dintre cei mai cunoscuți, recunoscuți și apreciați traineri, omul care a reușit să pună concepte din neuroștiință în discuțiile de zi cu zi ale prietenilor, în familii și chiar în școlile românești. Recunosc, până acum 3 ani și un pic îl vedeam pe Paul ca pe un concurent, pentru că activam  și eu în micronișa de inteligență-emotională . :) Și deși știam că face o treabă bună… nu-mi venea să recunosc așa, public, audio, pentru mii de oameni. Azi… Mă-nclin cu respect și încântare, nu doar pentru cum ne educă, pe noi toți. Ci pentru că îmi pare că e un proiect în care umanul, starea de a servi pe alții și atenția la dezvoltare continuă sunt la ele acasă. Din 2019, de când MindArchitect a luat cu asalt o țară întreagă am urmărit evoluția conceptului, nu doar a podcastului, și bucuria lui Paul, pe care se pare că o pune în tot ce creeaza m-a făcut să admir, sincer, ce reușesc să facă prin Mind Arhitect. Asa că, firesc, am vrut să-i fac gândirea vizibilă! Adică să vorbesc cu el despre culisele MindArchitect, despre ce nu se vede, despre cine, ce, cum face, despre ce a mers lin, despre ce a fost provocator și despre ce ne pregateste în viitor. Practic, Călărețul și Elefantul din mintea lui Paul au exprimat aici detalii despre ce e în spatele a ceea ce vedem noi în podcast, pe site și în programele lor. Am făcut vizibilă gândirea lui MindArchitect și mi-a plăcut teribil să fac asta! :) Îți las aici câteva modalități prin care poți să asculți MindArchitect și să-l urmărești pe Paul.Website - www.mindarchitect.roFacebook - https://www.facebook.com/paulolteanuFacebook MindArhitect - https://www.facebook.com/mindarchitect.roYoutube - MindArchitectInstagram - @mindarchitect.roP.S. Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe:Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisiblePe Youtube: Thinking Made VisibleAudiție placută!Și... dacă și-a plăcut episodul, lasă un review. Oriunde vrei tu, doar fă-ți gândirea despre acest episod vizibilă. ;-) 
8/18/20211 hour, 26 minutes, 3 seconds
Episode Artwork

Claudiu Jojatu - Cum devii un #freelancer eficient și de succes

Freelancing sau a lucra ca liber profesionist este un subiect care are atâtea unghiuri câți oameni lucrează în acest sistem. :) Iar pandemia a accentuat curentul și a crescut accelerat numărul de specialiști care aleg să lucreze în acest sistem, de freelancing. Eu cred că, la fel ca orice, are plusuri, are minusuri. Produce rezultate, alteori nu prea. Uneori e o chimie super faină între cei implicați în proces, alteori parcă nu e potrivire deloc. Am fost curioasă să aflu mai multe despre toate astea și m-am gândit că cel mai potrivit e să-l întreb pe omul care a adunat la un loc cei mai mulți freelanceri din țara noastră: Claudiu Jojatu. Freelancer la rândul său, Claudiu este… un exemplu perfect de om care s-a pregătit pentru o meserie, a devenit expert și apoi a schimbat modelul de lucru - de la ideea de a fi angajat, la a fi freelancer și… în final, antreprenor - într-o altă formă decât modelul standard. A creat Viața de Freelancer - o comunitate cu peste 14.000 de membri, în Facebook. Și alte mii pe ViataDeFreelancer.ro - site-ul în care găsești, cred, cele mai multe resurse despre cum să fii un freelancer de succes. În acest episod am vrut să își facă vizibilă gândirea ca să sprijinim atât freelancerii care vor să se dezvolte, dintre cei care ascultă Thinking Made Visible, cât și antreprenorii care caută să lucreze cu freelanceri, indiferent în ce industrie sau nișă. Mi-am dorit să fie o discuție liberă, deschisă, cum am fi povestit noi dacă ne întâlneam la cafea și-o poveste. Și-așa a și ieșit! Am râs mult, am făcut schimb de păreri și m-am bucurat de prezența și atenția unui om pe care-l admir. :) Pe Claudiu îl găsești aici:Website - https://viatadefreelancer.ro/Facebook - https://www.facebook.com/claudiu.jojatuP.S. Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe:Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisible Pe Youtube: Thinking Made VisibleSper să-ți facă și ție plăcere să asculți episodul 36 din Thinking Made Visible! 
8/12/20211 hour, 33 minutes, 18 seconds
Episode Artwork

Andrei Roșca - Ce înseamnă să fii Change Strategist și cum poți fi și tu unul

În acest episod, în care am vorbit cu Andrei Roșca despre un proiect de suflet al lui, ai să descoperi o conversație care îți va aduce noutăți și din punct de vedere al perspectivelor legate de ce înseamnă această metodologie, ce înseamnă Whisper și ce este change.ro. (În episod găsești o invitație specială și o reducere de 50%  când folosești CODUL THINKINGMADEVISIBLE, aici -https://bit.ly/demoday-tmv) Mi-am dorit să fac asta, mi-am dorit să arăt lumii felul în care munca de ani de zile a lui Andrei s-a conturat acum în ceea ce vei găsi pe change.ro.Și ai să vezi, e o conversație pe cât de serioasă, pe atât de simpatică, prin simplul fapt că evidențează atât de natural cum cineva care gândește strategic își construiește nu doar viața personală, ci chiar și viața profesională exact pe baza unei strategii care are sens pentru că este o combinație între ceea ce se întâmplă în rațional și ceea ce se întâmplă în simțire.Te invit să asculți acest episod cu liniște în jurul tău. Și cu atenție - ca să descoperi  ce înseamnă să fii Change Strategist. Audiție plăcută! Caută-l pe Andrei Roșca și pe: https://andreirosca.ro/https://change.ro/ Iar ca să te înscrii la Workshop-ul despre Change Strategist cu o REDUCERE de 50% dă click aici: https://bit.ly/demoday-tmv și introdu codul THINKINGMADEVISIBLE când completezi datele tale.  Thinking Made Visible te așteaptă și: Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisible Pe Youtube: Thinking Made VisibleHai să ne conectăm și-n Social Media! Mie îmi face plăcere să vorbesc cu ascultătorii podcastului. :) 
8/4/20211 hour, 12 minutes, 43 seconds
Episode Artwork

Ce greșeli am făcut când am lansat Programul Pilot despre Avatarul de Client

Episodul pe care îl asculți acum face parte din Seria #GândireaMeaFăcutăVizibilă și, de data asta intru-n detalii despre un proiect de test pe care l-am lansat în luna Iulie și care, mai mult sau mai puțin, a fost un succes. Desigur… succes înseamnă chestii relative pentru fiecare dintre noi. Așa că adaug… a fost un succes pentru mine, personal. De ce a fost un succes? Cum pot să-l numesc succes când tocmai vreau sa îți povestesc despre 10 greșeli pe care le-am făcut în lansarea lui? Ce mi-a adus, în viață, gândire și idei de mă bucur că l-am făcut, cu tot cu greșeli? Despre toate astea îți vorbesc în minutele ce urmează. Daca esti creator de content, educator, antreprenor… ai ce pescui din lecțiile mele. Daca esti marketer, ascultă episodul, și apoi trimite-l clienților tăi. :)) Glumessc. Dar cred ca ar fi simplu de creat un checklist despre ce e de făcut într-o lansare de produs, dacă întorci pe dos greșelile pe care tocmai ți le împărtășesc. Ai să auzi, în episod, detalii despre o a doua ediție a programului pilot. Dacă vrei să te înscrii și tu scrie-mi un email pe madalina@graigroup.com cu subiectul Ediția a doua - Avatar. Și vei afla detalii în toamna acestui an. Ca să aibă sens această informație… trebuie să asculți întreg episodul. Așa că nu amâna! Audiție plăcută!P.S. Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe:Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisible Pe Youtube: Thinking Made VisibleHai să ne conectăm și-n Social Media! Promit că creăm content fain și acolo. :)
7/29/202131 minutes, 39 seconds
Episode Artwork

Ramona Țintea - Ce este școala de slăbit

Bine ai venit! Asculți un nou episod Thinking Made Visible și… de data asta am o invitată de care mi-e drag după doar o discuție, iar asta e pentru că ne-am potrivit foarte bine legat de valorile pe care le avem, dar și legat de faptul că ne place să folosim aceste valori ca să sprijinim și alți oameni.Vorbesc de Ramona Țintea, cea care a înființat școala de slăbit. O femeie care a ales să treacă din domeniul IT în domeniul de nutriție și care de-a lungul anilor a ajutat mii de oameni să se re-educe legat de alimentație.Ai să înțelegi de ce am pus accentul pe re-educare alimentară când ai să asculți întreg episodul.Te invit să-ți iei timp să asculți această conversație dincolo de ceea ce cunoști tu, legat de alimentație de cuvântul “slăbit” sau ”alimentație” sau “nutriționist” și să-ți deschizi mintea să te conectezi cu un om așa cum o văd eu pe Ramona, care se conectează și ea la rândul ei dincolo de superficialitate.Sper să-ți placă atât de mult pe cât mi-a plăcut mie și… ți-am pregătit și o surpriză:Pentru 2 zile, începând de astăzi, 22 iulie 2021, există e ofertă specială de preț pe scoaladeslabit.ro/90zile.Te încurajez să accesezi acest link, să citești și să te înscrii la un curs care-ți va oferi o nouă perspectivă asupra nutriției, dar și asupra felului în care te bucuri de viața ta.Audiție plăcută!P.S. Pe Ramona o găsești aiciWebsite - https://scoaladeslabit.ro/Programul cu preț special - https://scoaladeslabit.ro/90zileFacebook - https://www.facebook.com/ScoalaDeSlabit/Youtube - Școala de SlăbitInstagram - @scoaladeslabit.roAmintește-ți că Thinking Made Visible este și pe:Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisible Pe Youtube: Thinking Made VisibleHai să ne conectăm și-n Social Media! Promit că creăm content fain și acolo. :)
7/22/20211 hour, 12 minutes, 56 seconds
Episode Artwork

Alexandru Bordea - Cum se dezvoltă un antreprenor care știe că vrea mai mult

Astăzi te invit să asculți o conversație care m-a surprins și pe mine. Dacă ai mai ascultat episoade Thinking Made Visible, știi deja despre mine că sunt organizată, că-mi pregătesc întrebările în avans, că-mi place să am o ordine în felul în care fac lucrurile.Doar că Alexandru și povestea lui, felul în care s-a dezvoltat, felul în care a început să facă antreprenoriat, a cam dat peste cap o listă de întrebări, care exact așa cum a spus și el, e mai mult axată pe ceea ce se vede și nu pe procesul prin care a trecut el.Alexandru Bordea este unul dintre antreprenorii moldoveni de care mie mi-e drag și pe a cărui evoluție o urmăresc, tocmai pentru că am avut șansa de a fi clienta lui.Te invit să asculți o poveste despre cum se dezvoltă un antreprenor care vrea mai mult, care vrea să treacă la nivelul următor într-o conversație extrem de autentică și fără perdele de vreun fel.Audiție plăcută! Pe Alexandru îl găsești aici:Instagram: @alexandrubordeaFacebook: https://www.facebook.com/AlexandruBordeaPage/Website: http://www.alexandrubordea.md/LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/alexandrubordea/YouTube: https://www.youtube.com/user/MrAlexandruBordeaP.S. Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe:Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisible Pe Youtube: Thinking Made VisibleHai să ne conectăm și-n Social Media! Promit că creăm content fain și acolo. :)
7/14/20211 hour, 2 minutes, 41 seconds
Episode Artwork

Andrei Ureche - TOKHIT - rețeaua socială care sprijină Creatorii de Content

Andrei Ureche, invitatul din acest episod este unul dintre cei mai creativi oameni pe care-i cunosc personal. Ne-am cunoscut în 2013 și am lucrat împreuna câțiva ani, iar apoi el a luat calea antreprenoriatului și s-a dezvoltat continuu. Azi lucrează la cel mai îndrăzneț proiect al lui de până acum: Tokhit - platforma socială pentru creatorii de conținut. Este o platformă care combină NFT, cu blockchain și cu dorința de a descentraliza contentul. Pe scurt, e o platforma gândită să sprijine creatorii de content - orice content, de la design, la pictură, la episoade de podcast, ca acesta, la creații scrise. Diferența este că, față de celelalte platforme de pe piață, banii pe care-i produce acel content nu mai merg la platformă, ci la creatorul de content. Poate unele detalii par science fiction. Dar promit că în discuția cu Andrei am clarificat toți termenii tehnici și i-am explicat cât de clar se poate, tocmai pentru că-mi doresc ca prin Tokhit și discuția asta să înțelegi și tu, cel sau cea care asculți, ce e cu NFT și blockchain și de ce Tokhit este un proiect evaluat la 3 milioane de Euro. Sper să-ți placă să descoperi gandirea făcută vizibilă a lui Vandy! P.S. Pe Andrei sau Vandy :) îl poți urmări aici:Website - https://vandy.ro/LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/andrei-vandy-065681b6Facebook - https://www.facebook.com/ureche.andrei.1Te poți înscrie pe Tokhit aici - https://tokhit.com/ :) Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe:Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisible Pe Youtube: Thinking Made VisibleHai să ne conectăm și-n Social Media! Promit că creăm content fain și acolo. :) 
7/8/20211 hour, 13 minutes, 49 seconds
Episode Artwork

Gândire făcută vizibilă despre... mine (feat. Corina Nechita)

Episodul ce tocmai începe este… altfel.  :)Da, e parte din #GândireaMeaFăcutăVizibilă, doar că nu este doar un monolog. Ci este un interviu pe care l-am înregistrat la jumătatea lui Iunie, împreună cu o femeie dragă mie - Corina Nechita. Corina m-a invitat la o poveste, online, în proiectul ei “Femei care mă încantă” și, diferit de până acum, nu m-a întrebat doar despre marketing. Sau vânzări. Sau business. Sau Avatar de Client. :)) Ci despre mine, personal, ca femeie, ca învățăcel într-ale vieții, ca om. Am vorbit despre evoluția mea în carieră, despre ce mă face fericită, despre cum văd eu iubirea de sine și alte câteva detalii pe care te las să le descoperi. Am emoții să știu că asculți acest episod pentru că e... altfel. Eu sunt un pic altfel în el. Dar am încredere că o să găsești sens și în răspunsurile de aici, deși poate o alta nuanță de “sens”. P.S. Pe Corina o poți găsi aici:Facebook - https://www.facebook.com/CorinaNechita2020/LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/corina-nechita/Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe:Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisiblePe Youtube: Thinking Made VisibleDă Like / Follow paginilor și abonează-te la canalul de Youtube ca să rămâi conectat / ă la gândire făcută vizibilă!Audiție plăcută!
6/30/20211 hour, 2 minutes, 18 seconds
Episode Artwork

Ioana Chicet Macoveiciuc (Prințesa Urbană) - Cum vindeci traume emoționale prin povești

Mi-am dorit tare ca această coversație să aibă loc. :) Și pentru că așa se întâmple când îți dorești ceva puternic… mai multe persoane care ascultă Thinking Made Visible mi-au scris că ar trebui să existe acest episod. Și apoi alte persoane mi-au dat tag la o postare în care invitata mea întreba ce podcasturi bune sunt în România. Si apoi o mămică mi-a zis că musai să vorbesc cu Ioana… că ar ieși ceva minunat… Am avut o conversație tare faină cu Ioana Chicet-Macoveiciuc, sau Prințesa Urbană sau, simplu, Prințesa. Blogul Prințesei Urbane este, cred, unul dintre cele mai populare din România, iar despre cărțile ei… nici nu mai vorbesc. Ioana a ales să combine pasiunea ei pentru parenting, cu talentul ei la cuvinte și cu dorința de a învăța și integra ce înseamnă vindecarea emoțională. Și la copii, și la adulți. De asta, în episodul de azi, ai să descoperi o conversație despre toate astea, la un loc. Despre emoții, traume, povești, părinți, copii și cum toate, la un loc, pot să ne aducă o stare de bine, alături de vindecare. Sper să îți placă cel puțin la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să o am alături pe Prințesa Urbană.Audiție plăcută! P.S. Pe Prințesa Urbană o poți urmări aici pe site-ul ei, https://www.printesaurbana.ro/, dar și pe Facebook: https://www.facebook.com/printesaurbana și Instagram: @printesaurbana.Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe:Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisibleIar din această săptămână, ne găsești și pe Youtube: Thinking Made VisibleDă Like / Follow paginilor și abonează-te la canalul de Youtube ca să rămâi conectat / ă la gândire făcută vizibilă!
6/24/20211 hour, 13 minutes, 1 second
Episode Artwork

Ștefan Asafti - Cum am gândit identitatea vizuală pentru Thinking Made Visible?

Episodul 28 e un pic altfel pentru că e un fel de analiză a unui proces prin care chiar eu și proiectul Thinking Made Visible am trecut. Ștefan Asafti este graphic designer, fondatorul Librăriei de Design (https://www.librariadedesign.ro/), și omul responsabil de identitatea vizuală a Thinking Made Visible.Copertele episoadelor, culorile de albastru turcoaz, fonturile și construcția vizuală, toate au fost create de Ștefan și au presupus o muncă plină de însemnătate.Mi-am dorit să vorbesc cu el despre asta nu doar ca să evidențiem conceptul din spatele podcastului, ci și pentru că primesc des întrebări de la antreprenori, creatori de content și clienții mei despre ce implică identitatea vizuală a unui podcast sau a unui brand. Și cine e mai potrivit să își facă gândirea vizibilă despre asta, dacă nu chiar omul care aduce în plan visual ideile altora? :) Dă play epiodului și descoperă detaliile din spatele unui proces de creare de identitate de brand. Audiție plăcută! P.S. Pe Ștefan îl găsești aici, https://stefanasafti.com/ și aici https://asaftisme.ro/, dar și pe Facebook (https://www.facebook.com/librariadedesign) și Instagram @stefanasafti.P.P.S. Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe: Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisible Dă Like / Follow paginilor, ca să rămâi conectat / ă la gândire făcută vizibilă!
6/17/202152 minutes, 27 seconds
Episode Artwork

Alina Andriuță - Cum faci să vinzi mai mult?

Alina Andriuță (https://alinaandriuta.md/) este Expert în Construcția Departamentelor de Vânzări și e una dintre femeile pe care o urmăresc și admir pentru cum, de mulți ani, se dezvoltă și sprijină și alți antreprenori să crească. A vorbit despre… multe. Dar mai cu seamă ce ai să asculți este o discuție între două prietene, Consultant amândouă, despre munca lor, și business, și despre cât de important este să ceri ajutorul atunci când simți că lucrurile stau în loc în afacerea ta.Alina și-a făcut gândirea vizibilă despre vânzări și sisteme de vânzări și-a împărtășit foarte multe detalii! Iar asta înseamnă că, poate, vei avea nevoie de foaie și pix ca să-ți iei notițe și idei care te pot ajuta în afacerea sau la locul tău de muncă. :) Sper să-ți placă și să-ți aducă idei faine! Pe Alina o găsești pe Facebook: https://www.facebook.com/alinaandriuta.md, unde postează informații cu multă valoare pentru antreprenori, dar și pe Instagram, @alina_andriuta și pe site-ul https://alinaandriuta.md/.AUDIȚIE PLĂCUTĂ! P.S. Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe: Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisible Dă Like / Follow paginilor, ca să rămâi conectat / ă la gândire făcută vizibilă! :) 
6/9/20211 hour, 16 minutes, 32 seconds
Episode Artwork

Dacian Pășcuță - Banii și Legile Universale - Cum se completează?

El și-a mai făcut gândirea vizibilă aici, în podcast. Și pentru că primul episod cu el a avut așa impact mare în comunitate, este încă în top 5 cele mai ascultate episoade Thinking Made Visible. Am vorbit atunci despre Legi Universale și Despre Echilibru, iar momentele de AHA! au fost multe. Azi i-am propus să vorbim despre Bani. Tot pe fundația legilor universale, dar cu subiect central banii. În mentalul colectiv discuțiile despre bani, de cele mai multe ori, sunt despre aspecte negative ale lor. Doar că nouă ne plac banii. Ne place ce ne aduc și ce experiențe putem trăi când îi avem. Iar aceste două paradigme ne fac să suferim, pentru că nu știm să le echilibrăm. Fix despre asta e discuția din acest episod: despre cum să faci mai mulți bani, prin echilibru și prin înțelegerea Legilor Universale. Audiție plăcută! _________________P.S. Site-ul pe care găsești cursurile lui Dacian este: http://www.dacianpascuta.com/ Ai să descoperi acolo mai multe concepte și te poți înscrie, dacă vrei, în cursurile pe care le dezvoltă. :) Îl găsești și pe Instagram - @dacianpascuta și poți să citești articole și postări isteț create chiar de el. Mulțumesc c-asculți și acest episod! Amintește-ți că ne vedem și: Pe Facebook - https://www.facebook.com/thinkingmadevisiblebygraiÎn Instagram - @thinkingmadevisible
6/3/20211 hour, 16 minutes, 55 seconds
Episode Artwork

Andrei Roșca - Cum arată o strategie pentru schimbare?

Pe Andrei Roșca l-am cunoscut acum câțiva ani într-un Mastermind la care au participat mai mulți autori din industria de dezvoltare personală din România și… eu, ca om de marketing ce dezvolta brandul unuia dintre ei. În discuțiile de atunci, pe lângă momente în care mă contraziceam cu el despre tehnici și sisteme :), constanța a fost energia lui. La început n-am știut cum să o descriu - era caldă, blândă, dar fermă. Venea de la un bărbat care părea că știe ce face și face bine, dar nu bătea cu pumnul în masă despre asta. Și vorbea încet. În episodul de azi,  am vorbit despre schimbare pentru că este singura constantă din viețile noastre și, cu atat mai mult în ultimul an și aproape jumătate, am trăit momente în care schimbarea a fost obligatorie. Dar am mai vorbit și despre:🌀De ce vrem să ne schimbăm🌀 Trebuie, oare, să ne schimbăm?🌀 Cum se petrece schimbarea atunci când ne-o asumăm🌀 De ce este important să te conectezi cu tine însuți, constant, chiar și-n schimbare🌀 Cum să treci peste frica de schimbare🌀 Cum îți dai seama că ai nevoie de un change strategist, să te ghideze Sper să-ți placă! Și să faci loc unor perspective noi în mintea ta. :)Audiție plăcută!
5/25/20211 hour, 33 minutes, 9 seconds
Episode Artwork

Oana Popescu - Cum alegi o nouă carieră, care să te împlinească?

Oana Popescu este CEO La Primul Bebe și unul dintre părinții care muncesc zi de zi ca să îmbunătățeasca viața a milioane de copii din România (vezi detalii pe pagina La Primul Bebe și pe site-ul lor: www.laprimulbebe.ro) Conversația mea cu ea a fost ca-ntre prietene, dar am ales un subiect care să fie de interes pentru mai mulți oameni: cum faci o schimbare radicală (sau mai puțin radicală) în carieră, spre un job care-ți aduce și împlinire, pe lângă bani. Oana a împărtășit din experiența ei personală, din experiențele altor mame La Primul Bebe care fac voluntariat în comunitate și din ce a învățat de-a lungul anilor în mediul profesional. Ai să vezi că, în episod, găsești detalii despre:Când și cum să procedezi dacă te gândești să-ți schimbi cariera De ce e importantă încrederea în sine, în general, mai ales când e vorba de carierăCum te ajută acțiunile de voluntariat când te gândești la o schimbare de carierăCum poți să faci voluntariat la primul program de voluntariat dedicat mamelor, La Primul BebeCum să gestionezi durerea faptului că nu te mai regăsești în job-ul tăuCum poți să fii un părinte iubitor, în ciuda faptului că vrei să te întorci la jobul tăuCe este sistemul de licitații La Primul Bebe și cum poți să contribuiCe este Bebe Bun Venit și cum te poate ajuta, pe tine și alte milioane de mame. Dă play acum! Audiție plăcută! :) 
5/18/20211 hour, 21 minutes, 24 seconds
Episode Artwork

Cristian China-Birta - Ce trebuie să știi despre Influencer Marketing

Influencer Marketing este o parte a industriei de marketing care s-a dezvoltat puternic în ultimii ani. E populară de-a dreptul! :) Odată cu dezvoltarea acestei metodologii, dacă îi putem spune așa, s-au dezvoltat și părerile pro și contra legate de ea.E redundant să pomenesc discuții despre cifre umflate, followeri falși sau influenceri care fac sau ba o treabă bună. Ce nu e redundant, însă, e să fac vizibilă gândirea unui om care nu numai că lucrează cu influenceri și cu sistemul din spatele Influencer Marketing, dar este el la rândul lui un influencer. :)Cristian China-Birta - invitatul meu de azi este unul dintre oamenii de Comunicare a cărui muncă o urmăresc încă de când eram în facultate.Am stat de vorbă cu el despre:Ce este un influencer și ce face elCe este influencer marketing și cum poți să-l folosești în afacerea taCare sunt cele mai populare mituri despre influenceriCare este rolul influencer-ului în campania ta de marketingDe ce e importantă lista de date dacă ești influencerDe ce trebuie să ai un newsletterCât de important e un mix de marketingMacro-influencer vs. micro-influencerAudiție plăcută! Încă ceva: amintește-ți să dai Share pe Stories acestui episod! Și dă-mi tag @thinkingmadevisible ca să preiau și eu. :) Mulțumesc! 
5/12/20211 hour, 25 minutes, 48 seconds
Episode Artwork

Daniel Zărnescu - Cum generăm schimbare în oameni și în societate prin poveștile pe care le spunem

Daniel Zărnescu este scriitor, om de marketing, owner la StoryCraft și unul dintre oamenii de la care am învățat copywriting, acum 5-6 ani. Ce m-a făcut să simt că mă pot conecta cu felul lui de a preda și cu perspectivele lui despre marketing și copywriting, a fost faptul că... mi-a confirmat importanța structurii și cum structura aduce claritate. Ai să înțelegi la ce mă refer în conversația mea cu el, una dintre conversațiile în care mi-a făcut plăcere să ascult un om absolut pasionat de ceea ce face. Am vorbit despre: Cum suntem educați prin povești în copilărieCe este viața trăită și viața netrăităDe ce contează atât de mult structura în povesteDe ce e atât de importantă educația atunci când vrei să scriiDe ce talentul nu este de ajuns în nicio carierăCe este StoryCraft și cum te poate ajuta dacă te gândești să scriiȘiii… am și un cod special, cadou pentru tine cel care asculți acest interviu. Click pe: https://www.storycraft.ro/shop/ și comandă orice cărți vrei de acolo. Mai apar și altele noi, chiar în săptămâna lansării acestui episod! Folosește CODUL MADALINA20 la checkout și primești 20% REDUCERE! :) Sper să-ți facă plăcere, și conversația, și poveștile care te așteaptă în Story Craft. 
5/5/20211 hour, 10 minutes, 49 seconds
Episode Artwork

Olga Țăpordei - Cum îți planifici un vis: Everest 2021

Olga Țăpordei e una dintre femeile din business pe care o urmăresc cu mare plăcere! Admir munca ei, admir felul în care obține rezultate și, mai ales, admir autenticitatea pe care o arată. Mi-am dorit să îi fac gândirea vizibilă despre Everest 2021 pentru că mă inspiră curajul ei. Dar și pentru că mi-ar plăcea ca senzația de pot orice! pe care mi-a transmis-o să ajungă și la tine. Ai să vezi că am vorbit despre: Cum e să visezi să ajungi pe Everest și să ajungi acoloCum te ajută observarea altora pe tineDe ce propriul exemplu este cea mai bună formă de educație pentru copii și adulți deopotrivăDe unde a venit ideea de Everest 2021 Ce este Limitless și cum poți să achiziționezi sticla  de vin din colecția limitatăCum trăiește cineva care a învățat să nu aibă așteptări de la viațăȘi altele, dar e o discuție așa de caldă, că nu vreau să structurez aici idei. Ascult-o. Ai grijă "să auzi." :) 
4/28/202153 minutes, 40 seconds
Episode Artwork

7 lecții despre podcasting

10.000 de momente în care oameni, diferiți, au ales să dea play acestui podcast. Despre asta e vorba în acest episod. Și despre 7 lecții pe care le-am integrat în noi, ca echipă, în aceste prime luni de la lansare.Mulțumim pentru 10.000
4/22/202121 minutes, 37 seconds
Episode Artwork

Radu Glonț - Cum gândește un negociator?

Recunosc, eu nu știam multe despre ce face un negociator. Poate de asta am și fost curioasă să înțeleg cum gândește un om care zilnic se află în contexte în care negociază proiecte, bugete, parteneriate, uneori cu miză extrem de mare. Ascultă conversația noastră acum și află detalii despre: Cum funcționează negocierea și ce face un negociatorCum se desfășoară un proces de negociereCe este Leverage România și ce fac ei De ce este important ca oamenii să rămână prieteni după desfășurarea unui proces de negociereMituri despre meseria de negociatorCe fel de emoții transpiră într-un proces de negociereExperiențele lui Radu în procesele lui de negociereCe trebuie să știi atunci când inițiezi o negociereDe ce este greu să fii persuasiv dacă nu ai inteligență emoționalăCum viața, toată, e o înșiruire de negocieri. Ca-ntotdeauna - dacă încă nu ai dat subscribe / follow, fă-o. Ne bucurăm să dezvoltăm mica noastră comunitate, aici, în platforma în care asculți Thinking Made Visible.
4/14/20211 hour, 22 minutes, 59 seconds
Episode Artwork

Rareș Manolescu - Ce este și ce NU este coaching-ul?

Rareș Manolescu este, pentru mine, unul dintre experții de top din România, pe care cu plăcere îl recomand oricui întreabă de coaching sistemic. L-am cunoscut acum aproape 6 ani și m-am bucurat să descopăr un om pasionat, implicat, curios și muncitor, care tace și face. Am vrut să-i fac gândirea vizibilă pentru că-l admir și pentru că cred că te va ajuta să-nțelegi mai multe despre coaching, acest cuvânt foarte-la-modă. Dar și pentru că, sper, după ce va vedea feedback-ul după această discuție va alege să iasă mai des în față și să vorbească despre Știința Motivației și Coaching - cele două mari arii în care azi își oferă serviciile. Așa că da… ai să asculți o discuție între doi prieteni, dintre care unul încearcă să-l facă pe celălalt să-i spună TOT despre TOT ce știe. Nu mi-a zis chiar tot, dar am vorbit despre:Povestea lui Rareș, de la agent de vânzări, la coach internațional de top Ce este coaching-ul în adevăratul sens al cuvântuluiCe trebuie să ai în vedere când îți alegi un coach Cum este să faci coaching cu lideri și CEOs În ce moment devine coaching-ul terapeuticCare este diferența dintre coaching și mentoringCe înseamnă “coaching sistemic” Cum funcționează team coaching și cum dezvoltă el o afacereCe este știința motivației și cum poate ea schimba radical felul în care lucrăm și trăimAudiție plăcută!
4/7/20211 hour, 33 minutes, 26 seconds
Episode Artwork

Georgiana Spătaru - Cum înveți fericirea

Bine-ai venit! :) Asculți episodul 17 din Thinking Made Visible. Încheiem, cu acest episod, o serie specială în care mi-am propus să celebrez Femeia, prin a face vizibilă gândirea a cinci femei care FAC lucruri foarte interesante și de impact. Melania Medeleanu, Atena Boca, Larisa Petrini, Sofia Frunză - găsești discuțiile mele cu ele fix aici, unde asculți și acest episod. Dar, acum că ești aici, te invit să o descoperi pe Georgiana Spătaru - o femeie pe care o asociez cu sora mea mai mare. M-am întrebat de ce, că doar nici nu am stat cu ea vreodată la o cafea, dar apoi mi-am amintit că e născută deodată cu Laura, are părul natural ondulat și e blanda. De asta le asociez. Georgiana este… profesoară de fericire. Așa-i spun, ca să îmi amintesc ce am simțit în ea prima dată când am văzut-o, acum mulți ani, la un eveniment offline. Să discut cu ea, acum, a fost o imersiune în momentul prezent. A fost așa de calm și de linistit și de cu sens, încât după, când m-a întrebat cineva despre ce am vorbit, nu am știut să zic decât … despre fericire și pace. Am vorbit cu Georgiana despre:Ce este fericirea, cum o înveți și cum o recunoștiCum înveți să acționezi dintr-o stare de paceCe este comunitatea Exerciții de FericireCum să renunți la o carieră pentru o altă alegere mai apropiată sufletului tăuCum poate o alegere profesională să-ți aducă împlinire personalăCum să treci prin momentele grele din viațăCe este cartea Exerciții de Fericire - Gânduri fără Justify și de unde o poți luaParcă energia ei m-a ținut conectată la “ceva” și nu a pătruns niciun fel de gălăgie între noi. M-aș bucura foarte, foarte tare să îți aducă și ție acest episod starea pe care mi-a adus-o mie, când l-am înregistrat. Iar dacă e așa, să-mi spui te rog, că-s curioasa. Audiție plăcută!
3/31/20211 hour, 32 minutes, 31 seconds
Episode Artwork

Sofia Frunză - Cum dezvolți un program online de parenting, pentru tătici

În episodul de astăzi, cel de-al patrulea din miniseria dedicată femeilor, am stat de vorbă cu Sofia Frunză, the Mom behind Modern Dads.  Sofia este fondatoarea comunității Modern Dads, o comunitate creată pentru tătici, care crede că aceștia trebuie și merită să fie implicați în viața unui copil la fel de mult ca o mamă. Mi-a atras atenția faptul că o femeie a creat un context în are bărbații se pot conecta cu al lor copil, și cu alți domni, ca să nu se mai simtă excluși.  Femeie sau bărbat, indiferent ce ești, te invit să descoperi:Ce este comunitatea Modern DadsDe ce e diferit să fii părinte acum în comparație cu trecutulDe ce nu trebuie să excludem tatăl din conversația legată de parentingDe ce este nevoie să existe mai multe evenimente dedicate tatăluiCare e diferența între "un tată care ajută mama" și "un tată care e implicat"Ce este DAD TO BE Academy și cum ne face bine, tuturor Audiție plăcută! :)  Ah, trimite acest episod oricui are nevoie să afle despre Modern Dads! Avem, noi ca societate, nevoie de mai multă înțelegere legat de acest subiect. 
3/25/20211 hour, 2 minutes, 29 seconds
Episode Artwork

Larisa Petrini - Ce înseamnă "să te reinventezi", ca femeie?

Pe Larisa am cunoscut-o în 2016 și de atunci am avut șansa să observ evoluția ei și dezvoltarea profesională. Partea personală, despre ea, ca femeie, am avut bucuria să o împărtășim, uneori, ca prietene. Și de asta, când e vorba de reinventare, ea e un exemplu pe care îl menționez cu deschidere. Am vrut să o cunoști și tu, așa că am întrebat-o despre: Ce este un Age Reversal ExpertCe înseamnă epigeneticaCe înseamnă să te reinventezi atât profesional, cât și personalDe ce să-ți acorzi un moment de reflectare asupra vieții taleDe ce să lași deoparte frica de eșecCe este Bodyology și pentru cine eDe ce e important să ai grijă de sănătatea taCe este grupul Keep Glowing Prive și cum poți să-l accesezi și tu  Sper să-ți placă această discuție și să-ți găsești în ea detalii despre gândirea din spatele deciziilor ei. De regulă, în acele detalii stă cea mai multă înțelepciune. Audiție plăcută!
3/17/20211 hour, 6 minutes, 18 seconds
Episode Artwork

Atena Boca - Cum creezi o comunitate online, ce devine puternică dinăuntru și schimbă o țară

Atena Boca este fondatorul La Primul Bebe și una dintre femeile care mă inspiră zilnic să fac și să fiu mai mult. Mi-am dorit să o am ca invitată de dinainte să lansez podcastul! Și-am știut că săptămâna în care sărbătorim Femeia și, unii dintre noi, și Mama, e ideală pentru o discuție cu ea. Am vorbit cu Atena despre:Ce este La Primul BebeCum i s-a schimbat ei percepția asupra vieții, după ce a apărut primul bebeDe ce crede ea că trebuie să renunți la ego-ul propriuLa ce a renunțat, când a creat La Primul Bebe Cum a gândit un sistem de reguli într-un grup de FacebookCe este Bebe Bun Venit Cum poți să contribui la programul Bebe Bun Venit dacă nu ești încă mamă/părinteCum își propune acest sistem de sprijin pentru mame să impacteze România Abia aștept s-asculți conversația! Dă-i share, du-o la prietenii tăi, deschide discuții despre ea. E spre binele nostru, al tuturor. Audiție plăcută! :) 
3/10/20211 hour, 8 minutes, 33 seconds
Episode Artwork

Melania Medeleanu - Cum arată gândirea unui om care alege să se implice

Asculți Thinking Made Visible - podcastul despre gandire făcută vizibilă! Iar acesta este primul episod din Luna Martie, luna dedicată femeii. Am ales ca în aceasta luna podcastul TMV să fie gazda mai multor femei, excepționale toate, pe care le admir și pentru care îmi doresc să fiu mesager, să le duc mesajul spre tine.Melania Medeleanu este fondatoarea Asociației Zi de Bine, fostă jurnalistă și prezentatoare de știri. Azi Melania este vocea, la fel de puternică sau poate chiar și mai puternică, a unor oameni care n-au glasul suficient de impunător. Este, în același timp, vocea oamenilor care au înțeles ce înseamnă puterea comunității. Vocea celor care aleg să se implice. Mi-am dorit să încep această lună dedicată femeii alături de Melania, pentru că vreau să-i vezi curajul. Determinarea, iubirea, hotărârea că poate face diferența atunci cand își folosește talentul ca să fie mesager pentru oameni care au nevoie.Am vorbit cu Melania despre: Cum viața ta nu este doar despre tineCe înseamnă să-ți schimbi direcția profesionalăCare e puterea poveștilor spuse cu emoțieDe ce nu e bine să etichetezi persoanele din jur Ce este Asociația Zi de Bine și care e proiectul lunii Martie Cum poți tu să-ți donezi ziua de naștere pentru cei ce au mai multă nevoieDe ce trebuie să privești mai mult în jur și să înțelegi greutățile celorlalțiDe ce este important să ieși din bula ta și să acționeziTe încurajez  să cauți Asociația Zi de bine oriunde ți-e comod - site, blog, social media.Și dacă ți-a plăcut episodul, lasă un review pe pagina de Facebook Thinking Made Visible, sunt acolo și o să răspund cu drag.Audiție plăcută!
3/3/202152 minutes, 12 seconds
Episode Artwork

Daniel Scuturici - Cum arată o perspectivă "altfel" despre dezvoltarea personală

Știu, poate părea ciudat să te invit să asculți un episod cu terapeutul meu, dar nu e despre starea mea mintală sau emoțională. E despre o altfel de perspectivă despre dezvoltare personală. Ai să vezi că am vorbit despre: Ce înseamnă explorarea de sine perceptualăCum să înveți starea de a fi la un loc cu tineCe înseamnă o busolă interioară și cum să o găseștiRolul terapiei manualeDe ce trebuie să depășești etapa de dezvoltare personalăDe ce e important să-ți accepți propriul corpCât de nocivă este gândirea anacronicăCând apare înțelegerea și de ce e important să înțelegi că ești pe cont propriuCe este focul interior și cum poți să-l aprinziȘi probabil au mai fost și alte detalii, dar a fost o discuție atât de centrată pe introspecție încât cea mai completă descriere a acestei conversații se găsește DOAR în discuție în sine. :-) Dacă nu îți place deloc filozofia despre natura umană sau implicațiile ei în business… s-ar putea să nu fie un episod ușor de urmărit, pentru că am intrat în detalii. Multe! Dar dacă îți place și ești curios/curioasă de ființa umană și complexitatea ei frumoasă, sper ca episodul să-ți transmită starea de calm și introspecție pe care mi le-a adus și mie. Audiție plăcută!
2/24/20211 hour, 46 minutes, 26 seconds
Episode Artwork

Lorand Soares Szasz despre cum să gestionezi schimbările majore din viața ta

Lorand este primul lider ce mi-a ghidat cariera profesională. Îmi amintesc când lucram la Business Mastery cât de des mă întrebau diferite persoane despre cum este el, dacă ne ceartă, dacă ne plătește bine… :) 7, aproape 8 ani mai târziu, înregistrez acest episod din Thinking Made Visible cu el și vorbim despre: Cum provoci evoluția prin schimbareDe ce trebuie să avem o părere bună despre noi înșineCare sunt abilitățile cheie pe care trebuie să le ai, dacă ești antreprenorCe înseamnă și ce presupune o schimbare de businessCum să treci peste preocupările financiareDe ce e important să ai un back-up plan pentru afacerea taDe ce trebuie să treci peste momentele profesionale mai dificileCe înseamnă să te muți în altă țară atunci când îți merge cel mai bineSper să-ți placă! Lasă-mi un review, la final, dacă vrei. Pe mine mă ajută, realmente. Poți să faci asta aici, sau în Facebook, pe pagina Thinking Made Visible. Iar dacă vrei, caută și contul de Instagram, să ne conectăm și acolo! :)
2/17/20211 hour, 7 minutes, 43 seconds
Episode Artwork

Alexandru Kelerman despre cum să folosești învățarea continuă ca să îți dezvolți cariera

Episodul acesta îmi place mult! E un episod care “a curs” extrem de natural. E ca atunci când povestești cu un prieten și nici nu îți dai seama cum trec orele pentru că ideile vi se completează natural. Alexandru Kelerman este, teoretic, un străin, pentru mine. Dar în realitate, îmi pare că ne știm demult. Împărtășim feluri de a gândi, pasiunea pentru podcasting și chiar și orașul natal. Alex a vorbit despre cum folosește el pasiunea pentru învățare continuă ca să își dezvolte cariera. Și îndrăznesc să spun ca ceea ce vei descoperi în această conversație e un mindset antrenat pe care-l poți lua drept exemplu de curaj, determinare și încredere că lucrurile se așează mereu așa cum e mai bine.Pe scurt, dacă ar fi să-ți fac un rezumat, am vorbit cu Alex despre:De ce e atât de important marketingul într-o afacereDe ce învățarea nu este doar despre sistemul formalDe ce e bine să vorbești cu părinții despre educația taDe ce este important să fii împăcat cu tine însuțiCum se raportează Alex asupra conceptului de “eșec”Ce este Kelermedia și de ce a fost o experiență antreprenorială necesarăMulțumesc că îți iei timp să  asculți acest episod! Dacă vrei, lasă un review, la final. Poți să faci asta fie aici, în aplicația în care asculți acest episod, fie pe Facebook - pe pagina Thinking Made Visible. Audiție plăcută!
2/10/20211 hour, 23 minutes, 4 seconds
Episode Artwork

Cum să folosești Content Marketing în Branding Personal

Munca mea este tare mult despre Branding Personal. Branding de Persoana. Branding care transformă o persoană într-un brand. Spune-i cum vrei… :) Fie că e despre autorii din sfera dezvoltării personale, unde am avut șansa să lucrez cu trei dintre cei mai populari din România mai bine de 6 ani, fie că e despre clienții mei actuali, din diferite industrii discuțiile despre cum folosești contentul ca să dezvolți brandul sunt recurente. Zilnice, în viața mea. :) Azi am ales să înregistrez, în acest episod, o parte din informațiile pe care le-aș împărtăși unui client care-mi cere detalii despre Personal Branding, dar pornesc de la una din întrebările pe care le-am primit curând pe Facebook.Pe scurt am vorbit despre:Ce înseamnă Branding PersonalCum implementezi  Content Marketing în Branding PersonalCât de potrivit e să împărtășești momente din viața personală Care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi atunci când faci Content Marketing pentru Brand-ul PersonalCare sunt cele mai potrivite rețele de socializare pentru Brand-ul PersonalMulțumesc că îți iei timp să  asculți acest episod! Dacă vrei, lasă un review, la final. Poți să faci asta fie aici, în aplicația în care asculți acest episod, fie pe Facebook - pe pagina Thinking Made Visible. Audiție plăcută! 
2/4/202126 minutes, 18 seconds
Episode Artwork

Idei de content pentru imobiliare, contabilitate și MLM

Dacă ești aici, înseamnă că ți-au plăcut episoadele anterioare din acestă miniserie. Astăzi vorbesc despre idei de conținut pentru imobiliare, contabilitate și MLM, în urma unor întrebări adresate de voi. Conținutul este foarte important pentru orice afacere, dar este și mai important cum îl abordezi în funcție de clienții tăi. Dă-i play episodului și vei afla:Cum să afli ce vor de fapt clienții tăiDe ce e important avatarul de client pentru afacerea ta (indiferent de industrie)Pe ce platforme trebuie să-ți publici conținutulCum te pot ajuta grupurile de pe Facebook în vânzăriDe ce contează tipologia specialiștilor pe care-i angajeziMulțumesc că îți iei timp să  asculți acest episod! Dacă vrei, lasă un review, la final. Poți să faci asta fie aici, în aplicația în care asculți acest episod, fie pe Facebook - pe pagina Thinking Made Visible. Audiție plăcută!  
2/3/202134 minutes, 24 seconds
Episode Artwork

Cum îmbini E-mail Marketing cu alte canale de Comunicare în Online

Ți-a plăcut episodul anterior? Dacă da, astăzi vin cu un nou episod din această nouă serie, în care răspund unor întrebări puse de unul dintre urmăritorii mei pe Facebook. Mai exact, discut despre  cât de important este să îmbini E-mail  Marketing cu alte canale de comunicare în Online. Dar discuția nu se oprește doar aici. Ascultă episodul și vei afla:Ce înseamnă E-mail MarketingCum să faci o strategie de E-mail MarketingCum să-ți folosești lista de abonați în beneficiul tăuCum să folosești canalele de comunicare în online  în vânzăriDe ce e bine să dezvolți o relație mai strânsă între brand-ul tău și abonații tăiCum să organizezi toate informațiile despre clienții tăi ca să faci o strategie bună Mulțumesc că îți iei timp să  asculți acest episod! Dacă vrei, lasă un review, la final. Poți să faci asta fie aici, în aplicația în care asculți acest episod, fie pe Facebook - pe pagina Thinking Made Visible. Audiție plăcută! 
1/28/202122 minutes, 30 seconds
Episode Artwork

Cum văd eu strategia de marketing și vânzări

Această categorie cuprinde episoade în care aleg să îmi fac gândirea vizibilă legat de diferite teme. Unele vor fi legate de educație și dezvoltare personala, altele vor fi despre marketing sau strategie de content, altele despre experiențe proprii din contexte de muncă sau personale.Pe scurt, îmi doresc să folosesc aceste episoade drept oportunități ca să-ți arăt idei, principii și procese în care cred sau pe care le folosesc. Dacă e prima data când asculți Thinkind Made Visible sau prima data când auzi numele meu, trebuie să știi că munca mea de zi cu zi este despre Strategie si Dezvoltare de Business prin Content Marketing - de aceea pe profilul meu de Facebook sunt mai multe discuții despre aceste subiecte și împărtășesc periodic din ce știu și ce fac. Seria căreia îi dăm startul azi are mai multe episoade și a pornit de la o postare în care mai multe persoane mi-au adresat întrebari despre #strategie, #content și #campanii. Am organizat acele întrebari în functie de teme și în baza lor urmeaza câteva episoade care sper să îți placă și, mai ales, să fie suficient de practice încât sî îți folosească în munca ta de zi cu zi.Mulțumesc că îți iei timp să  asculți acest episod! Dacă vrei, lasă un review, la final. Poți să faci asta fie aici, în aplicația în care asculți acest episod, fie pe Facebook - pe pagina Thinking Made Visible. Audiție plăcută! 
1/27/202120 minutes, 34 seconds
Episode Artwork

Horia Radu - Cum transformi frica în combustibil pentru reușită

Horia Radu este trainer de Comunicare Verbală și Non-verbală și NLP (Neuro-linguistics Programming).Este una dintre persoanele de care am simțit din prima că o  să-mi placă. Dar pe care continui să o descopăr, cu fiecare conversație pe care o avem, fie că-i despre vânzări și funnel-uri online, fie că-i despre NLP sau alte contexte în care experiența lui îmi aduce claritate. Am vorbit cu Horia despre: Frică și cum poți să evoluezi cu ajutorul eiCum să înveți să te asculți în timp ce vorbeștiCum îți poți gestiona fricaDe ce alegi să procrastinezi,  de faptCe înseamnă pentru Horia să-și facă gândirea vizibilăMulțumesc că îți iei timp să  asculți acest episod! Dacă vrei, lasă un review, la final. Poți să faci asta fie aici, în aplicația în care asculți acest episod, fie pe Facebook - pe pagina Thinking Made Visible. Audiție plăcută! 
1/20/20211 hour, 3 minutes, 18 seconds
Episode Artwork

Educația informală prin ochii unui om care o vinde

Thinking Made Visible are două tipuri de episoade. Primul, cu un invitat, în care încercăm împreună să ne dăm seama cum au gândit oamenii pe care îi asculți înainte să ia decizii. Al doilea, în care eu, Mădălina, îmi fac gândirea vizibilă. Episodul de astăzi este al doilea episod din cea de a doua categorie și vorbesc despre Educația Informală și cum o percep eu, azi. Dar mai vorbesc și despre:Cum  am ajuns să lucrez în acest domeniu Ce înseamnă dezvoltarea personalăDiferențele dintre educația formală și educația informalăCum învățăm să admirăm o persoană care are succesCe mi-am propus să fac diferit in 2021, legat de învățare Mulțumesc că îți iei timp să  asculți acest episod! Dacă vrei, lasă un review, la final. Apasă și butonul subscribe, ca să primești vești ori de câte ori apare un episod nou.  
1/14/202127 minutes, 14 seconds
Episode Artwork

Dacian Păscuță - Cum înveți, practic, să găsești echilibrul

Dacian Păscuță este un ghid dedicat transformării mentale și emoționale, prin contexte și unelte profunde și simple. Misiunea lui este să decodeze principiile universale într-un limbaj universal, ca să ajute oamenii să-și optimizeze calitatea vieții.Dacian mi-e prieten drag și chiar și coach, uneori, și am vorbit în acest episod despre cum poți să-ți antrenezi mintea să găsească echilibrul și despre:Ce înseamnă echilibrul pentru DacianCum trăiește în echilibru, în fiecare ziCine este DacianCum și-a găsit Dacian menireaCe sunt legile universaleCum se aplică, concret, legile universale în coaching și viațăCum echilibrezi anul 2020Cum să găsești echilibru în viața ta, zi de ziSper să-ți placă ce descoperi! Și mai sper să-ți iei timp să răspunzi întrebărilor din a doua parte a episodului. Indiferent cum a fost acest an pentru tine... răspunsurile respective, asumate, îți pot schimba perspectiva.  Amintește-ți să dai subscribe,  ca să nu ratezi niciun episod Thinking Made Visible. 
12/30/20201 hour, 11 minutes, 49 seconds
Episode Artwork

Cum Arată Recunoștința Prin Ochii Mei

Thinking Made Visible are două tipuri de episoade. Primul, cu un invitat, în care încercăm împreună să ne dăm seama cum au gândit oamenii pe care îi asculți înainte să ia decizii. Al doilea, în care eu, Mădălina, îmi fac gândirea vizibilă. Episodul pe care îl asculți acum este din a doua categorie și am ales să vorbesc despre o temă pe care nu voiam să o abordez acum. Dar... s-a potrivit prea bine în contextul zilelor ăstora și-am ales să risc să-l public acum. Vorbesc, pe scurt despre: De ce sunt poveștile importante când îți faci gândirea vizibilăCum a fost lansarea Thinking Made Visible pentru mineCe înseamnă recunoștința pentru mineDe ce uneori să lansăm asemenea proiecte e despre noi, personal, mai mult decât despre produsCum să găsești motive să fii recunoscător, zilnic, prin prezență și asumare Sunt recunoscătoare că ți-ai luat din timp să mă asculți, și sper că ți-a plăcut destul de mult încât să mai vii pe aici. 
12/23/202020 minutes, 58 seconds
Episode Artwork

Urania Cremene Și De Ce Trebuie Să-ți Faci Gândirea Vizibilă

Urania Cremene este specialist în parenting și creatoarea metodologiei "All About Parenting" - cea mai complexă și populară metodologie de parenting, din România, după părerea mea. Ea este cea care a adus principiul "Make your thinking visible" în viața mea, de asta am ales ca acest prim episod să fie creat împreună cu ea.În acest episod afli mai multe despre:Cine Este Urania CremeneCum A Devenit Urania Training ManagerCe A Învățat Urania Despre ParentingCe Abilități Sunt Cheia Spre SuccesCât De Mult Contează Să-ți Faci Gândirea VizibilăCum Îți Ajută Copiii Să-ți Faci Gândirea VizibilîăCare Sunt Nevoile Universale Ale OamenilorCe Principii De Auto-Determinare A Dezvoltat Urania Pentru ParentingDe Ce A Ales Să Educe Oamenii Despre Parenting În OnlineCe Este All About ParentingȘi multe altele, mai ales despre gândirea făcută vizibilă. Ascultă întreaga conversație, lasă un review sau un comentariu, la final și... abonează-te, dacă încă nu ai făcut-o. Audiție plăcută! 
12/17/20201 hour, 41 seconds
Episode Artwork

Thinking Made Visible Manifesto

Thinking Made Visible este, după 3 ani în care am creat podcasturi pentru alții și le-am fost sprijin în a-și face vocea auzită, primul podcast ce-mi poartă numele. E creat prin înțelepciunea celor care au acceptat invitația mea și aleg să își facă gândirea vizibilă, pentru tine. Invatarea continua e fundatia unei vieti traite din plin, asta cred. Si tocmai de aceea am ales sa creez un podcast care este, de fapt, un continuu context de invatare in care te invit sa-mi fi alaturi. E creat, de fapt, pentru tine. Așa că dacă-ți place ce auzi, apasă butonul de subscribe, lasă un review  și ascultă fiecare episod.  
12/14/20205 minutes, 20 seconds