Winamp Logo
DOZA DE MEDICINĂ Cover
DOZA DE MEDICINĂ Profile

DOZA DE MEDICINĂ

Romanian, Health / Medicine, 3 seasons, 20 episodes, 8 hours, 17 minutes
About
În jurul nostru au existat mereu modele demne de urmat, studenți ca și tine și ca și noi, care au vrut mereu mai mult de la ei. Noi credem ca sunt importanți. Credem ca și datorită lor, noi ca și studenți avansam și reușim sa evoluam. De aceea, începând din acest semestru, prin nou formatul PODCAST marca Doza de Medicina, ii vei auzi pe cei mai inspirationali colegi ai tai discutand cu colega noastră Angela Novacescu!
Episode Artwork

Episodul 12 - Amalia Danciu ( EMSA )

În acest episod Amalia Danciu revine la podcastul Doza de Medicina în cadrul celui de-al doilea mandat ca președinte EMSA Timișoara. Amalia ne împărtășește din experiența ei ca student în anul IV la Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara și vine cu sfaturi pentru cei care se gândesc ce specializare ar putea alege pe viitor. Ce este EMSA? Care sunt proiectele desfășurate în cadrul organizației? Cum te poți inscrie și de ce te-ai înscrie ca voluntar? Cum s-a dezvoltat EMSA în ultimul an și care sunt noile realizări cu care se mândrește organizația? Acestea sunt doar câteva întrebări la care veți afla răspunsul în episodul de astăzi.
4/8/202318 minutes, 40 seconds
Episode Artwork

Episodul 11 - Prof. univ. dr. Daniel Lighezan

Cardiologie sau Medicină Internă? Sigur că asocierea dintre aceste două specializări este dictată de legăturile anatomice și fiziologice dintre inimă și celelalte organe. Dar poate trăi una fără cealaltă? Profesorul universitar Dr. Daniel Lighezan, Prorector Didactic UMFT ne răspunde la această întrebare în cadrul unei noi ediții a podcastului Doza de Medicină.
1/27/202322 minutes, 13 seconds
Episode Artwork

Episodul 10 - Dr. Daniela Șerban (rezident dermatologie)

Episodul 4 ✨🎀 -Seria Medici Rezidenti-  Șerban Daniela este medic rezident pe dermatologie, în anul 2. Aceasta își desfășoară activitatea la Spitalul Clinic Municipal din Timisoara si este un medic pasionat care iubește ceea ce face. Haideți să aflăm împreună mai multe detalii despre specializarea Dermatologie …Play ▶️🎉
1/21/202320 minutes, 13 seconds
Episode Artwork

Episodul 9 - Darius Buliga ( TDSA )

Astăzi vom afla de la Darius Buliga cum este viața la facultatea de Medicina Dentară. Președintele TDSA (Timișoara Dental Students Association) este student in anul VI la Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara și ne împărtășește experiența lui din cadrul facultății, dar și care sunt proiectele și workshopurile TDSA (de la aptitudini de baza în chirurgia orală la petreceri și teambuilding-uri) și cum poți face parte din această asociație.
1/13/202336 minutes, 30 seconds
Episode Artwork

Episodul 8 - Prof. univ. dr. Mihai Gafencu (Pediatrie)

Te-ai gândit vreodată să alegi Pediatria? Dacă încă stai pe gânduri, ascultă noua ediție a podcastului Doza de Medicină, în care am discutat despre acest subiect cu Prof. univ. Dr. Mihai Gafencu, medic primar Pediatrie, Nefrologie și Nefrologie Pediatrică, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Vrei să faci voluntariat? Ei bine, tot medicul Mihai Gafencu ne-a vorbit despre Organizația Salvați Copiii România, unde de altfel este președinte. În plus, află care a fost cel mai emoționant moment din cariera profesorului Mihai Gafencu și cât este de important să îmbrățișezi emoția atunci când lucrezi cu copiii.  „Rușinea trebuie să apară în momentul în care pleci cu plasa cu șpagă nu în momentul în care lăcrimezi deoarece copilul acelui om trece printr-o durere și încerci să te apropii și de părinte, înțelegându-l”, a spus medicul Mihai Gafencu.
12/16/202235 minutes, 1 second
Episode Artwork

Episodul 7 - Dr. Ferraioli Renato Maria (rezident chirurgie)

Episodul 3🎧⏪⏯  -Seria Medici Rezidenti-  Ferraioli Renato Maria - medic rezident in anul 4 pe specializarea de chirurgie generala la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara, a împărtășit cu noi experiența sa din ultimii ani, dar și trăirile pe care le a avut ca și student strain in România, el fiind cetățean italian. Link in bio ⏯👏✨
12/9/202222 minutes, 32 seconds
Episode Artwork

Episodul 5 - Dr. Oana Ungureanu (Rezident Psihiatrie)

Episodul 2- Psihiatrie🎧 ✨-Seria: Medici rezidenți -✨ Tot mai des in ultima perioadă auzim despre depresie, anxietate, stări de panică si tot felul de tulburări.  Oana Ungureanu, medic rezident la specializarea de psihiatrie, a împărtășit cu noi experiența sa, ne a explicat care sunt cauzele, simptomele și tratamentul acestor patologii, dar si despre alte subiecte din acest domeniu. Vă invităm să ascultați podcastul din bio! ⏯ Mai mult decât atât, Oana a recomandat o listă de cărți pentru cei pasionați de psihicul uman:  1. Mitul normalității- Gabor Maté, Daniel Maté 2. Când corpul spune nu- Gabor Maté 3. Călătoria către sine- Irvin Yalom 4. Mintea- Daniel Siegel 5. Dansul fricii- Harriet Lerner 6. Ma dor strămoșii- Patrice Van Eersel, Catherine Maillard
12/2/202223 minutes, 56 seconds
Episode Artwork

Episodul 6 - Sergiu Bara

Astăzi îl vom cunoaște pe Sergiu Bara, student în anul V la Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara și președintele filialei din Timișoara a Societății Studențești de Chirurgie din Romania. Pentru cei pasionați de chirurgie și nu numai, Sergiu va vorbi despre cum se pregătește pentru o viitoare carieră în acest domeniu, ce putem învăța la fiecare workshop organizat de SSCR, dar și în cadrul sesiunilor de comunicări științifice. În plus, astăzi vei afla și cum îți poți îmbunătăți de acasă abilitățile practice, dar și importanța implicării în cât mai multe activități pentru dezvoltarea ta profesională.
12/2/202235 minutes, 39 seconds
Episode Artwork

Episodul 4 - Dorian Handro (SSMT)

Astăzi vom face cunoștință cu Dorian Handro, actualul președinte al Societății Studenților în Medicină din Timișoara și student în anul VI la Universitatea de Medicina și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara. Dacă îți doresti să aflii ce înseamna SSMT, care sunt cele mai de succes proiecte ale lor si cum te poți implica în activitațile lor, nu ezita să urmărești acest episod. Mai mult decat atat, Dorian ne împărtășește pe ce se bazeaza alegerea viitoarei specializări, ce sfaturi are pentru studenții din anul I, iar buna sa dispoziție este ușor de remarcat și poate chiar contagioasă.
11/18/202223 minutes, 27 seconds
Episode Artwork

Episodul 3 - Prof. univ. dr. Octavian Crețu

Oare cum era viața unui student la Medicină mai demult? Oare cum știi ce specializare ți se potrivește la rezi? Oare cum e să pleci în străinătate la specializare sau ce te califică să urmezi o carieră universitară? Oare de ce ar trebui să iei în calcul UMF Timișoara ca opțiune după ce termini liceul? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom răspunde astăzi alături de rectorul UMF Timișoara - Prof. univ. dr. Octavian Crețu. În acest podcast îl veți cunoaște pe fostul student la Medicină, devenit apoi medic chirurg specializat în Franța și nu în cele din urmă, omul Octavian Crețu.
11/11/202225 minutes, 52 seconds
Episode Artwork

Episodul 2 - Dr. Alexandru Tîrziu (rezident cardiologie)

Episodul 2 🎙🩸 Noi membrii, noi opurtunități, noi idei… Alături de Ștefania Popescu, vom începe seria de podcast-uri cu medici rezidenți de la cele mai căutate specializări din ultimii ani. Vrei să aflii mai multe despre viața unui medic rezident la cardiologie? Dacă răspunsul este da, te invităm să îl asculți pe Alexandru Tîrziu, medic rezident în anul întai la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. ⏪⏪▶️⏸⏭⏭
11/4/202221 minutes, 57 seconds
Episode Artwork

Episodul 1 - Vlad Petcu

Reluăm cu multă energie Podcastul DdM, dar cu o nouă formulă de această dată. În acest episod îl veți cunoaște pe noul nostru coleg Vlad Petcu! Vlad este student al UMF Timișoara în anul II la MG și a decis ca din acest semestru să se implice in echipa noastră de Podcast.  Haideți să îl ascultăm!  Bun venit Vlad!
10/28/202214 minutes, 19 seconds